.
Născut în Ferentari


Răsfoiam o carte la anticariatul de la Universitate când un tânăr cu o barbă de călugăr, mi-a atras atenția. Parcă voia să citească și nu vedea literele. ... În cele din urmă, a pus volumul pe raft cu un oftat. Am tras cu coada ochiului și am citit : Serghei Esenin „Ceaslovul satelor”. Și mie îmi place Esenin ... am intrat în vorbă ... Probabil vă interesează o anume poezie, am remarcat că n-ați întors paginile! M-a privit preț de câteva secunde până s-a hotărât să vorbească.
Sunt într-un moment de cumpănă, mi-a răspuns el. Aș avea nevoie să mă confesez... Pare absurd dar ... abia mă abțin să nu îmi strig disperarea! ... Cum sunt înclinat să cunosc dramele oamenilor pentru a înțelege cauzele, eventual să și le ofer un sfat dacă sunt în stare ..., am înclinat capul de mai multe ori în semn de compasiune.
Să nu vă închipuiți că sunt un bețiv sau și mai rău, un pervers... sunt un om obișnuit, cu credință în Dumnezeu, un bun cetățean, cu dorința de a respecta regulile, în primul rând cele de bun simț, nescrise, dar și pe acelea din buletinele oficiale.
V-am făcut această mărturisire ca să nu vi se pară deplasată intenția mea... Să mergem la berăria de la Cișmigiu și să stăm acolo de vorbă. De fapt nu vă cer decât să mă ascultați ... să îmi descarc sufletul ... V-aș fi recunoscător pentru asta ... Am încuviințat și-am pornit pe bulevardul saturat de pâcla înecăcioasă de la fumul mașinilor ... Cum de erau așa puțini oameni într-o grădină de vară la ora cinci după amiază într-o zi de august, nu mă interesa ... Deși ne așezasem la umbra unui pom, căldura se degaja din tot ce era în prejmă! Aerul era sufocant.O sticlă pe masă și alte trei la coșul cu gheață, așteptau să le dăm gata ...
M-am născut în Ferentari a început el după ce sorbise îndelung din cana cu bere. S-a șters la gură și-a continuat cu o voce gravă. Știți cum e zona, rău famată, droguri, prostituție și mai ales șisul care te lovește când nu te aștepți ... Eu nu am fost atras de această lume, mi-a plăcut să învăț ... am făcut școala și liceul în cartier, apoi am terminat chiar și o facultate!...
Am găsit destul de repede un serviciu bun, câștigam cam trei sute de dolari pe lună, și viitorul părea că îmi surâde ... Aveam serviciu, casă, că părinții s-au retras în Bărăgan, în satul de unde veniseră, așa că, doar nevasta îmi lipsea ... Vedeți, eu nu sunt adeptul libertinajului, al așa zisei vieți moderne ... Voiam să mă îndrăgostesc nu doar să mă însor formal. Cum fizicul nu mă avantajează, speram s-o cuceresc prin inteligență, prin tandrețe și mai ales prin bunătate ... Părinții mei au fost oameni simpli și când eram copil m-am îmbolnăvit de vărsat ... și am rămas cu fața ciupită, d’aia port barbă! La țară numai preotul avea barbă și când mergeam la părinți, o fetiță care locuia pe uliță cu ei, îmi spunea, sărut mâna taică părinte, de câte ori o întâlneam. La început mă amuzam și nu prea am băgat-o în seamă, dar după o vreme, am observat că devenise o codană de-o frumusețe greu de descris .. Era îndrăzneață și sfioasă în același timp, avea ochii întunecați și gura ca o cireașă care abia aștepta să fie mușcată ...
Cum suferisem mai multe decepții în București, mă duceam tot mai des la părinți, așa spuneam prietenilor, dar de fapt, mergeam s-o văd pe ea. Mamei, nu îi convenea, zicea, fata asta nici să scrie nu știe, e analfabetă ... ce faci cu ea, unde găsește un serviciu !? O să muncesc pentru amândoi îi răspundeam, și-n cele din urmă mama s-a înduplecat. Am făcut nuntă în sat, cununie la biserică și-am adus-o în București să locuim împreună. Primii ani au fost ca un vis ... am învățat-o să scrie, să umble la calculator, să navigheze pe internet! ... Strălucea! Se stilase, nu mai era fata care umbla desculță prin țărână pe ulița satului, își comandase rochii la o casă de mode. Puteam să-i satisfac aceste capricii câștigam din ce în ce mai bine, ajunsesem la o mie de euro pe lună ... însă pe măsură ce timpul trecea comunicam din ce în ce mai puțin. Mă întrebam ce mă nemulțumește ... Îmi iubeam nevasta și mă străduiam să-i asigur cele mai bune condiții, eram loial patronului și firmei unde lucram încercând să-i aduc un profit maxim lucrând peste 12 ore pe zi. De Paști și de Crăciun mergeam la biserică, aprindeam o lumnânare, dădeam o liturghie.
Apoi s-a strecurat în inima mea îndoiala. Nici nu mai știu de la ce a pornit ... Mi-aduc aminte că am găsit într-o zi un buton de cămașă sub masa de scris ... Eram sigur că nu era al meu fiindcă nu mai purtam așa ceva de vreo zece ani. Nu voiam să discut cu ea despre acest lucru. Dacă mă înșeală n-o să recunoască, sau și mai rău o să mă părăsească. Am făcut tot felul de supoziții și-n cele din urmă m-am hotărât să montez o cameră video ascunsă. Mi-a trebuit destul timp până am instalat-o ca ea să nu-și dea seama. Vreo lună n-am găsit nimic pe ecran și mă apostrofam pentru neîncrederea mea. Apoi a venit primăvara și mi s-a trezit iar pofta de viață! I-am propus patronului să-mi acorde un concediu, voiam să-l petrec cu soția pe o plajă din Turcia .. L-am rugat de mai multe ori, dar mă amâna mereu! Într-o seară, ea adormise, am dat drumul la cameră ...De emoție era să fac infarct... Nevastă-mea în brațele patronului, râdea, cu râsul ei de ștrengară pusă pe șotii! De fapt își băteau joc de mine ... Nu se mulțumeau doar să facă dragoste, subiectul lor de discuție eram eu, fraierul !... Nu știu ce mă durea mai tare ... modul cum făceau dragoste, sau batjocora lor după ce-și consumau trăirea ...
Încercam să judec la rece gândind că singura certitudine rămâne Dumnezeu ... Dar el de ce nu îi trăznește? Când o luasem, mama îmi spusese că o să-mi pară rău și n-o ascultasem.
Mergeam la serviciu ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Nu înțelegeam de ce se ascund. Dacă îl iubește, de ce nu m-a părăsit ... ?!
Probabil că el nu voia complicații, avea nevastă, doi copii....
Aș putea să o iert, dar n-o mai pot iubi îmi spuneam uneori seara privind-o cum se pisicește. Dezastrul nu consta doar în faptul că ea trădase. În definitiv nu eram nici primul, nici ultimul bărbat care i se întâmplă așa ceva ... Problema care mă frământa era lipsa de repere. În ce să mai cred?! La început am vrut să mă răzbun, să le dau foc, să ardă ca niște guzgani ... Apoi am depășit această stare ... și-am zis că o să mă retrag undeva la munte. M-am gândit, să-mi vând apartamentul ... sau și mai bine să duc și eu o viață paralelă ... dar gândul se întorcea mereu la ea ... Am vrut copii, dar a luat totdeauna pilule.Apoi într-o seară m-a anunțat că e gravidă ...Știam că nu eu sunt autorul, dar celălalt când a aflat s-a speriat și a părăsit-o ... Asta e întrebarea care mă chinuie de atâtea zile să găsesc un răspuns ...
Cum să fac?! O părăsesc, sau o iert și cresc copilul altuia?
Poate că Dumnezeu a vrut să mă pedepsească. Gândurile mele au fost mereu egoiste ... Să fiu sincer, când am cunoscut-o m-am bucurat că este analfabetă. Credeam că va fi dependentă de mine și îmi va fi credincioasă, dacă nu din dragoste, din constrângere materială. Nu am luat în calcul, că deși analfabetă, era de fapt foarte inteligentă, o inteligență naturală, bazată mai mult pe intuiție. A învățat să citească, să scrie, așa din joacă, întrebându-mă cum se numește titlul unei cărți, sau punându-mă să-i spun că o iubesc și să scriu asta cu litere mari, pe orice hârtie goală ...
Am tratat-o în permanență ca ... pe o neajutorată. Nu am văzut în ea un partener, ci doar pe cineva care îmi satisfăcea niște necesități ... Mi-e greu să recunosc, dar îmi dau seama cât mă doare că s-a întâmplat așa ...



Nicolae Aurelian Diaconescu