Ce a mai plouat, am crezut că se rupe cerul, curentul a căzut, și cu el legatura cu realitatea. A venit viitura pe Ianis și podul ce ne lega de lume s-a oprit undeva pe lângă Nechiforeni. Era noapte, și chiar dacă ziua a fost vreme de mânecă scurtă, acum scoteam aburi ca iarna. Nu știam pe ce să pun mâna, și nici cum să scap mai repede de iadul ce iși deschidea porțile. Am închis ochii. Am încercat să uit, să mă trezesc din vis. dar când am auzit un copil undeva în dreapta, tipând ca un miel, m-a trecut un fior rece pe șira spinarii, și am intrat pe porți cu ochii larg deschiși. N-a ținut mult țipătul, poate că frigul sau apa care creștea i-a pus capat. am știut că am undeva într-un dulap, în pritvor o lanterna, și m-am hotarât să cobor.am deschis ușa de la camera mea și încet, ținându-mă de balustrada am început să pășesc nesigur pe scări. Ca un făcut vântul a început să vuiască prin ferestrele sparte, treptele să scârțaie la fel ca și întreaga casa, tot mai tare, mai tare. auzeam cum se sparg farfuriile în bucătărie, cum picau de pe rafturi carți, bibelouri. undeva un câine a început să latre, atât de înspaimantator, parcă ar fi avut în față pe cel mai mare dușman.ușa pe care tocmai ieșisem începuse să se zbata, parcă și ea vroia să scape, să iasă din țâțâni și să fugă, la fel ca totul din jurul meu. am grăbit pasul, și parcă și ritmul inimi. pe ultimele trepte am început
să simt umezeală pe tălpi, pentru ca pe ultima gleznele să-mi fie în apa. am facut cativa pași mai hotarați spre ușă dar Brusc ! am simțit o amorteală în călcâiul piciorului drept. un ciob mi l-a străpuns. cred că destul de adânc, n-am avut timp să mă uit. m-am grăbit spre ușă, am deschis-o ... cerul era negru însă printre nori se zărea o felie de lună. groznică felie, căci lumina satul, chiar dacă difuz. case strivite, țipele, de oameni, de copii, de animale. peste tot pluteau cadavre oameni, de caini, de oi, de vaci amestecate cu lemne și mâl. n-am apucat să pun mâna pe lanternă, o stare de vomă m-a învaluit și o amorțeală
mi-a retezat picioarele.
m-am trezit pentru o clipă într-un elicopter de salvare, undeva deasupra satului, am auzit de la asistent doar cateva cuvinte înainte să plec iarăși :
"... esti norocos ... iad ... jos."