Uneori aerul se subțiază atât de mult încât ai impresia că ar fi suficient să-ți întinzi mâinile și să plutesti. Inutil să mai închizi ochii, iremediabilul s-a produs. Prin sânge îți circulă acum pești, între firele de păr ți se agată anemone otrăvitoare. Nici nu stii când ai devenit albastru și adânc, gândurile au prins rădăcini cu care întorci oceanul pe dos, pentru ca, de cealaltă parte, să găsești tot pescăruși. Þipăt. De departe, de pe alt mal al pământului, celălalt chip al tău prinde-ntre buze o lacrimă. Dacă prin cine știe ce minune reușești să observi ce poartă la încheietura inimii, ești salvat. Dacă însă toate le vezi răsturnat si soarele se prăvale orb în pântecele tău, atunci ești pierdut.
Este suficientă o clipă de neatenție și stânca se preface în apă.