Într-o dimineață, pe când îmi ascuțeam de zor săbiile ce învinseseră atâția monștri, aud deodată tropotul cailor ce păreau a veni spre casa mea. Eram curios să aflu cine ar putea sa mă viziteze la această oră matinală, căci de mult nu mai văzusem o față de om pe aceste poieni nesfârșite. Tropotul se apropia din ce în ce mai mult și astfel mi-am dat seama că trei soldați pe trei cai albi, ca de cleștar, se îndreptau către mine.
- Tu ești vestitul haiduc Traian?
- Cine întreabă?
- Venim din împărăția cristalelor cu ordin de la scumpa noastră împărăteasă, Cristal.
- Eu sunt cel pe care-l căutați și mă supun de-acum ordinelor împărătesei.
- Faci foarte bine, voinicule, căci viața împărătesei depinde numai de tine. De curând s-a furat de la castel vestita coroana de perle a împărătesei. Dacă ea nu va apărea peste patru zile, la sărbătoarea cristalelor, va pieri dintre noi. De aceea trebuie să vii neapărat cu noi la castel pentru a afla mai multe despre această tragedie.
Am plecat împreună cu soldații spre tărâmul cristalelor, curios să văd ce se întâmplase. La intrare, cristalele încă mai sclipeau, dar câteva dintre ele își pierduseră deja luciul.
În cele din urmă, am ajuns în sala cea mare a împărătesei.
- O, prea frumoasă Cristal...îmi pare nespus de rău pentru tot ce s-a întâmplat. O să fac tot posibilul pentru a vă aduce înapoi coroana.
- Îți mulțumesc, Traian! Du-te, te rog ,la vrăjitoarea Negra. Ea o să-ti spună mai multe despre locul unde trebuie să mergi. Ai grijă, căci e posibil ca prea scumpa-mi coroana să nu fie luată de o mână omeneasca sau de vreun monstru. Este ceva mai presus de puterile și imaginația noastră. Am încredere în tine și sper că vei aduce coroana la timp.
- Promit că voi face tot posibilul! La revedere!
M-am urcat pe cal si am plecat spre vrăjitoarea Negra, care locuia în vârful muntelui Bambu. Ajuns la coliba, am intrat și, spre marea mea uimire, vrăjitoarea parcă mă aștepta.
- Bine ai venit, Traiane! Ia loc! Avem multe de vorbit și nu putem să pierdem timpul!
- Împărăteasa Cristal mi-a spus că dumneavoastră știți mai multe despre coroana din perle. Sunt curios să aflu cu ce fel de monstru mă voi lupta de data asta.
- Nu te grăbi ,flăcăule! Lucrurile nu sunt așa cum crezi. Împărăteasa Cristal a greșit față de zânele din vest, iar acestea, drept pedeapsă, i-au luat coroana.
- Zânele din vest nu sunt ființe răzbunătoare. Sunt chiar foarte prietenoase. Ele m-au ajutat la omorârea monstrului Gastrovoc, ce chinuia sătenii din Andia.
- Adevărat grăiești, flăcăule, dar zânele au fost vrăjite de zeul perlelor, care nu o agreează deloc pe Cristal, pentru că nu-i ascultă gândurile și ordinele malefice. Zeul perlelor dorește să o distrugă, dar nu știe că, o data cu pieirea ei, orașul perlelor nu va mai exista, perlele și cristalele nu vor mai străluci. Cred că deja ai văzut că în împărăția cristalelor acest lucru deja s-a întâmplat.
- Cum pot salva împărăția? Cum o pot salva pe Cristal?
- Flăcăule, flăcăule, dragostea ta pentru Crisal nu este deloc frățească. Eu cred că de astă dată ai greșit îndrăgostindu-te de ea. Dragostea neîmpărtășită este cea mai dureroasă. Din păcate, vremurile ce vor veni sunt foarte grele și ce aduce ceasul și ceasul lui Cristal va suna cât de curând. Va suna și nici tu, nici altcineva nu va putea împiedica asta. Mai poți face ceva pentru Cristal. Poți să salvezi tot ce-a iubit mai mult pe lumea asta: Imperiul Cristalelor. Dacă dragostea ta pentru Cristal este așa puternica, atunci vei reuși. Du-te înspre nord, la zeul perlelor și deschide-i ochii. Du-te , flăcăule! Du-te!
- Mă voi duce și voi reuși! Mulțumesc pentru tot. Nu vă voi dezamăgi.
M-am urcat pe cal și am plecat spre nord mai repede ca gândul și ca vântul. În drumul meu am trecut printr-o pădure de spini foarte ciudați, vrăjiți probabil, pentru că de fiecare dată când îi rupeam, creșteau la loc. Când, în sfârșit, am ieșit din pădure, eram plin de sânge și cu inima-n durere.
Am ajuns în nord într-un timp de două zile. L-am convins pe zeul perlelor foarte greu, dar am reușit. Am plecat spre zâne, le-am luat coroana, dar, într-adevăr, am ajuns mult prea târziu. Cristal deja murise și, o dată cu ea, inima mea. Am salvat cristalele și tot imperiul și m-am refugiat pentru doi ani undeva in sud. Cine-ar fi crezut că vestitul voinic Traian va fi învins de un sentiment? Dar niciodată nu știi ce îți e scris. Totul a fost așa cum a zis vrăjitoarea...nu aduce anul ce aduce ceasul...