Acum cind in sfirsit am ajuns la odihna asteptarii,si nemaiavind nimic de facut,prin cap imi trec o sumedenie de amintiri din viata petrecuta,unele placute altele dimpotriva,dupa cum se arata ziua:cind era mohorita si ploioasa,gindurile erau pe masura,cind era luminoasa si optimista,la fel.Un barometru sufletesc.
Iata,azi cind m-am trezit,soarele isi trimetea prin fereastra razele-i binefacatoare,incalzindu-mi oasele si sufletul.M-am trezit zimbind,spre surprinderea sotiei,care ma intreba contrariata:
-Ai visat frumos bag-sama.
-De ce neaparat?Mi-am amintit ceva de demult,ce uitasem si
inca ma mai amuza si acum,cind mi-am amintit.
Sotia a vrut sa spuna ceva despre o persoana care nu ride de ce vede ci de ce isi aduce aminte si abtinindu-se ma intreba:
-Si care-i motivul,amuzamentului?
-Nea Petre.
-Care Petre?
-Al tati,Rozi.
-De cine vorbesti,mai,omule?
-Ei,asta-i,de cine;de tata Roza Bidilica.
-Si ce-ai gasit de ris?
-Stai sa-ti povestesc o nastrusnicie a lor,de acu'patruzeci de ani.
Nea Petre si tata Roza,erau doi mosneguti,care nu si-au schimbat nicicum traditiile,si isi duceau mai departe viata,asa cum au apucat-o de pe vremea parintilor,tratind cu indiferenta,inoirile sociale,fiindca-ma refer la nea Petre-
si miner si taran.Spun asta pentru ca in zona aceea era o
mare exploatare de lignit,unde marea majoritate a barbatilor,isi desfasurau activitatea,iar dupa iesirea din sut,redeveneau la indeletnicirea ce le-au dat-o dumnezeu;cea
de taran.Amintesc asta,din cauza ca nea Petre facea nota discordanta printre ortaci.Se prezenta la sut primul,intra
in vestiar,isi dadea jos cioareci,camasa lunga dupa ce a desbracinat-o de chimir,apoi imbraca tacticos salopetele
negre de carbune,mai tragea o dusca din clondirul cu rachiu,
de care nu se despartea niciodata,dar fara a abuza,doar asa,
sa-si faca curaj,baga sticla in traistra,o incuia in vestiar si se prezenta la lamparie,de unde isi lua in primire lampa de miner apoi se posta in fata ''coliviei''
sa vina si ceilalti ortaci si sa coboare in adincul pamintului.Asta nu ca era mai constient la prezenta,doar ca
era singurul care nu venea de acasa imbracat in hainele de lucru,si nici in altfel de haine mai lejere care nu percepea
ceremonialul imbracatului si desbracatului.Mai avea o hiba nea Petre nu prea auzea sau nu auzea''destul''cica hiba o
avea din razboi cind i-a bubuit o bomba in urechi,de fapt i-a zis si colonelul''bai Petre te-ai facut fudul de urechi dar ai scapat,ma''Hiba nu-l deranja prea mult pe nea Petre,
era fericit de tacerea cel inconjura pentru ca-i dadea po-
sibilitatea,sa vorbeasca numai cu el,cu el se sfatuia,cu el
se certa,cu el se impaca,deci traia in lumea lui numai cu el.Il mai avantaja inca un lucru,si baba lui tata Roza suferea de aceeasi fudulie.
Imi amintesc ca ieri,dumineca cind coborau in sat la biserica,ferchezuiti ca orice taran care-si respecta obirsia
in nelipsitele costume populare,el cu :cioareci, cu, camasa
lasata peste ei,impodobita cu riuri de motive nationale,
incinsa la mijloc de un chimir lat din piele groasa,tintuit
in capse de arama,cu vesta neagra fara mineci,confectionata din dimie tesuta in razboi,cu palarioara ciobaneasca,cu boruri scurte,iar ea cu fota inflorata incinsa cu bete,
peste ia ce-si lasa ciupagul sa se vada de sub poalele fotii
cu barisul legat pe cap,chirofosi afar'din cale,discutind intre ei asa de usor ca se auzea dincolo de deal.
-Hai,imi zici?ma trezi din visare sotia.
-Mda,am zis continuind sa zimbesc amintirii.Da...
eram intr-o vacanta de studii la Poienari la bunici,si find sarbatoare
si ne-mai avind ce sa fac prin curte am iesit la poarta,la banca,sperind sa treaca cineva de virsta mea,cu care sa mai schimb o vorba.Am auzit vorba dar a trebuit sa mai astept un timp pina cind au aparut dupa colt nea Petre si tata Roza
conversindu-se in stlul lor.Apropindu-se de mine m-am ridicat in picioare si ma pregateam sa-mi pun la solicitare maxima plaminii,pentru a le da binete dar nea Petre cum m-a vazut mi-a luat vorba din gura,zicindu-mi:
-Iacata,cind ai venit mai baiete,pe la noi de ce n-ai trecut?si pina sa-i raspund,continua:
-Sa treci dasara pe la noi sa mai dojenim,scoatem o tuica
o veni si varu-to iancu pina atunci,sa mai.....
-Dorele maica,interveni tataRoza in discutie intrerupindu-l
pe nea Petre,ca si cind n-ar fi auzit nimic,asa e cum a zis Petre,da ma, toata lumea striga ''traiasca Petre si cu Roza,
traiasca Petre si cu Roza''.
Am ramas blocat,nu mai stiam ce sa zic ce sa fac,sa le cer explicatii,ar fi insemnat ca ei sa nu mai ajunga la biserica
iar eu sa-mi iau seara ceva de raguseala.
-Bine bre tata Rozo,mergeti la biserica si trec diseara pe la voi si imi zici atunci tot,am strigat eu de cred ca m-au
auzit si aia din Oncesti.
-Vin-o maica,vin-o,da stii ca a murit Casuleata de la put?
a avut bolesnita maica,trei saptamini a zacut sireaca,da
acu sa odina,ca muncit destul.
-Du-te bre tata Rozo,ca intirzii la biserica si sa supara popa Titi pe tale.
-Am plecat mama,am plecat,hai bre Petre sa nu intirziem,si dupa ce au facut citiva pasi,nae Petre intoarse capul si-mi
arunca:sa vii dasara ma baiete sa vii,auzi?
Ma uitam dupa ei,cu duiosie,doua papusi stricate de timp,precum,in poezia lui Minulescu,doua relicve reale,ducind cu ei traditia taranului romin,poate ultima
sclipire a unor timpuri ce va sa apuna,in modernismul,ac-tual.Cum priveam in urma lor,nu am bagat de seama ca bunicul meu venise la poarta.Sa asezat greoi pe banca si
m-a intrebat:
-Ce zicea Roza,baiete,i-am auzit gura din graijd.Ce vroia?
-Ce sa zica,m-a invitat diseara pe la ei,sa-mi spuna de o
lume care i-au aclamat cu nu stiu ce ocazie.
Bunicul zimbi pe sub mustati,si ma atinti cu o privire sagalnica:
-Da-pai ti-oi spune eu.Ce sa fie,ia,de unu mai s-a dus la
oras la unchi-to Ionel Jinga,sa reguleze niste afaceri,cu
o arenda si cum stateu ei in gradina,pe ulita mare trece
aia de la manifestatie,si striga''triasca Petru groza''
si cum Petre si Roza erau cam fuduli de urechi,i-au zis lui unchi-to;auzi Ionele,ce striga aia,traiasca Petre si cu Roza,si tu tii da pret la arenda,pai bine e?
Am pufnit in ris,de intimplare,dar bunicul a continuat:
-Rizi tu,rizi,dar intimplarea i-a ajutat,pentru ca-l stii
pe ionel cit de carpanos e si tine la pret,dar aceasta intimplare l-a inveselit intratit,incit s-a plecat la pe-
tul pe care l-a oferit Petre.
E buna pe undeva si fuduleala de urechi,mai cu seama in
afaceri.
Sotia mea isbucni intr-un ris zgomotos,adaugin:
-Imi imaginez numai faptul ca tata Roza nu-si mai incapea
in piele,dar nici in ie,daca a dat de stire la tot satul
de aceasta onoare de care a avut parte la oras,de altfel
certificata si de acceptiunea lui unchiul,la tocmeala lui
nea Petre.
-Hai,fii serioasa.