Mi-e frică de moarte, dar nu de moartea cu care mă voi întâlni ci de moartea care îi va lua pe cei dragi de lângă mine. Mi-e frică de timp, dar nu de timpul ce va trece peste mine ci de timpul ce va trece dupa mine. Mi-e frică de durere, dar nu de durerea pe care carnea mea o va simți ci de durerea pe care o provoc celorlalți. Mi-e frică de gând, dar nu de gândul răutacios al celorlalți ci de gândul meu ascuns. Mi-e frică de rușine, dar nu de rusinea pe care o provoc ci de rușinea de a fi mic. Mi-e frică de întuneric, dar nu de întunericul nopții ci de întunericul ce ar putea să mă orbească. Mi-e frică de pustiu, dar nu de pustiul fizic ci de pustiul neștiintei. Mi-e frică de singurătate, dar nu de singurătatea din viață ci de singurătatea de dupa moarte. Mi-e frică de străin, dar nu de străinul ce nu ma ințelege ci de străinul din mine ce nu se ințelege. Mi-e frică de liniște, dar nu de liniștea afonă ci de liniștea uitării. Mi-e frică de nimic, dar nu de nimicul nevăzut ci de nimicul ce aș putea fi. Mi-e frică de pământ, dar nu de pământul ce m-a născut ci de cel ce mă va înghiți. Mi-e frică de privire, dar nu de rpivirea răutacioasa ci de privirea ce mi-ar intelege privirea. Mi-e frică de lumina, dar nu de lumina ce mă înconjoară ci de lumina ce m-ar părăsi. Mi-e frică de nepăsare, dar nu de nepasarea celorlati față de mine ci de nepăsarea ce m-ar putea omorî.