După cel de-al treilea gong, cortina grea se ridică și o mare de lumini inundă sala pană în cele mai depărtate unghere. Un murmur de încântare răsună din pieptul mulțimii fremătânde de așteptare, fiind acoperit imediat de sunetul impetuos al uverturii ritmate și vesele cu care orchestra salută publicul.

Nici nu știa cum să-și împartă mai bine atenția: să admire decorul de basm imaginat de scenografi, sau să închidă ochii și să asculte muzica aceea caldă și prietenoasă care izvora din împletirea armonioasă a tonalităților diferitelor instrumente?

Privind în juru-i, desluși aceeași stare de bună dispoziție pe fețele tuturor: de la copii mai mititei și până la maturi de toate vârstele, toți cuprinși de aceeași frenezie a emoției și așteptării, cu privirea pironită către scenă, erau deja captivi în această nouă lume, uitând pentru un timp de cea de-afară.
Unul dupa altul, care mai de care mai interesant, numerele spectacolului se desfășurau antrenant, iar aplauzele care urmau erau furtunoase, semn al recunoașterii valorii de exprimare a artiștilor.

Ce cauta el acolo? Rar își făcuse timp să mai iasă din casă, munca nepermițându-i răgaz și, în plus, nici nu prea se dădea în vânt după astfel de distracții.

Ajunsese atât de departe în cercetările sale privind un tratament împotriva îmbătrânirii, încât orice minut risipit cântărea foarte mult în ecuația reușitei. Zile și nopți puse în slujba acestei idei revoluționare, încât aproape că pierduse noțiunea curgerii vremii, iar de sine însuși uitase cu desăvârșire.
Trăia aidoma unui pustnic, se îndepărtase și de puținii prieteni pe care-i avea, iar viața privată era mai searbădă ca niciodata.

Realizase asta cu vreo trei zile în urmă...

Deschizând fereastra care da spre strada largă, totdeauna plină de forfotă, fie produsă de sutele de mașini rulând non-stop, fie de către trecătorii alergând care încotro, privirea-i căzu pe un afiș mare și colorat. Citi o dată, apoi iarăși, după care începu să zâmbească... Auzi, ce năstrușnicie, vine marele circ a cărui atracție principală este magicianul D. care, nici mai mult, nici mai puțin, îndeplinește pe loc dorințele tuturor! Adică un fel de vrăjitor care transformă orice vis în realitate! Surâse iarăși, oricum este bine și așa – nu mai făcuse asta de mult timp – și lasă aerul dimineții să pătrundă în încăpere!

Dar ziua aceea de muncă era deja compromisă, nu se mai putea concentra suficient asupra studiilor sale... Ca un magnet, ceva bizar și nedeslușit îi răpea atenția și-i îndrepta privirea spre afișul acela colorat și intrigant.
Făuritorul de minuni, visele toate puse pe tavă și transformate în adevar... oare e cu putință?

La naiba cu toate din jurul său! Privi camera de lucru cu alți ochi, dintr-odată realiza că nimic de-acolo nu se schimbase: aceleași obiecte care-l însoțiseră de-a lungul vieții sale, aceeași atmosferă ternă, fără nici o urmă de viață, nici măcar o floare, o pisică sau un canar care să-i însoțească singuratatea!

Da, pentru că asta era el, un om atât de singur! Care, culmea! , își dedicase toată energia muncii de cercetare pentru a salva omenirea de boala bătrâneții, adică tocmai de singuratatea care pune stăpânire pe omul bătrân!

Dumnezeule, dar ce se petrecea cu viața lui, unde erau bucuriile, micile și nevinovatele sale plăceri? Cum de uitase să trăiască? O răzvrătire dureroasă îi cuprinse toate măruntaiele, o dorință nefirească îi încălzea trupul și mintea, agonizând fierberea sângelui care-i hrănea fiecare țesut!

Unde sunt visele sale, câte din ele s-au materializat, câte dorințe și-a înfrânat cu buna știință? Cum să trăiești înconjurat doar de hârâoage, iar cât privește rodul trudei să nu fi avut cu cine să împarți victoria asupra fiecărei necunoscute căreia i-ai găsit răspuns? Cum să fii atât de egoist prin chiar ignorarea propriei fericiri? Cum să lași atâtea clipe de solitudine să fie stăpâne pe viața ta?

Se trezi brusc din rechizitoriul rece și nemilos al trăirii sale și, fără a sta mult pe gânduri, ieși în oraș, strecurându-se în mulțime, lovindu-se de ceilalți, privindu-i în ochi, căutându-le vorba și reacțiile! Nici măcar nu-l deranja aerul poluat de gazele de eșapament, nici când fu stropit din cap până în picioare de o mașină care tocmai tăiase traiectoria unei bălți din asfalt!

Era alt om, cutreiera orașul fără o adresă anume, simțea cum și el face parte din marele furnicar, și-i venea să salute pe toată lumea!

Înfulecă un sandviș de la toneta din colțul străzii, lăsă un bacșiș vânzătorului care-l privea buimac, după care căută o florărie. Cu un buchet mare de trandafiri în mână, stângaci și caraghios în mijlocul trotuarului, începu să împartă flori trecătorilor. Aceștia îl priveau neincrezători la început, după care mulțumeau, iar câteva doamne sărutându-l chiar!

Nu-i mai păsa de nimic, simțea din nou că este un om, trăia cea mai frumoasă clipă a vieții sale!
Toate visele din lume îl copleșeau... cum putuse să fie atât de ignorant, cum să trăiești fără vise?

Alergă într-un suflet către casa de bilete a sălii de spectacole; ceru un bilet pentru prima reprezentație, un loc cât mai în față!

La întoarcere, se opri pentru puțin timp în părculețul din apropierea casei. Acolo, așezat pe o bancă și învăluit de lumina roșcată a soarelui de după-amiază, se minună încă o dată de puterea miraculoasă a frumosului și a vieții: printre resturile rămase după topirea zăpezii celei mari, își făcea loc spre soare un mănunchi fragil de ghiocei! Asta da izbândă, își zise! Își mărturisi sieși că până atunci trăise degeaba.

Iată-l în fața marelui spectacol: îmbujorat și fericit, într-o rezonanță totală cu ceilalți, trăia emoția convertirii la bucurie!

Da, marele vrăjitor există, iar visele se pot transforma în cea mai palpabilă realitate!
La câțiva metri de locul unde se afla, o privire caldă și întrebătoare îi cauta răspunsul. Era o zână care-l învăluia cu dragoste și chemare, precum ghioceii aceia fragili, dar atât de vii!

I se îndeplinea primul vis...! Se îndrăgostea!