poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-09 | |
SUNET DE VIOARA – PERSISTENTA
[...] Ca o resemnare, obisnuiam acum ca o data pe saptamana sa-i aduc lui Vali un trandafir, care asezat pe piatra funerara sa se ofileasca printre alte zeci de petale. Si totusi sa pastreze farmecul amintirilor care mi se derulau in minte. Care marcand gandirea, perceptia unui anumit lucru, sa nu mai poata fi sters din memorie poate niciodata. Eram intotdeauna insotita de Anastacia la aceasta confruntare cu propriul destin, pe care nu eram inca dispusa sa-l accept. Ea privea lucrurile dintr-un unghi cu totul diferit, poate nu resemnata, insa cel putin impacata cu gandul ca Vali nu mai este o prezenta fizica, pe cand eu traiam intens din amintiri. Daca cineva ar fi vrut sa-mi fure aceasta comoara a sufletului si a ratiunii, singura care uneste cele doua elemente, as fi fost dispusa sa ma apar cu cele mai invelsunate gheare, ca o felina in miez de noapte. Vali imi lasase o intreaga avere, insa nu valora mai mult decat sentimentele mele. Nici macar nu puteau fi comparate. Singurul care era real, tangibil si merita osteneala, era Tino. Cea mai seaca descriere ar putea sa-l plaseze in randul cailor de rasa pura. Cu o mica stea in frunte, care amintea de fulgii pe care odata ii prindeam in mana incurajata de Vali, el era pe de parte cel mai frumos cal din cati vazusem vreodata. Robust, impunator prin tot ceea ce putea sa-si scoata in valoare, avea un tropot prelung, sunand a infinit. Cuvintele intotdeauna mi-au redat prea putin gandurile, sentimentele, ca acum sa cred ca i-am conturat imaginea. Insa nu l-am inchis in fiinta mea, nu l-am transformat intr-un partas deplin al derularii imaginilor din trecut. Cand privirile noastre se intersectau insa, se regaseau pierdute in a celuilalt. Domeniul era al nostru, puteam sa convietuim fara a ne fura viata unul celuilalt. Nu puteam sa traiesc doar pentru si prin Tino. Era un element indispensabil intr-adevar, insa nu constituia centrul existentei mele. Sau cel putin nu vroiam sa recunosc acest fapt. […]
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate