E noapte, da...
O noapte zbuciumată, cu beregata amenințată mereu de lama aspră a neputinței.
Ieri... ieri-ul acela, vulcanic, ce-mi răscoleste trecutul cu furie.
Vorbele noastre încîlcite de vînt și furtună, de soarele bezmetic ce-mi mușcă din vene,
ce ma înalță și mă scufundă sălbatic.
Pianul alunecă printre talazuri, arpegii desperecheate învirt pe cerul clipei hoarde de ginduri, herghelii de murgi lucind sub lună. Din cînd în cînd cite un virtej de aer vine dinspre tine, se sparge în mii si mii de sfere care, precum broboanele, alunecă pe trupurile
ne'mblinzite ale mînjilor, puzderie de globuri încinse... de lumină.
Imi vezi mîinile arse ?
Degetele frematind de fior cit să pot să respir, cît să nu se opresca pulsul ăla,haotic, ce-mi zvîcneste pe gîtul arcuit, numărînd nu clipele, ci licuricii ce-mi străbat ființa.
Sirenele rozalii poartă pe valuri matasea umerilor mei,
piersici purpurii rostogolindu-se pentru hrana înecaților.
Si nu stă in împletire, nu stă, cîntecul ăla... ca-ntr-un dans nebun alunecă cind împletit, în unduiri de sunete, cind în scăpărari de scîntei.
Nu exista sirene, tu spui...
Dar sirenele exista, mărturie stau spinările brăzdate ale marinarilor,talazurile nopții din care mîinile mele răsar îmbrațișind luna...
pentru ca înspre zori, dupa ce se vor fi învirtit intr-o stranie hora nebună, să se adune într-un ghemotoc de foc, alcatuindu-ți, călatorule, pe umărul zilei,
un soare arzînd, pîna către asfințit.
Trandafirul a coborit adînc in talaz, de preapîrjolitor fior... poate cîndva, vei ieși în miez de noapte cu el în dinți, surîzind nebună zorilor..