- Foc... foc
Tipatul a rasunat in noapte. Nu tin minte prea bine acum, eram doar un copil.
Eram cu tatal meu, un simplu pompier... ma luase cu el ca sa-mi arate unde
lucreaza el si ce face, sa pot sa povestesc doamnei educatoare cand voi merge
pentru prima oara la gradinita. Si, mai mult, imi promisese ca ma lasa sa trag
de manerul sirenei de la masina pompierilor.. pe care nu o vazusem niciodata...
Si tocmai voia sa-mi arate masina, cand s-a auzit tipatul asta. Venea de
undeva ,de sus... de la alt pompier.
- Ce s-a intamplat? il aud pe tata, ingrijorat...
- Foc.. foc in Rovine. Au luat foc multe case si o baraca... echipeaza-te si
hai acolo.
- Dar copilul?
- Ia-l cu tine.. n-o sa pateasca nimic, ramane in masina.
Nu intelegeam nimic.. unde trebuia sa plece? Imi zisese ca nu se duce nicaieri,
ca ramane cu mine sa-mi arate sirena aceea... si acum ,era atita vanzoleala in
jur... ce s-a intamplat oare? Si ce zicea nenea acela? "foc in Rovine"... sa fi
luat foc tot cartierul? Dar... colegii mei stau acolo... "tati, tati, haide
repede sa aprindem sirena si sa mergem sa omoram focul".
Nu l-am vazut niciodata pe tata miscandu-se asa repede... acasa nu e asa de
sprinten.. acum... acum parca nu-l recunosteam. In 5 minute eram intr-o masina
rosie, mare.. cu tulumba.. si ma lasa pe mine sa ma joc cu maneta de sirena,
asa cum imi promisese... si toate masinile celelalte se dadeau la o parte din
fata noastra, parca eram masina presedintelui... Si se intunecase deja. Asa
devreme.. ce ciudat.. apoi mi-am dat seama ca era 8 seara.
Deodata... am vazut... era un asfintit superb in fata noastra.. deasupra unor
case... dar parca soarele apusese si nu mai voia totusi sa se duca la culcare,
era prea jos... ciudat.. parca venise soarele pe pamant. Cand ne-am apropiat mi-
am dat seama... erau limbi de foc. Uriase. Se ridicau spre cer, parca ar fi
vrut sa faca friptura din el...
Acolo... m-au lasat in masina.. dar nu era singura.. erau multe multe masini de
pompieri... rosii ca si a noastra... si toate tiuiau.. unele deja aveau tulumba
in functiune. Nu vazusem niciodata o tulumba cum functioneaza, acum ma minunam
de ceea ce putea sa faca, parca ar fi fost o stropitoare uriasa. Si tot felul
de voci pe acolo, o groaza de oameni... si unii cu uniforma ca tatal meu, si
altii.... era o strada intreaga care ardea, parca cineva i-ar fi pus gand rau.
Iar eu stateam in masina si priveam in jur, uimit de culorile pe care le vedeam
si totodata speriat de zgomotul flacarilor, de dogoarea care patrundea pina la
mine si de atata haos si dezordine si zgomot. Iar tatal meu era acolo, in
primul rand... luptand cu flacarile. Eram asa de mandru, voiam sa urlu la toata
lumea: "uitati-l pe tatal meu cum ucide balaurul si-i stinge flacarile!" Da, mi
se parea ca am in fata un balaur urias, care sufla flacari pe nari, peste acele
case... si am adormit acolo.. gandind asa. Nu stiu de ce am adormit.. eram
mic.. dar am adormit, poate din cauza caldurii. M-am trezit in bratele tatalui
meu... urcam scarile blocului nostru, spre casa. Era asa de bine...
- Tati, ai omorat balaurul? am zis eu...
- Ce balaur, Andreias?
- Balaurul... de sufla flacari... si voia sa bea apa de la tulumba.
El a zambit:
- Andreias, nu era nici un balaur.. era un foc, cum faceam noi foc la bunici in
fata casei.. dar mai mare, mult mai mare.. atita tot. Balaurii nu exista, ei
sunt doar in povesti... nu pot sa faca rau nimanui
- Si... au ars casele acelea? Si gardurile? Si pomii? Si tot ce era prin curte?
Ca lemnele uscate de la bunica? A ars tot tati?
- Ma tem ca da, Andreias... am batut focul, dar era prea tarziu.. muscase prea
mult din ele. Dar nu au ars de tot... pot fi recladite.
- Si oamenii? Oamenii tati? Oamenii care locuiau acolo? Au murit? Sau i-ai
salvat pe toti?
- Asta era datoria mea Andreias... de fapt, asta era datoria noastra, a tuturor
pompierilor. Sa salvam oamenii si daca putem si casele... dar hai, nu te mai
gandi atit... uite, am ajuns acasa.. te duci direct la culcare, da?
Intr-adevar, ajunsesem. Ne astepta mama.. se uita la televizor la reportajul de
dupa incendiu... am vrut sa ma uit si eu, dar nu m-au lasat. I-am auzit din
camera mea, in timp ce incepeam sa adorm, discutand...
- De ce l-ai luat cu tine? Nu o sa-l afecteze ceea ce a vazut?
- A stat in masina tot timpul si cand se terminase totul, l-am gasit acolo,
adormit... nu a patit nimic... si nu o sa pateasca nimic...
- Mi-a fost destul de greu sa te vad la televizor... si sa-l stiu si pe el cu
tine...
- Dar.. n-am mai avut un incendiu asa mare de 20 de ani de zile... de unde sa
stiu eu ca se va intampla asta chiar in ziua cand l-am luat cu mine la servici?
Aproape atipisem.. stiu ca ultimul gand care mi-a trecut prin cap a fost "dar
de ce sa nu ma ia? doar imi promisese ca-mi arata sirena si ma lasa sa trag eu
de manerul acela..."
M-am trezit... ce ciudat... eram imbracat in haine de pompier. Eram un om mare,
ca tatal meu... mergeam pe o strada si am privit intr-o vitrina si parca l-as
fi privit pe el. Nu stiam unde ma duc... dar nu aveam decat o directie in care
puteam sa merg asa ca am mers inainte, in continuare. Parca recunosteam
locurile... si am ajuns la o cotitura.. dar totusi, era singurul drum pe care
puteam merge. Am mers... si am mers.. si mi-am dat seama unde eram. Eram la
locul incendiului... am cotit si brusc am ajuns pe o strada intreaga... cenusa.
Nu ramasese nimic. Erau doar niste carbuni... o groaza de apa... arsesera pina
si pomii din curte.. si gardurile... era ca o imensa groapa de gunoi, gunoi
caruia cineva ii daduse foc. Si am mers.. si am tot mers.. Si am vazut o
fetita. Statea in mijlocul unui loc viran.. unde inainte fuseses o casa. Statea
acolo, pe un lemn mai nears... se juca cu un ingeras din ceramica. Si, din cand
in cand, privea spre locul unde probabil fusese poarta acelei case. M-am oprit
si nu a reactionat in nici un fel... parca nici nu ma vedea. M-am dus spre ea
atunci...
- Ce faci tu aici, fetito?
- Astept sa vina mama... a zis, jucandu-se impasibila cu ingerasul.
- Te-ai pierdut de ea?
- Nu.
- Cum te cheama?
- Nu stiu...
- Cum? Nu stii cum te cheama? Dar esti mare... parca vad ca peste doua zile
mergi si tu la gradinita. Si mama ta unde e?
- Nu stiu...
- Ti-a zis sa o astepti aici?
A dat din cap in semn ca "nu"
- Dar cum ai ajuns aici? Te-a adus ea aici? Stai undeva prin apropriere si ai
venit singura?
- Aici STAU
- Unde sa stai? Aici? Nu vezi ca aici sunt decat niste lemne? Doar nu esti
copil al nimanui, nu?
- Nu, o astept pe mama.
- Si tatal tau unde este?
- Cu mama... au plecat si acum ii astept.
- Si daca zici ca ai mama si tata ... cum poti sa zici ca stai aici? Nu ai o
casa unde sa stai?
- Dar AICI e casa mea... aici .. aici .. uite aici... uite... - a fugit cativa
pasi si a scormonit pe jos prin cenusa... si mi-a aratat o papusa jumatate
arsa,a aruncat-o apoi a mers iar cativa pasi... "Uite, aici e usa... aici e
bucataria..."
Am tacut.
- Si de ce stai aici sa o astepti pe mamica ta? Nu ai la cine sa te duci sa o
astepti acolo? Unchi, matusi? Nu ai pe nimeni altcineva in afara de parinti?
Alt loc unde sa fii acum? De ce stai aici? Uite, e geamul deschis si o sa
racesti...
- Am, cum sa nu am... a zis ea, stand in mijlocul acelui loc oribil... in
mijlocul ramasitelor acelora.
- Si de ce nu te duci? Hai, hai la ei... nu mai sta aici...
- Nu vreau. Aici e casa mea... Mama mi-a zis sa nu plec de acasa, sa o astept
pina vine... si voi sta aici, acasa. Mi-e bine. Acasa il am pe el ...
Si imi intinde mainile impreunate... in palme tinea ingerasul cu care o vazusem
ca se juca.
- Acasa o am si pe ea... si imi arata papusa jumatate arsa, dar ea parca nici
nu vedea asta. Aici mi-e bine, aici raman... acasa.
Si mi-a intors spatele... devenind la fel de impasibila ca inainte. As fi vrut
sa o iau de acolo...
- Andreias, hai, trezeste-te ... am auzit o voce. Era mama. Eram iarasi
copil... si era 7 dimineata si mama se grabea sa nu intarzie la servici si voia
sa ma duca la gradinita. M-a imbracat fugutza si mi-a dat sa pap... si am
plecat spre gradinita. Acolo ne astepta doamna educatoare, ea ii astepta pe
toti copiii in usa, sa vorbeasca cu parintii, sa-i linisteasca.. si se comporta
cu fiecare copil ca si cum era al ei.. era asa de buna doamna educatoare, asa
de calda.
Uitasem... uitasem de incendiul din ajun... ciudat, dar nimeni nu vorbea despre
el, parca nici nu existase.
- Buna ziua doamna Mateescu... Ce faci Andreias? Vrei sa ma invatam si azi sa
ne jucam si sa citim povesti? a zis doamna educatoare cu o voce calda...
aceeasi voce calda care o stiam... nimic nu se schimbase
- Saru`-minaaa.. am zis eu.
- Hai, du-te inauntru Andreias. Eu mai povestesc cu mami putin...
M-am dus ... dar n-am urcat scarile... am fost curios ce vorbeste mami cu tanti
educatoarea. Dar nu am inteles mare lucru, vorbeau de chestii de la mami de la
servici... Asta, pina a venit o tanti. Dar fara un copil, nu era decat ea.. si
avea o voce un pic ingrijorata.
- Buna ziua doamna Mateescu, buna ziua doamna Grigore. Doamna Grigore, Otilia
mea a venit cumva singura aici, la gradinita? Azi dimineata pur si simplu nu
mai era in camera ei .. si a mai facut asta, sa plece de acasa si sa vina
singura aici.
Am ciulit urechile... Otilia de la 3? Cu care povesteam la leagane despre ce
visam? Dar ea era in clasa a III-a... ce-ar fi cautat la gradinita?
- Nu doamna, nu a venit...
- Of..
- Dar doamna, de ce pleaca asa de acasa? Nu vreau sa discut de fata cu dansa,
poate vreti sa discutam in particular...
- Ah, nu... Dansa mi-e buna prietena si stie despre ce e vorba. Stiti, e
adoptata. Si nu a reusit inca sa se acomodeze cu mine si sotul meu... nu stiu
ce sa ma fac cu ea, toata ziua se joaca cu niste lucruri vechi si nu vrea nimic
din ceea ce i-am luat noi... iar uneori, seara, o aud cum plange pe ascuns in
camera, de parca i-ar lipsi ceva in viata.. si nu-i lipseste nimic, nu cred ca
ii lipseste nimic, noi i-am dat tot ce-am putut.. si sunt multi copii care nu
au cate are ea. Iar daca eu intru in camera tace si se ascunde. Uneori eu si
sotul ne gandim ca am facut o greseala... cand am adoptat-o acum 3 ani.. Parca
am fi adoptat doar un obiect... copilul parca ar trai altundeva, in alt loc...
Am auzit brusc vocea mamei, un pic agitata:
- Scuzati-ma ca va intrerup ... cred stiu unde este Otilia. In Rovine, pe
strada aceea unde vor sa construiasca piata. Unde a fost incendiul acum 5
ani... in care au murit parintii Otiliei. Ea era chiar aici, la dumneavoastra,
doamna Grigore.. Numai ca dumneavoastra nu lucrati aici pe atunci. S-a povestit
mult despre aceasta tragedie... ma mir ca nu ati auzit. Chiar mi-a spus sotul
meu care are acum are drum prin zona aceea, ca a vazut-o de vreo 2 ori pe
Otilia cum se juca pe locul viran de langa piata... unde cred ca a fost casa
lor...
N-am mai auzit nimic... si am luat-o la fuga pe langa mama si doamnele acelea, spre poarta...
- Unde te duci, Andreias?!!! POARTA E INCHISA!