Fâl – fâl ! Dughenele românești de pe care tinerii Icari își iau zborul spre țările calde rămân pleșuve intelectual și cu buza umflată a mediu natural în care, nu-i așa, nici vorbă să planezi paralel cu apele liniștite ale unui trai decent, darămite să îți mai permiți vreun strigăt de împerechere: cuiburile de la ANL se acordă greu și în funcție de „culoarea aripilor”; iazurile în care zburătoarele trudesc cu „ciocul” plecat sunt pline de mormoloci care nu satisfac nici foamea, nici visele scăpate de sub control pe băncile facultății.

Dupa 10 ani de guvernare a înalturilor cerești, ornitoringii șefi realizează ca migrația capată accente mai periculoase decât flinta vânătorului. Se face strigare și se-adună stoluri pentru a găsi soluții. Vinovată pentru această situație este „regula economiei de piață, economia de piață fiind cea care a generat polarizarea socială”, s-a mărturisit într-o păsărească atinsă de metalimbaj politic, dând prilejul instaurarii stării de nostalgie pentru vremurile în care...ehee...economia centralizată comunistă oferea tuturor oamenilor de rând un loc de muncă și o viață mizeră, iar politrucilor „ciripitori” – o viață privilegiată. Găsind în „modelul suedez” singurul sistem reușit din Occident, vulturii fentează : „ Să atacăm rădăcinile fenomenului prin crearea de oportunități pentru dezvoltarea economiei românești – sistemul de impozite progresive, prin crearea resurselor din care statul să dezvolte politici sociale” – bla,bla,bla si cra-cra-cra, înalt – înaripatele vorbesc de parcă altcineva ar fi condus România în ultimii ani și de parcă nu ar avea nici o legatură cu mocirla în care trăiesc românii și care ii face pe mulți dintre ei să-și scuture penele la realitate și să își ia lumea-n creastă; să plece unde văd cu ochii, fiindcă..oriunde ar ajunge, tot vor trăi mai bine decât în propria lor deltă – rezervație în care mulți rămân pe banca de rezervă.

În realitate, emigrarea tinerilor este un fenomen care are toate datele pentru a ne îngrijora : amplitudine mare la aripi, ireversibilitate aproape totală, pierdere incomensurabilă de inteligență activă, superior cizelată, și de putere de acțiune, aptă să se realizeze sub orice alt soare,dar nu in România,din păcate.

Colateral, spre deosebire de egrete,lebede și rațe cu cap alb si limpede, țigănușii (care pretind să li se spuna plegadis falcinellus) nu pleacă de tot.Ei doar circulă. În vreme ce tinerii români care își iau lumea în cap se stabilesc, de regulă, in țările – țintă, tinerii „țigănuși” doar le asaltează, își iau beneficiile (de cele mai multe ori necuvenite) și le aduc cu ei,sub aripă. Așa apar cuiburile cu turnulețe acoperite cu tablă argintie – care reprezinta semnele abundenței în comunitățile țigănești – și, evident, luncile largi care gem de puradei. „Ecologiștii” si cercetătorii, analiștii si păsăroii, nu știu deocamdată cât va cântări peste 10 – 20 de ani acest spor net de populație minoritar, in balanța populației României.

Ecosistemul e dat peste cap, dar în România broaștele nu se transformă în prinți, oricâte salturi ar face. Poveștile se îmbină haotic cu „frumoasele adormite” – Indiferența și Apatia – care au cuprins tinerimea. Capitalul de speranță cu care brăzdau cerul, e epuizat. Tinerii s-au îndepărtat de politică și chiar de alte forme de civism. Balta are iz de stătut, iar mîlul nu le încântă pașii. Orice unghi sau direcție duce la Marele Chix. Eșecul nu este al tinerilor, ci în primul rând al generațiilor mature si vârstnice, crescute,educate și îmbolnăvite sub comunism. Un eșec național.O ciumă care frânge aripi.
Nestingherită de probleme de pilotaj la cârma vieții sau de avertismente naționale, cuibarită-n delta propriilor interese, marmota ne învelește ciocolatiul viitor.
În staniol.