Atata durere insirata pe o sarma care se va rupe pana la sfarsit.. Si de ce traim..? Pentru ca tot suferim pentru altii… pentru ca tot la ura zici TU ca ajungem..
Cum se poate sa se gandeasca la unul dintre cele mai infricosatoare moduri de a parasi pamantul? Cum de se gandeste doar la suferinta lui picurata de pe o lama neascutita? Stii… pare egoist cand se gandeste sa ne lase pe toti imprastiati pe un taram uscat, lipsit de apa vietii. Cum ar putea sa se termine asa… Sa se stinga la fel ca lumina din corpul unui licurici mort, dar mort intr-un mod LOGIC, nu sinucis, nu ucis… I se imprastie sufletul incetul cu incetul pe o foaie ravasita… Si se gandeste ce sa faca cu ea,cum sa o dea dracului pe toata… Caci tot acolo ajunge… Nici un fir de par nu se reincarneaza… Asa ca e clar ca nici cele 21 de grame de suflet nu vor ajunge sa traiasca o viata epicureica, nu vor ajunge in orasul utopic… Sangele lui negru, infectat cu vise, imagini si iluzii incepe sa se scurga, sa ne improaste pe toti, sa ne inece cu atata sete de eliberare prea coapta… Pana si un nimic e ceva, pana si o insecta moarta exista. Moartea nu e un nou inceput, moartea nu va duce la un nou suflet, purificat, dezintoxicat.
Imagine: Un vas de sange spart, un cutit jegos, picaturi uscate si inchegate, de un sange murder si scrbos… Un corp, daca mai poate purta acest apelativ… Mai bine o gramada de celule, neuroni, sange imprasitat, toate intrate in putrefactie. Un duh care incearca sa se desprinda de un trup… Si nu ii poate da drumul… Ceva tot tine spiritul langa mortaciunea amara. Si s-a dus… usor… Nu i-a pasat de noi toti care ne TARAM, dar TRAIM viata infecta. Nu s-a gandit la visele pe care le vom avea noi dupa disparitia lui fizica, nu doar psihica. Nu si-a dat seam ace pierde, pe cine lasa sa se scufunde in valurile fara spuma ale vietii.
Si a plecat… Ne-a indepartat tot mai mult… Si psihic si fizic… Si a ajuns… Unde a ajuns?! Hai sa-l intrebam… Ba nu, ca nu mai exista… Hai sa NE intrebam… Vot… Aha… Deci toti considerati ca a ajuns intr-un loc unde se ineaca cu cosmaruri, unde ii e scalpata fiecare secunda de suflare… Si este lasat intr-o pura agonie, intr-o nestire profunda, in nenorocire sufleteasca.
Concluzie?! A fugit, a fost un las, si-a dat spiritul in fata Mortii, i s-a pus in brate atat de usor… N-a luptat… Desi avea forta psihica necesara. Ne-a lasat, s-a lasat, s-a speriat,, singuratatea l-a facut mai trist, mai pierdut… Dar mai pierdut pentru el…
Noi am fost acolo, langa el, am incercat sa-i prindem sufletul de trup cu ace… Dar el le-a luat cu scrba si repulsie si le-a rupt de umbra sa…
Si s-a risipt, s-a dus ca “nisipul in vant”…