poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3052 .



La un colț de cotitură (3)
proză [ ]
Tratatul despre jeg

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Propi ]

2005-01-31  |     | 





Așa cum cititorul trebuie să-și fi dat demult seama, dintre cei trei preafericiți băieți porniți pe căi divergente către desăvârșirea spirituală, cel mai avansat nu era Picior-de-Porc, ci Dințișor, care deja putea porunci 1u-crurilor și era în stare să pună la treabă unele animale mici, cum ar fi rozătoarele pe care le întâlnea adeseori prin canalele orășenești.
În plus, Dințișor, slab și parcă presat dinspre un umăr spre altul ca un pește, era capabil să rabde de foame vreme îndelungată, ca-litate care îi lipsea cu desăvârșire 1ui Picior-de-Porc, cel ce poate toc-mai din această înțelegere resemnată a vulnerabilității la loviturile pe care ar fi putut să i le dea viața la stomac, era singurul dintre ei care mai păstrase o puternică legătură ombilicală cu lumea, ducându-se regulat la serviciu, fiind unul dintre cei mai amabili gunoieri ai cetății, solicitudine pe care însă, în modul cel mai paradoxal cu putință, nu o manifesta și la domiciliu, unde era ursuz ca un urs, dar asta din considerentele lui religioase care î1 priveau personal și nu trebuie nici noi să ne băgăm.
Nu, nu se cade să ne formalizăm de logica poliedrică a Tratatului despre jeg, atribuit lui Picior-de-Porc. Fiindcă deși doctrina sa despre murdărie fizică ne repugnă, pentru sufletul lui ea este perfecțiunea gustului de adevăr întruchipată, dealtfel în continuă confirmare : au a propovăduit el vreodată altceva decât că se poate trăi bine mersi și sănătos cu jegul de un centimetru pe tine ? Și atâția alții care s-au spălat, mulți colegi de-ai lui până în obsedantul decembrie, prieteni buni, n-au mierlit-o între timp ?
Căci Picior-de-Porc, când îți bate surâzător la portiță sau scotocește ca un ginecolog prin pubele, te uiți la el cu milă și oroare și inconștientul respect pe care din moși-strămoși îl purtăm pentru atâți demenți, dar la viața lui dânsul a
fost om de onoare și cetățean respectabil, secretar de organizație de bază pe compartiment de cercetare, principalul inițiator în Republica Socialistă România de atunci al proiec-tului ultrasecret privind punctul spre care converg toate moleculele existente, adică punctul atomic, care odată realizat prototipul, planul era să fie experimentată pe o ramificație a drumului strategic transfăgărășan un nou tip de bombă, imploziv nu exploziv, superior sistemelor de fisiune, fuziune sau cu neutroni, mo-dificându-se astfel radical actuala ecuație strategică a omenirii.
După cum bine se știe, de către persoanele mai informate, teoria ști-ințifică conform căreia Universul de azi, câtu-i de uriaș față de umbra umană, a luat naștere din explozia unui punctuleț, este considerată compatibilă de cercurile savante și tolerată până și de unele credințe religioase cu vocație planetară, cum ar fi poate și catolicismul, care spre deosebire de colaboraționismul bizantin, s-a slujit, după caz, de mijloacele Inchiziției. Însă mai puțin se cunoaște despre cum stăm cu… reciproca acestei teorii exacte formal, care propozițional nu poate fi decât una singură, și anume cealaltă alternativă, că această lume păcătoasă, așa cum a început ea dintr-un amărât de punct, așa trebuie să și sfârșească, rea-lizându-se cosmologic o singularitate diferențiată divin, o strungă ideală, fără dimensiuni materiale, încât nici un suflețel să nu scape de la o judecată supremă, nemanipulată, competentă, de o autentică valoare.
Meritul savantului nostru Picior-de-Porc este că în ciuda scepticismului conceptual, dar și în pofida unui vecinic complex de inferioritate balcanică, a pornit-o protocronisticește înainte, pe banii poporului, deci chinuit psihic de imensele răspunderi asumate, mergând pe ipoteza că încă din ziua de azi, moleculele, în calitatea lor legitimă și incontestabilă pe indiferent ce căi de atac, de agregate poliatomice liber-consimțite, converg deja prin mediul opalescent în care migrează, infinitezimal pe anumite coordonate, infinitezimale în aceeași măsură, ca o regresiune către ceea ce au fost, către starea de atom unificat, către starea de fapt, către o transcedentală entitate spirituală pură, originală, cauză a tuturor cauzelor, lipsită de orice multiplicitate, a cărei de-plină stăpânire dă inițiatului, ca câștig minimal după răzuirea conștiinței, capacitatea de a străvedea prin orice material către comori ascunse.
Clarviziune care este utilă pe drumul desăvârșirii spirituale, mai ales în ziua de azi când asceții sunt unanimi în aprecierea că cel mai greu dintre toate testele îi este celui ce se retrage din lumea cea amăgitoare, să se vindece de toate sechelele stressului, echivalent cu ruptura ombilicală de mamă, resimțit atunci când te desparți de televizor !
Dacă e să aibă blocul tău subsol și să te muți în el sau în canalul din apropiere, la colțul cotiturii, nu confortul redus va fi principala problemă, ci absența tele-vizorului în cazul când te ambiționezi să nu-1 iei cu tine, așa declară toți aurolacii din cartierul nostru.
Nefiind totuși chiar absurdă tendința oricărei entități superior integrate de a se informa, trebuie să fim înțelegători cu ei, gândi domnul inginer Dovlecel, cam mirat că ajunsese la această concluzie, deși întrebarea inițială privea probabilitatea să se dea drumul la apocalips la sfârșitul lui august.
Astfel, după evenimentele încâlcite de la Cernobîl din 1986, care n-au fost atât un accident nuclear cât un semn către guvernanți, către puternicii lumii iluzorii a palpabilului, că dacă nu sunt consultați marii inițiați, nici vrerea prostimii nu devine manifestă și atunci moștenirea țarului Le-nin și a țareviciului Stalin s-ar putea să se piardă, ei bine, în acest context radiativ și creativ, studiind efectul razelor extrem de bogate spectral ale catastrofei asupra pielii sale tăbăcite de viața cotidiană, savantul român Picior-de-Porc a descoperit mai întâi rolul protector al jegului gros împotriva radiațiilor gamma ultraviolete care au un efect vitriolant asupra elicei de ADN, asupra patrimoniului genetic al fiecăruia dintre noi în definitiv, putând să ne provoace cancerul, și aprofundând dânsul aceste cercetări pe me-dii din cristale lichide alb-opalescente, a făcut marea descoperire personală privind convergența fasciculelor moleculare într-un singur punct de focalizare, cu proprietăți geometrice, spiritualmente punct perfect, dar împotriva oricărei metafizici totuși existent fizic, și care a fost numit PUNCT ATOMIC în caietele sale soioase sau singularitate spațiotemporală de tip Picior-de-Porc, cum e cunoscut în literatura de specialitate străină.
Însă meritele conceptuale ale savantului care ar merita să stimulăm prin congrese, burse, conferințe itinerante o și mai largă re-cunoaștere internațională, Picior-de Porc, nu se opresc nici aici, pentru că el a înțeles primul că cine posedă un asemenea punct atomic, oricând poate dezlănțui în planul local al Universului tocmai sfârșitul acestuia preconizat de mulți profeți, ale căror prognoze și proiecții nu pot suferi nici o obiec-ție de fond, fiindcă deși ei s-au înșelat asupra termenului și a modalită-ților de implementare a lichidării acestei lumi ca funcționând cu pierderi prea mari, ei au rezolvat totuși în mod strălucit problema de principiu, afirmând esențialul, că nu doar ființa umană sau ființa națională, ci și ființa ca ființă poate forte bine s-o mierlească atunci când Soarta / Necesitatea a stabilit inexorabil, implacabil chiar, dacă e să ne ajutăm de un termen mai sportiv, în speță unul rugbistic, în locul celui mai puțin adecvat, fotbalistic, de imparabil, momentul, clipa de groază, sfâr-șitu’ lumii, Sorocul cel Negru al acestui final grandios și tragic, pe care din nefericire mulți dintre noi s-ar putea și să-1 apucăm, încă în deplină sănătate mentală, în viitorii ani.
Desigur, poate că nu toată lumea este de acord ca să se facă un sfârșit al lumii și să se pună capăt la o grămadă de nedreptăți și absurdi-tăți, șmecherii, escrocherii etc. etc. Dar într-o democrație consolidată, nu se pot restrânge drepturile nici acelui segment de populație care, cu condiția să se aleagă praful de toți, ar accepta să meargă cu seninătate desăvârșită la tăiere, să-și pună gâtul sub secure pe butuc.
Din această segment eroic face parte și gânditorul progresist Picior-de-Porc, erijându-se ade-sea într-un fel de sămădău al turmelor nemulțumite.
Lucrul cel mai greu pentru analist este în acest caz să evalueze momentul critic când număru1 de cetățeni care s-ar ralia lui Picior-de-Porc ar deveni precumpănitor, fiindcă atunci și apocalipsul e mai aproape de acea societate. Totuși, dacă pentru alții măgăriile, șicanările, incertitudinile dacă le ră-mân sau nu casele au început mai târziu, savantul martir Picior-de-Porc a fost lovit din capul locului, de forțele malefice, ostile intereselor fundamentale ale poporului nostru, integrității patriei până la Prut, păcii între popoare și securității internaționale. Încă din pri-mele ore de după decolarea elicopterului din prima zi de libertate a obsedantului decembrie 1989, persoane care rămâne încă a fi identifica-te de către organele competente, ostile siguranței naționale, au înce-put să-și dea drumul slobod la gură într-o emisiune de dimensiuni jurasice, consacrată transmisiei în direct a evenimentelor cu caracter revoluționar și tocmai de aceea dispunând de o audiență mondială. Toți experții și specialiștii, toți spionii care nu reușiseră să penetreze contraspionajul nostru și să se înfrupte din cuceririle teoretice fundamentale și tehnologic imediat aplicabile ale cercetării noastre, pentru care poporul plătea un greu tribut, că poate ar fi dorit și el o calitate a vieții mai superioară, toți acești tâlhari contemporani ședeau cu ochii și cu urechile acordate pe audiovizualul nostru și, o consemnez cu durere și revoltă, s-au găsit români-români care, fie ca pe o ofertă să fie contactați de urgență, fie din lipsă de instruire cu secretul de serviciu, au vorbit în clar de PUNCTUL ATOMIC, deconspirând pentru cei inițiați un secret strategic fundamental, de natură a reechilibra balanța Est-Vest tocmai când gogorița cu Războiul Stelelor părea să ne pună în corzi.
Este totuși în același timp tot atât de adevărat într-un anume sens, că prea puțină lume tehnică, științifică sau academică înțelegea cu adevărat cum vine chestia cu punctul atomic în momentul în care s-a declanșat, impenetrabilă numai cu rațiunea, diversiunea tero-ristă, pentru păcatele noastre, structurată pe cele trei planuri devenite de atunci clasice în domeniu : di-versiunea informațională de minciuni panicarde mediatizate, diversiunea armată explicit teroristă și diversiunea radioelectronică vizând doar aviația în scopul de a face să se prăbușească unele aeronave. Cum secre-tul asupra lucrărilor lui Picior-de-Porc fusese destul de bine pro-tejat de serviciile de resort din colectivul său de cercetători, n-a scăpat totuși pe mass media decât sintagma punctul atomic de lângă Pitești, pe care să-1 apere până vine armata populația civilă de un eventual atac al teroriștilor, care fără doar și poate că nu soarta președintelui republicii îi interesa pe occidentali după ce s-au folosit de serviciile sale pentru slăbirea influenței supraputerii sovietice pe mapamond.
Această sintagmă cu totul particulară și improbabilă ca parolă de cont elvețian la un dat cu zarul aleatoriu, fără doar și poate c-a făcut să ciulească urechea profesională pe vreun X sau pe vreun Y din spionii străini care apăruseră în România de atunci ca ciupercile după ploaie, nu cu misiune precisă, ci doar la plesneală, la pescuit în ape tulburi cum e totdeauna când un cufăr de comori se deschide după decenii de punere în conservare. Puțini erau însă chiar și la eșalon de elită specialiștii care să ia de bune genialele contribuții ale lui Picior-de-Porc, așa că deși mulți au ciulit urechea, dacă or fi fost doi-trei să știe unde să încadreze incredibila informație, deconspirată de ai noștri cu atâta nonșalanță, încât îți venea s-o califici de simplă diversiune, aruncată la derută, să te îndepărteze tocmai de Capitală, unde se hotăra dacă România va avea în noua Europă un statut de fostă țară ocupată sau unul de fostă republică sovietică. Iar nefericitul nostru savant martir a înțeles imediat riscul la care este expus, catastrofă fiind în general nu dacă se prind doi-trei spioni, ci unul singur e prea destul ! Căci un autentic specialist în branșa asta, de cum percepe bine sintagma punctul atomic, diseminată într-o veselie pe tot mapamondul, nu mai are nici cea mai mică importanță dacă știe sau nu unde e țara noastră dar își dă seama instantaneu că s-au făcut undeva de către specia umană progrese revoluționare pe plan global în cercetarea la cum stă chestia cu Big Crunch-ul și care sunt perspectivele aplicați-ilor în regim concret local, care aplicații pot fi destule, de la a face să dis-pară în teribila singularitate atomică de tip Picior-de Porc moleculele cadavrelor de mani-festanți, anumite dosare incomode sau compromițătoare etc. etc. până la, după caz, păstrând proporțiile lucrând cu ambiții de supraputere, seminții întregi, dacă ideologia este rasis-tă, respectiv categorii sociale întregi, dacă ideologia este vulgar-marxistă, ne-corectată în sens progresisto-umanist, contemporan.
De aceste valențe apocaliptic totalitare ale controlului asupra punctului atomic, poetul Gujghil, contabilul Dințișor și inginerul Picior-de-Porc erau pe deplin conștienți și profund responsabili, chiar obsedați.
De aceea în plictisul de la canal, la colțul cotiturii, ei cu o fantezie debordantă căutau forme cât mai variate și mai atractive pentru dezbaterile, colocviile și mesele rotunde ce organizau pe tema echilibrului strategic global, în speță dacă poate contribui punctul atomic la menținerea unei etici și echități a terorii sau la instaurarea unei noi ordini internaționale…
Paradoxal, nu poetul Gujghil era cel mai bun metodist pentru astfel de manifestări, ci domnul economist Dințișor, seara, de îndată ce își termina exercițiile de concentrare, mintală și probabil trupească în cazul său special,
“Onorat auditoriu, - să zicem - începea el din senin să monologheze antrenând mai devreme sau mai târziu și pe colocatari în vârtejul intelectual cenușiu al problematicii atât de elegant propuse, omagiind noi în seara aceasta festivă pe omul și savantul Pi-cior-de-Porc, își schimonosea el vocea, intelectual de statură uriașă, chiar dacă nu se află prin-tre noi din motivele sale de credință religioasă binecunoscute, nu ne putem împiedica să nu comentăm într-o mai radicală, mai rahidiană pro-funzime, cartea biografului domniei-sale, domnul publicist, eseist și analist Dințișor, aici de față, căruia îi mulțumim și pe această cale în direct pentru că ne onorează cu zâmbetul său inconfundabil la această manifestare de suflet.”
Acum magicianul făcea șobolănițele să-l aplaude, iar Picior-de-Porc pufăia cu emoția indeciziei între a bloca cu două-trei șuturi în cur tendințele spre bășcălie ale prietenului, sau a-l lăsa să se deșerte de tot ce știe, ca să poată modela ce-are în cap, care este concepția lui.
Complexat, fugit de la țară, cu studii neterminate și cu lecturi minore, poetul intervenea rar, dar asculta atent, aprinzându-și în aceste condiții pipa, iar dacă cei doi interlocutori îl făceau să simtă că niciodată nu va fi mai erudit ca ei, de deznădejde se băga sub pat și priza consolatorul aurolac din punga gata pregătită.
“Din capul locului ca rostire românească din perspectiva vieții spirituale pe care se cuvine s-o ducem toți, făcea Dințișor cu ochiul spre marele Râtan, nu numai pentru a traversa cu mai lesnicioasă ușurință sensul sau poate, în vâltoarea vremurilor, contrasensul tranziției, ci și pentru a arăta Europei de la Strasbourg și factorilor de decizie de pe Coli-na Capitoliului, ce mari spirite pot naște, crește și rodi chiar în con-diții dintre cele mai precare, fără îngrășăminte, fără ierbicide și pesticide, pe solul de la intersecția acestor meridiane cu aceste paralele, marea întrebare, nedezlegata enigmă, stimați audienți, nedescolăcitul mister se referă la ce a făcut totuși domnul Picior-de-Porc cu punctul atomic, cu primul punct atomic românesc operațional, în acele ore lungi de confuzie ce au domnit peste biata țară din momentul în care și-a întors bunul Dumnezeu fața către români și momentul când a revenit la poziția inițială,
Pentru că, iertați-mă că insist, domnilor, dar problema punctului nostru atomic este de o importanță vitală nu numai pentru istoricii prezenți în emisiune, ajutându-i la a circumscrie unele din necunoscutele ecuațiilor scenariilor ce s-au ju-cat atunci, ci și pentru viața politică în resorturile ei intime, precum și pentru destinul românesc pri-vit prin prisma devenirii sub semnul… eurolacului, Gujghile. Și susțin acest lu-cru nu pentru a polemiza cu vreunul din colegii mei de senat, ci pentru că atunci când nemuritorul ipoteștean scria de Mircea cel Bătrân că își apără sărăcia și nevoile și neamul, sintetizând cum bine observa reprezentan-tul aici al ideii agrarianiste, esența doctrinei noastre militare, el nu-și putea închipui atunci, deși nu sta rău cu fantezia, că tot un român, domnul Picior--de-Porc, va pune la muncă în zilele noastre tocmai punctul primordial, acela evocat ca mișcând în preambulul altei scrisori celebre, cu unduiri doinitoare de dor și jale intuind totuși nostradamic implicațiile asu-pra spațiului nostru carpato-ponto-danubian a avertismentului cu cartonaș deocamdată numai galben că da-torită provocatorilor amețiți de aburii eurolacului, Gujghile, și-a scrântit tot Universul paraliticul lui somn de moarte, și de aceea nu ne mai tragem rădăcinile din tradiția noastră multimilenară, axată, cum bine remarca Agripina, pe o viziune ecologistă al cărui ideal fizic și moral este codrul verde.
Într-adevăr, sprijinite pe două personaje colective, românii patrioți și turcii invadatori, care n-aveau nici măcar pretextul acelei economii de piață apărute la noi după ce s-au comis masacrele de la Târgoviște, Mircea și Baiazid sunt astfel personaje exponențiale, însă eroul preferat al celui despre care vorbim într-o peșteră goală, aceea unde încă locuiește la colțul cotiturii Picior-de-Porc, este numai Mircea, deoa-rece în discursul care precedă lupta înverșunată de la Rovine, el își etalează principalele trăsături morale, care sunt identice cu ale nea-mului său și cu ale membrilor și simpatizanților partidului nostru. Or, domnii mei mai mult sau mai puțin aderenți la concepția mea, la ce am eu în cap, e doar o joacă de copil să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat cu turcii păgâni, cu tătarii necredincioși, cu ungurii care țineau carnea sub șa, cu țiganii mâncători de lebede, cu chinezii organizați pe triade, cu arabii care ne iau fecioarele și fac troc cu ele pe cămile, cu e-vreii ale căror planuri de dezvoltare în ce ne privește nici în ziua de azi nu le-avem în clar ca să elaborăm o strategie de supraviețuire adecvată, și cu câți alți dușmani, câți alții, mânce-i-ar para, apoi, frați români, ia gândiți-vă, gândiți, gândiți, gândiți, cum zicea Lenin, ce s-ar fi întâmplat dacă pe lângă avio-nul cu reacție, stilou, sonicitate și cibernetica generalizată, noi am fi inventat punctul atomic al lui Picior-de-Porc încă de pe vremea primelor noastre formațiuni statale, dispuse de-a lungul văilor princi-palelor râuri, curate pe atunci și mișunând de pește.
Au, oare nu cumva alta ar fi fost, fraților, soarta acestei nații ?
Oare nu cumva ar fi fost cu totul inversat și desti-nul neamului, al nostru, al tuturora ?
Ia să stăm noi strâmb și să judecăm drept, gospodărește, ca pe vremea regretatului, după ce am acumulat atâtea cucuie izbindu-ne ou capul de figurile geometrice ale economiei de piață !
Ia să ne facem doar un scurt examen de conștiință și să depunem un minim efort de imaginație : păi ar mai fi îndrăznit cineva, domnilor, să fi avut noi încă de pe vremea lui Decebal punctul atomic, să se mai ia de noi sau să zică măcar pâs ?
Au nu i-am fi băgat noi pe toți opozanții în neant ca în celebra sacoșă a lui Ivan Turbincă ?
Și să mai fi trăit Cea-ușescu, săracul, și să fi beneficiat noi de punctul atomic, mai punea cineva sub semnul îndoielii intrarea României în NATO în primul val ? Mai punea ?… Vă asigur eu că nu mai punea ! În genunchi s-ar fi rugat de noi doamna de fier a politicii externe americane să aderăm, dar de data asta noi am fi fost cei care ar fi ezitat, fiindcă niciodată în istorie noi nu ne-am angajat să apărăm hotare îndepărtate precum al Islandei sau al Norvegiei, ci dintotdeauna românul nostru, cu o mână pe sabie și cu al-ta pe coarnele plugului, a fost ospitalier dar gata oricând să-și ape-re chiar cu prețul vieții patria, bunul nostru cel mai de preț, nu însă și să-și verse sângele pentru cine știe ce interese străine îndepărtate, de la capătul lumii, carne de tun pentru șmecheri.
Și chiar dacă istoria nu se scrie cu dacă și cu parcă, conștiința datoriei de om politic mă obligă să nu mă opresc a mărturisi pro domo convingerea mea că dacă ne-am fi văzut liniștiți de treabă când s-a încercat, și din păcate s-a și reușit, să se vâre dihonia între noi și unii să fim într-o parte și alții să tragă în ailaltă, ca boii nepotriviți la același plug, de numai arătură nu iese, cum observă și colegul agrarian-radical, atunci dacă mai trăia Ceaușescu, săracul, și dacă avea punctul atomic, atunci contri-buabilul american, care până deunăzi dădea din colț în colț cum că n--are bani destui să ne primească și pe noi în NATO în primul val, se constituia în grup de presiune și ne făceau scrisoarea de intenții chiar înainte de Diktatul de la Malta, unde s-a uneltit, s-a pus la cale să se spargă geamurile la Timișoara, să se devasteze magazinele comerțului de stat, iar pe străzile Capitalei noastre dragi să se arboreze tricolorul maghiar, profitându-se de protecția întunericului…
Vrei să aibă copilașii tăi ce mânca după pofta lor ? Vrei să faci o surpriză plăcută tovarășului tău de viață ? Vrei să ai cu ce face paras-tas la cineva drag care ți-a murit și din lipsă de bani strânși tot amâni de au început să murmure vecinele iar popa să facă apropouri ?
Atunci dă chiar acum telefon la numărul indicat pe ecran și spune ce a descope-rit marele savant român Picior-de-Porc, și vei putea câștiga pe loc zece salarii medii pe economie în urma tragerii la sorți chiar în timpul emisiunii !
Da, ziceam că după Malta, noi am căzut cei mai de fraieri, fiind singurii din lume, frați români, păcăliți să-și împuște la zid conducătorii, după un simulacru de proces și culmea, într-o unitate militară de Crăciun, blasfemie ce dinaintea lui Dumnezeu culpabilizează pe vecie armata cea pân’ aici neprihănită !.
Ca să închei, că văd că este un telespectator și așteaptă pe fir, eu cred că trebuie să fim realiști și să acordăm imperialismului american respectul pe care îl merită periculozitatea pe care o prezintă. Ca libe-ral de stânga însă, eu nu văd altă cale de a apăra independența și integritatea patriei pe un mapamond dominat de o singură supraputere decât în a spune definitiv adio iluziilor egalitare și a forma, prin forța statului, ca în geniala Chină, o clasă res-trânsă numericește de capitaliști autohtoni cu adevărat miliardari, adică în dolari nu în hârtie higienică, singurii în stare să dialo-gheze ca de la egal la egal cu cei euroatlantici, încât să se ajungă mai re-pede, ca între gentlemeni veritabili, la o soluție de compromis și interesele poporului meu să fie în modul cel mai realist și mai fiabil apărate. Altă soluție nu văd, domnii mei, și nici nu cred că există…
Vrei să fii zilnic informat corect, mă animalule ? Vrei să afli cele mai sen-zaționale și mai dinamice știri din țară și din lume ? Vrei să afli din vreme ce surprize mai pregătesc guvernanții și ce te mai așteaptă nu mai târziu decât mâine ? Vrei să știi a-devărul despre viitoarele alegeri anticipate ? Un singur cotidian cuprinde tot ce ai nevoie ca să fii un om informat în condiții grafice de excep-ție, din cele mai fierbinți surse, la un preț cumsecade și nepiperat : De mâine, la toți difuzorii din întreprinderi cereți Ziarul Poporului !
Dom' le, vorba cântecului, Ceaușescu să ne ierți, că-n decembre am fost beți ! Da, dom' le moderatorule ! Eram beat, cum sunt și acuma, dar nu de tot, cum nu eram nici atunci să-mi fi băut mințile complet, o vodculiță acolo, pe post de calorifer și ca dezinfectant. Și eu ca omul !... Da, domniță, Luca sunt, da, mieluța mea...Vasile Luca, da, exact ca pe cel care eu Teo, Pauker și Dej băga spaima în burgheji, spre marea satisfacție chiar și a unei bune părți a intelectualilor, însă nici o legătură, nu... Eu am stat în banca mea toată viața… Dom' le, eram beat, errram be-at… viagră, când am intrat în CC, mai rău ca acu-ma, altfel ce-aveam coraj ? Eram nebun ?… Cum de unde ? Păi nu venise niște cetățeni străini cu o Ladă și da vodcă Stalinskaia cu lada ?…
Da, domnule ministru, îl dau mai încet, să nu se facă hiperrrrr-micro-fo-fonie... Eu nu știu dacă mă credeți, dacă nu mă credeți… și atunci puteți să închideți sau să mă închideți, dar eu am o bănuială vagă, eu am rămas cu impresia obsesivă că, da, că eeeu sunt tovarășul Luca Săracul ! Am să scriu și o carte despre aceste evenimente, deși s-au ocupat de ele parlamentari mai erudiți ca mine... Da, dom’ le, să moară copiii mei dacă vă minț cu ceva : eeeu sunt tovarășul Luca Săracul ! Cum care Luca Săracul, că doar n-o fi fost și Caragiale amărât ! Eeeu mi-s ăla care, am realizat pe urmă, am indicii că am vorbit în 22 decembrie de la ceceu, de la Cabinetul numărul Unu, cred că cu domnul Iliescu după inflexiunile de la voce, dar nu garantez, care cred că se afla de mult la Televiziune, citez, mi-a răspuns un tovarăș Luca, zice cu dispreț de un revoluționar ca și dânsul, nota bene, nu știu cine-o fi săracul, mi-a spus că el și alți câțiva, care fac parte dintr--un Comitet Național sunt acolo. Mi-au cerut să mă prezint. I-am spus ci-ne sunt, nu m-a cunoscut omul și n-am putut să închei nici un dialog, am încheiat citatul... Cum și ce vreau ?... Păi să închei un dialog !!! E în legătură tocmai cu tema serii, ați anunțat-o că Picior-de-Porc și punctul atomic, de la care ați deviat ca niște ordinari, ați făcut propagandă mascată pentru un anumit partid… și ați mai făcut de-aia !… De-aia, dom’ le ! Așa, manipulare, futu-vă-n siglă de șme…
Unde ai vrea, mânca-ți-aș, să faci până la sfârșitul sezonului o vacanță printre vipuri ?… La Saturn sau la San Remo, ai ? Dacă te-ai decis să mergi cu încă o persoană pe Coasta de Azur, telefonează chiar acum și spune ce profesie exercită în prezent marele savant român Picior-de-Porc, care a descoperit punctul atomic !
Am greșit, da domniță, nu mai înjur, dar oi fi și eu șucărit, că e o mare enigmă aici și nici o comisie nu întreabă de ea !… Eu pe domnul Iliescu îl cunoșteam de la Ape, și nu era el, iar care a vorbit pe fir cu mine atunci în focul evenimentelor, crezând că le am cu cabinetul Unu, m-a întrebat dacă tovarășul comandant suprem Nicolae Ceaușescu a luat cu el cheile și cifrul de la punctul atomic când a plecat, de am înlemnit toți din jurul telefonului și ne așteptam că se va da cu bomba atomică în București ca la Hiroshima, dar n-am mai băgat pe post, ca să nu înnebunească poporul degeaba, că tot nu prea exista scăpare, cum nu e nici la apocalips... Asta e nelămurirea mea, ca să nu vă mai rețin, ce crede domnul invitat Gujghil, care încă nu a făcut public tot ce știe, eu îl rog respectuos ca să ne spună ce părere are, cine crede domnia sa că m-a întrebat pe mine despre cifrul de la punctul atomic și, în acest caz, chiar dacă mă cheamă și pe mine Luca, să mă lămurească odată pentru totdeauna : sunt eu cu adevărat tovarășul Luca Săracul sau mi--am ratat ca atâția alți români destinul, încât nici în istorie să nu intru după ce am răbdat o viață de câine îndurând creștinește atâtea privațiuni, că îmi vine și să-mi plâng de milă, când le povestesc la nepoți și nu mă crede !”
“Interesantă întrebare !” admise savantul, în timp ce poetul, frânt de oboseală recapitula prin somn formule de calcul prescurtat...
“Da, are dreptate domnul Luca, maimuțări Dințișor vocea de bas a adormitului, și acum mi-aduc aminte, dragi vagabonzi fără frontiere, gustul ca de aurolac al vodcii din decembrie 1989… Au venit cu TIR-urile și au început să descarce încă de dimineață, întâi lân-gă spitalul Colțea, apoi la rond cam spre intrarea în metrou dinspre Universitate, unde e troița acuma, pe urmă lângă Arhitectură chiar pe o baltă mare de sânge, uman, neuman, nu știu, și desigur la Dalles, adică peste tot pe unde s-a prevăzut să fie sau în orice caz s-a spus pe urmă că au fost și morți. Veneau din când în când din ăș-tia cu mașini Lada și adunau cu grijă în portbagaje toate sticlele goale, să nu se producă răniri sau poate ca să distrugă probele manipulării etilice și eterice a revoluționarilor. Așa s-a făcut, cred eu, și fraternizarea cu armata la nivel de trupă, că ofițerii basculaseră mai devreme.
În vremea aceasta, adică în 22 decembrie 1989 pe la prânz, când de-colase elicopterul cu direcția Snagov, prietenul meu savantul Picior-de-Porc se afla într-o Dacie gri metalizat cu număr de Argeș, pe autostrada București-Pitești, unde care cunoaște că se lărgește și se face ca un fel de pistă, și avea din înalt ordin prototipul de punct atomic la el în portbagaj la mașină, de unul singur, fără însoțitor…
Aici, consider însă că trebuie să aduc unele completări la ce s-a scris în presă și o fac în exclusivitate pe acest canal acum, deci băgați calupul publicitar !… N-aveți ? Bine ! Eu îi dau înainte cu prelegerea !
Onorată instanță, pentru cine nu prea știe care-i șpilu cu punctul atomic, trebuie să declar din capul locului, că nu e nici o rușine a fi în general incult, nici a fi în particular dezinformat, deoarece se mai întâmplă. Se întâmplă oricui și la case mai mari ! Eu dacă știu mai mult, dacă văd mai departe, este că călăresc pe gâtul unui gigant, genialul meu prieten Picior-de-Porc, pe care numai tot un geniu l-a înțeles cândva pe deplin, după ce un talentat om de bine le-a făcut legătura. Dramatică fiind, singulară ca însuși punctul atomic, poziția mea atâta vreme cât clasa politică persecutând cercetarea, ce specialiști de înaltă calificare am mai avut la proiectul ultrasecret, care n-au fost lichi-dați în învălmășeală la revoluție, acum lucrează pentru cine știe ce ma-re putere, că doar n-au rămas aici să-și bată joc de viziunile lor, pe ca-re de multe ori numai ei pot să le înțeleagă, cine o fi împărțind plăcinta bugetului și evidențiază miniștrii care la sfârșit de exercițiu financiar nu numai că nu mai cer rectificări, ba chiar mai dă și înapoi din bani, că nu i-a cheltuit pe toți. Fiindcă totdeauna în anumite țări, care dealtfel se și cunosc astăzi cu ușurință, când au declarat educația, cultura și cercetarea ministere nestrategice și le-au încredințat în arendă la cine promite că se descurcă și mai și restituie din fonduri se vede până la urmă că totuși tocmai astea erau ministere strategice, adică cercetarea, învățământul, sănătatea, cultura și sportul, iar celelalte, declarate strategice erau de fapt nestrategice, numai că după ce se cunoaște înapoierea acestor țări, prefer să trec sub tăcere cât suntem în direct, fiindcă am dinții cam mari și s-ar putea să râd și să-i a-lung pe telespectatorii dumneavoastră pe alt canal, pe celălalt canal rival, cum vreți, dar eu cred că sunt mai multe canale, și în același timp din ce în ce mai puțin urmărite, fiindcă cetățenii s-au dumirit heraclitian că până la urmă e același serial, e același buletin de știri, e același mo-ment comic, e același film, e aceeași trăncăneală, e același calup publicitar...
A trecut timpul televiziunii și în țara noastră.
A sosit și la noi, ca în țările civilizate postindustriale și postconsumatoriste timpul literaturii, băăăi Gujghile, scoală-te ! cum observa adevăratul nostru poet național, Gujghil, căruia îi transmit un călduros salut din partea mea personal și, îndrăznesc această extindere, și a poporului !
Bat clopotele resurecției cărții și pe acest meleag legendar, încă nepoluat excesiv nici de inutilele ziare, nici de tâmpeniile de pe micul ecran, nici de amăgelile calculatorului cel atâta lăudat de firmele profitoare, dar responsabil că din tânăra generație nu se va mai ridica niciodată un Picior-de-Porc, care era softist de creier uman, al lui, și ce creier ! Ce creier se degradează, se pierde, frați români, s-a pierdut deja !”
“Ia mai oprește, mă, aerul condiționat, pufăi atins alchimistul din firida lui umedă, că acuș îți ard una peste elice de cânți Titanic Vals o săptămână !”
“Timpul televiziunii a trecut.
Timpul literaturii revine, nu se sinchisi Dințișor, care nesuportând durerile de după inhalarea eterului se droga cu propriile-i mici eseuri pe teme dintre cele mai năstrușnice și mai gratuite. De mâine, scuipă el spre poet, nu vom mai da la milogi decât dacă atunci când persoana defavorizată cerșește c-o mână, dar cu ailaltă ține cartea lui Gujghil, pe care o lecturează mișcând din buze pe treptele nespălate ale bisericii !”
“Dacă nu mă lași dracu în durerea mea, Ratoane, se făcu negru Gujghil ca la vederea recentă a pișicherului de Maimuțaru, că voi nu știți dar a fugit Agripina mea cu un taximetrist neidentificat și nu pot evalua dacă a aflat ceva nou de punctul atomic, iese aici la noi în templu o păruială de se fac și ediții speciale trei zile !”
“Și abia acuma spui, mă banditule ?” făcu spume Mistrețul.
“Revenind însă la obiect, căută Dințișor să împace părțile, înainte de a prezenta obiectul cercetărilor noastre, precizez că Picior-de-Porc e un băiat ta-citurn, cult, creativ, a inventat pentru uz intern la colțul cotiturii o religie generalizată, iar zeii la care se închină în acest moment, Zalmoxe și Amaterasu, au acceptat în linii mari să se inițieze în adevărata credință, și-au însușit pe deplin teza vanității vanităților, ajutându-l să nu se grăbească să ceară o largă recunoaștere internațională a renumelui său mondial. Așa că străduința sa maladivă de a uita tot ce știa, de la ecuațiile fizicii matematice la scheme Pronosport predefinite și la declinări de substantive neregulate străine, dacă nu și la reguli de higienă ca-re unora din telespectatoare s-ar putea să li se pară de la sine înțe-lese, iată că nu e așa ! Eu sunt însă convins că el n-a uitat nimic din ce știa și sper că vor veni într-o zi la rând să conducă țara acele secte care să-i pună odată pentru totdeauna în valoare marelui și genialului meu amic desăvârșitele sale calități.
În ce mă privește, eu nu mă simt culpabilizabil cu nimeni și cu nimic ! De când nu mai sunt ce eram și nu mă mai ocup cu ce mă ocupam, și în definitiv, n-am făcut rău nimănui, arătați-mi-1 pe-ăla care să zică, dom’ le, ăsta, tovarășul Dințișor, am fost la el cu o șustă, mă putea servi și nu m-a servit, a promis că face, că drege și până la urmă, m-a lăsat cu părțile comerciale în baltă și cu banii luați ! Nu se există așa ceva ! Și am știut și când să mă ejectez din proiect, că din colectiv vreo trei s-au dus să-i împuște în punctele mai fierbinți ale evenimentelor, că alții au emigrat curând și că din cei importanți numai Picior-de-Porc a mai rămas, dar numai că s-a tâmpit de tot sau face pe tâmpitul, în timp ce toți colegii mei deja se a-ranjaseră pe noua cale, basculaseră fără să mai aștepte ca mine revenirea la rațiu-ne și normalitate, că nici prin gând nu mi-a trecut să se întâmple să nu se redreseze marea vecină de la Răsărit, unde cine ar fi avut în 1917 numai 18 ani, ar fi avut acum peste 90, ca să zici că mai are cine să întoarcă roata înapoi, ori să-i învețe pe ăștia tinerii la prostii și până la urmă am dat-o-n bară de tot, că am apreciat greșit și altă chestie...
Domnilor, lăsați-mă să vorbesc, ce dacă nu mai sunt multe minute, e drama uni om la mijloc ! Când e dramă, când e spovedanie, trebuie să se fa-că liniște solemnă, ca când filmezi la morgă, rareori omul nostru, așa e el, ce să-i faci ? își dă de bunăvoie drumul la gură și spune tot!
Eu, dom’ le, am avut la bază pregătire în economie politică și poate tocmai da aceea că nu m-am luat nici după instinct, nici după ce fac șefii, care și înainte, chiar dacă se vorbește azi aiurea, tot din specialiștii mai șmecheri se recrutau, doar că lozincile erau altele, am stat eu și am tot contemplat la lume, la ce e-n piață în special, și mi-am făcut propriul model economic și am tras concluzia că nu se poate, da-că intră toată lumea inteligentă în comerț, atunci se concurează reciproc ca chiorii și până la urmă scade profitul, devenind în consecință mai atractiv să te apuci de ceva care produce. Nu mi-a dat prin cap că vor apărea alianțe împotriva po-pulației atât la nivel de microdesfacere cât și, mai ales, la nivel de macrodesfacere la angrosiști, cum e acum cazul cu uleiul în dezbatere, de a luat Agripina taxiul ca să apuce unde se da mai ieftin în partea diametral opusă a municipiului, actuala mea viziune profetică fiind că poate văd elicop-terul pe Cotroceni, după cât de disperată mi s-a părut lumea la piață acum când vine aprovizionarea totală, care dacă n-o faci, nu ești om, nu ești gospodar, în-seamnă că nu ții tu nici atâtica la copiii tăi și la ce familie mai ai !… Însă ce n-am putut eu să-mi dau seama în proiecțiile mele, a fost că toate institu-țiile care se ocupă cu mila față de cetățeni, vor trăda idealurile pentru care pe meleag s-a luptat de veacuri eroii și ele vor pactiza cu dușmanii poporu-lui : presă, canale, guvern, partide, alianțe, coaliții, ăia cu drepturile o-mului, asociațiile cu consumatorii și care or mai fi fiind, toți dar absolut toți ascunzând amărâtului că numai mergând cu cărțile la el la ulei îl poatet și ieftini...
Dă-1 în mă-sa de punct atomic, domnișoară, modera-mi-ai caninii cu pe unde ai silicon, că n-o să mâncăm punctul atomic al lui Picior-de-Porc la iarnă ! Dumneata lasă-mă să termin și întreabă-i pe telespectatori dacă nu le-a plăcut ce-am zis eu și lasă-mă să mai zic de ulei, care e evenimentul săptămânii cel mai observat actual la colțul cotiturii, unde schimbă de direcție codoiul format de mulțimea câtă frunză, câtă iarbă a nostalgicilor… Altfel nu mai dezvălui nimic din ce știu din activitatea savantului Picior-de-Porc, care astăzi împlinește frumoasa vârstă de optzeci și șapte de primăveri !
Concret?...Uite concret și pe scurt care e cioaca ! Eu și cu domnul Pi-cior-de-Porc ne jucăm adesea de-a familia în bârlogul de la colțul cotiturii, eu fiind, desigur, nevasta, el bărba-tul, și ne-a mai fericit Dumnezeu cu un băiețel frumos foc, bălăior cu obrăjei ca doi bujori de rumenei și pe care îl cheamă Gujghil și îl și pup acum pe năsuc, că tot doarme el.
Cum e lăsat de la străbunei, firesc ar fi ca dumnealui, Râtanul meu, ca mascul, ca plăvan în stare să transporte greutăți mai mari decât ale unui asin, să se scoale mai de dimineață și să meargă în vizită de lucru pe la piață. Numai că asemănător cu multe alte familii, acest lucru nu se în-tâmplă și mă duc eu, deși joc rolul de femeie. Asta și pentru că mă pri-cep mai bine ce să cumpăr ca necesar cu adevărat, am talent înnăscut de pe când eram fetiță să mă tocmesc și, eventual dacă e prea nesimțiți la preș, să mă iau în gură cu tarabagiii.
Or aici, pe fond, vine de ce zic eu că toate instituțiile ca-re ar trebui să genereze în proporții de masă, și aceasta zi de zi, milă de populație, de fapt au vândut-o, mila, la inamicii neamului românesc care îl împing spre cea mai neagră mizerie fizică și spirituală, nefiind prea departe nici colapsul biologic, încât avem perspectiva deloc lăudabilă ca la noi apocalipsul să nici să nu prea mai aibă obiect, cum zicea și Agripina după ce a văzut rochița roșie în care se simțea comod ca goală și bună de dus la marea judecată.
Fiindcă să zicem că în cămară la mine s-a terminat un produs de im-portanță strategică pentru supraviețuirea familiei și mă duc la piață, unde deobicei respect următorul algoritm : am în cap sau pe o foiță de hârtie desfășurătorul de necesar ce să cumpăr și iau mai întâi într-un tur de orizont preliminar tarabă cu tarabă și bag în memorie, măcar cu aproximație unde am văzut mai ieftin. Și numai după ce am epuizat toată piața, refac traseul și achiziționez la prețurile convenabile ce mi-am dorit, rare-ori întâmplându-mi-se să-mi scape vreo ofertă mai bună și să mă zgâ-rii pe urmă pe ochi, că uite, mă tăntălăule, ,cu puțină atenție mai economiseai niște leișori, Devalorizați, da, însă azi așa, mâine așa, faci obicei și ajungi de se simte ? Ajungi ! Ei bine, drama mea de ființă care gândește cu capul și vede jocul ielelor pe balcoane, care este însuși jocul ideilor ce adesea bulversează negativ societatea când i se bagă prostimii în cap că să nu mai citească, pentru că nu se obsearvă că limba noastră înțeleaptă a derivat de la prost pros-time, dar nu și de la deștept deșteptime, ceea ce denotă un neașteptat respect de adâncime pentru raritatea aurului cenușiu, tragedia mea când mestec mămăliga, domnișoară, sau prăjesc în ulei încins cartofii este că niciodată nu pot să evaluez în ce măsură satisfacția mea de a fi cumpărat un produs mai ieftin prin metoda dublului circuit prin piață este în mod absolut în-temeiată și ce înseamnă aceasta în procente !
Cu alte cuvinte, nici presa, care demult nu mai merită citită, nici canalele, care demult nu mai merită să-ți strici ochii pe ele, nici gu-vernul, care încă n-a înțeles că nu el e executivul, ci însuși cetățea-nul, și nici puzderia de partide, asociații și alte himerice haite, nu îmi oferă mie dimineața ca om cinstit, care trebuie să mă apăr de ho-ție, buletinul informativ al zilei, să găsesc în el cât e prețul la poarta fabricii pentru cutare produs sau cât costă o delicatesă de import la intrarea în țară și cam cât s-ar mai adăuga pe parcurs cu transport și depozitare și taxe și mai știu eu ce. Înainte, ce nu găseam cu coadă, luam tot în condiții de piață liberă, chiar dacă i se zicea piață neagră. Numai că știam un lucru : statul îmi spunea cam cât costă un produs. Acum, nici presă, nici televiziune, nici guvern, nici partide, nici alți paraziți și dușmani ai poporului nu-mi dau această informație vitală pentru demnitatea mea de cetățean liber al unei țări libere : domnul Dințișor, vezi că la dumneata în municipiu pe chilu de zahăr sau de ulei nu se merită să dai mai mult decât prețul cutare !
Avizat, eu aș fi în acest caz un agent economic activ : nu m-aș mai opri la acel iluzoriu cel mai coborât preț, ci dacă obrăznicia ar fi prea mare, n-aș ezita să boicotez chiar produse vitale, așa-zis vitale, nimic ne-fiind totuși vital, nici măcar uleiul. Nici măcar uleiul !... Fiindcă o adevărată femeie de casă, o gospodină care își iubește bărbatul cum îl ador eu pe Picior-de-Porc, poate găti la fel de apetisant și cu cantități infinitezimale, catalitice, de ulei, fiind și economisitul un factor de presiune în economie și politică. Nemaimenționând că există tigăi și alte ustensile gata unse că nici nu-ți mai tre-buie grăsime, iar anumite preparate merg și cu untură din cel mai spurcat animal, porcul, sau ou mar-garină sau cu unt. Totul depinde de accesul cetățeanului la informația economică, unde impresia mea este că mănâncă azi o pâine toți cenzorii activi în vechiul regim !
Dar nu ți-o dă nimeni această informație, ca și cum ar fi blocată-n dosare pe cinci generații ! Toți sunt mână în mână, înțeleși, vorbiți. Te uiți pe micul ecran, și putere, și opoziție, toți la fel, bine îmbrăcați bine hrăniți, grași, rânjitori... Ce dracu or găsi de râs atâta, de unde atâta veselie, zău că nu mai pricep nimic!... Și poate tu dai din colț în colț, gospodino, că nu mai ești destul de creativă și nu mai știi ce să mai gătești ca să-i saturi pe toți din familie, ca să nu mai vorbesc de câte altele trebuie într-o casă de om... Nu mai ai nici prosoape, nici cearșafuri de musafiri, papucii s-au rupt, ceștile de cafea a mai rămas din serviciul de la nuntă una singură intactă, și nu te înduri să te desparți de cele două fără toartă... Parcă n-ai fi intelectual să faci la tabiet decor ca de ceremonie la servitul cafeluței !”
“De unde, fă, dintr-un singur salariu să-ți mai iau și serviciu de cafea nou ?” ieși furios din rugăciune Picior-de-Porc, cedând la atâtea înțepături cu ochiul totuși pe cronometru și constatând cu plăcere că stă bine cu imunitatea la nimicurile economico-politice cu care își pierd zilele vieții alți oameni, dar că are slăbiciune umană față de ascet.
“Ratoane, mânca-ți-aș coliva, zi ceva și de săpun !” interveni Gujghil deloc supărat că magicianul a scuipat pe el în focul improvizației.
“Nu voi veni cu noi date despre punctul atomic la televiziunea dum-neavoastră, își puse șorțuleț Dințișoara, până când nu veți înceta să mai difuzați reclame de deter-genți fără a menționa prețul la poarta fabricii ! Fiindcă în cazul în care produsul ajunge la mine la un preț nerușinat, orice femeie de casă știe câ-te grăsimi se pot strânge în decursul timpului la o bucătărie, borcă-naș cu borcănaș, iei nițică sodă caustică, niște pirostrii, ceaun mare, la soacră-ta la țară sau vorbești cu vreo femeie la piață, dar se poa-te și între blocuri...Puneți mai multe mână de la mână, luați chiar un cazan al asociației și îl țineți în uscătorie... Săpun curat, soro, de casă, știi ce-ai pus în el, că am auzit pe un naturist că astea din comerț pot fi și cu grăsime de câine vagabond, din țări străine, vezi bine, că la noi sunt proprietate obșteas-că, a poporului, nu ai voie să-i exploatezi ca bogăție naturală, câinii sunt categoria socială cu venituri mici cea mai bine ocrotită din țara asta absurdă !...”
Greu este, Doamne Dumnezeule mare, să trăiască omul fără televizor !
Dacă e să aibă blocul tău subsol și să te muți în el sau în canalul din apropiere, la colțul cotiturii, nu confortul va fi principala problemă, ci absența tele-vizorului în cazul când te ambiționezi să nu-1 iei cu tine.
Celor trei maeștri spirituali, regulile de constituire a celulei lor comunitar-spirituale, cuib de delicii inteligente pe bază de lirism, mistică și gnoză serioasă, le interzicea prin statut toc-mai a ține televizor în peșteră, dar nu și vizionarea de emisiuni în altă parte, facilitate de care nu ezitau să profite pe la vreun local sau pe la vreo prietenă-n garsonieră destul de nonconformistă pentru a-i primi la ore târzii, așa că în general, ce știa lumea din piață, cam știau și ei, plus că mai trăgeau și cu urechea direct din canal la comentarii și emisiuni de știri când erau fe-restre deschise pe la bloc pe la ei.
Privarea totală de televizor este însă mult mai greu de suportat decât a renunța la fumat, la sex, sau la a flana pe trotuarele municipiului.
De aceea, psihiatria contemporană, din ce în ce mai diversificată, intra, inter și transdisciplinar, conform problematicii ridicate de pacienți, a constatat cu oarecare veselie că persoanele claustra-te multă vreme fără televizor, în experiențe cosmice, submarine sau speologice, nu pot supraviețui prea multe zile dacă în lipsă de micul ecran, tot a-șa cum copiii în lipsă de armăsar ca al lui Mihai Viteazul călăresc vreun băț, nu recurg în profunda lor singurătate la jocuri de simulare a anumitor emisiuni mai îndrăgite.
Timpul nu e omogen, fără suișuri și coborâșuri, cum susține inginerul Picior-de-Porc. El este după inima o-mului, așa cum crede poetul Gujghil, În consecință, sunt zile mai ușor de trăit chiar dacă n-ai mâncat pe săturate, n-a fost apă caldă și n-a luat fiul moștenitor premiu întâi și s-a supărat foc partenerul cu care 1-ai făcut pe acest copil fără noroc, că ce-1 aș-teaptă pe el în viață, când tot așa ai tăi sperau că măcar tu vei apu-ca viitorul de aur al întregii omeniri progresiste, când vor suferi doar guvernanții, nu tot milogii și nenorociții.
Și vine cu anii o zi de-ți vine, creștine, să-ți bagi picioarele în toate, să lași partener, apartament, copii și să te duci în codru și să cânți doina cea de jale și să te haiducești complet, ca Toma Alimoș, însă în ziua de azi când s-a defrișat de s-a dezgolit țara până aproape de buric și a mai aștepta ameri-canul acolo e puțin absurd, cel mai la îndemână e să urmezi prin canale calea copilașilor neîntinați, unde găsind tu sălaș, lucrul cel mai greu abia acum începe, când constați că tot n-ai scăpat de propriul tău miros, așa că disperarea revine, or aici în subteranul orb ești deja pe ultimele trepte ale urbanismului uman, mai jos nu se mai află nimic, nimic altceva de-cât mormântul, ca o instalație de putrezit, ca o tâmpenie absolută, ca un punct atomic divin.
Dar pe lângă această greață universală, existau și alte motive să nu se uite la televizor într-o atât de încordată seară cei trei masochiști nefericiți : Gujghil o pierduse pe Agripina în condiții suspecte contrainformativ, Dințișor consta-tase că banca lui, după ce că se vorbea că acordase credite la hoți, tocmai redusese drastic dobânzile pentru a acoperi pagu-bele pe seama clienților, iar Picior-de-Porc se întorsese de la servici cu revelația sumbră că în capitalism se face mai mult gunoi ca în regretatul bolșevism românesc, nu pentru că am mânca mai mult, ci din pricină că. mărfurile sunt mai ambalate.
Poetul ar fi putut dormi liniștit, fiindcă Agripina îi picase din senin în inspirație, e1 fiind înamorat în taină de sora Prepeliței, o teleastă, doamna inginer Dovlecel.
Pe contabilul mistic și ascet Dințișor, nimeni nu-1 împiedica să completeze din furat și cerșit până la cât îi ieșea înainte din dobânzi.
Numai domnul alchimist Picior-de-Porc avea motive zdravăn întemeiate să se uite la televizor, ca să-și mai dilueze ca în alcool, eter sau alți solvenți necazurile, văzând măcar pe alții înalt croiți și râzători că au mâncat ce-au vrut sfincterele lor. Pentru el, ei erau martori că există paradigme ale reușitei umane. Dar el era interesat și de semnele apocalipsului, evidente mai ales la cazuri de oameni care au mierlit-o în condiții imprevizibile.
Ce îl necăjise după vizita Agripinei și insomnia până la înfiriparea unei foarte profunde, aproape inconștiente porniri spre sinucidere, fusese părerea de rău că atât de mari fiind gunoaiele omenești nu numai în patria noastră, ci și în Europa, cât de binevenit ar fi fost punctul atomic ca instalație de ecologizare planetară și ce beneficii ne-ar fi adus această invenție, exportând absorbante pe acest principiu în toată lumea.
Patriot de excepție, ce ar fi însemnat acest brevet pentru propria-i avere nici că-1 interesa !
El era în același timp disprețuitor de publicitate, I-ar fi fost silă să apară prin revistele cu vipuri. Cum în general era din punct de vedere ca om un handicapat : nu părea să aibă în căpățână planuri de a ajunge cu timpul la o situație materială mai atrăgătoare, ca să-și poată permite a întemeia o familie.
De aceea, când începu a emite din senin provocator canalul Dințișor, el gâfâi puțin de emoție, constatând că subiectul se-ratei omagiale este el însuși în calitate de cel care în fruntea unui colectiv pluridisciplinar a realizat primul punct atomic din lume.
“Băi popândău de la bulău ! se enervă el când emisiunea sări pe coar-da economică, unde se considera Dințișor bun de consilier. Ce teracota mă-tii economie politică ai învățat tu, mă, de vrei să dezbobinezi tot blocajul financiar cu tâmpenia asta, cu prețul de fa-brică al produselor ? Ai văzut tu guverne din Europa, din lumea industri-alizată, care să creadă în prețul de la poarta fabricii ?.. Să-ți spun eu ce s-ar întâmpla, mă nerodule, descuama-ți-aș hulubele mă-tii cu de-amănuntul... Știind cât e prețul calculat de guvern, de mass media sau de experții civici, tot amărâtul se va abține de la a cumpăra, în nădejdea că va găsi marfa cândva la preț cu mutră atât de prietenoasă față de el. Atunci, la bietul producător nu mai vine nici un profit și el sucombă. Astfel, oferta scade, marfa dispare de pe piață, se declanșează în consecință o speculă și mai a dracu, Dințișoare ! Eu zic că situația e prea nasoală, ca să mai și experimentăm, câtă vreme sistemul nostru financiar e ciuruit de punctele atomice, care-l sug într-o veselie !
Dacă era ceva de capul mode-lului tău economic, Ratoane, Occidentul 1-ar fi descoperit și apli-cat demult.
E suficient să ne uităm cum e la ăștia și să copiem rapid, altminteri, dacă stăm să elaborăm un model de creștere propriu, riscăm să devenim celebri peste tot ca etalon de referință pentru eșec, așa că mai bine schimbă grila de programe sau taci dracu din gură și lasă-ne să dormim !”
“Totuși, se enervă ca un polițist Dințișor, când oleocrația actuală ridică prețul la u-lei doar pentru că prin spionii ei din guvern află de o iminentă indexare a salariilor și vrea să-și însușească de la amărâți această pomană de la executiv, eu sunt total de acord ca strict vremelnic, alte puteri, legislativul sau justiția, să deconspire cât e prețul la poarta fabricii !”
“Și cu cât e mai mic acest preț, rânji jegosul li-der de orientare liberală, cu atât gloata se va speria mai tare și va investi în provizii, golind depozitele și fericind tot pe speculanți ! Mai bine lasă piața să se regleze singură, că gloata, oricât de informată ar fi, tot exploatării de către șmecheri e menită !”
Galvanizat de concluzia deprimantă, că nu are interlocutor în țară, că surclasează pe problemele de bază ale reformei atât pe social-democratul Dințișor, adept al intervenției moderate a statului în economie, cât și pe creștin-stalinistul Gujghil, care barem tăcea, marele savant Picior-de-Porc își mări amenințător frecvența gâ-fâielilor obscene, cam cum, păstrând proporțiile, ar ambala un maior un avion cu reacție. După această primă secvență a protocolului lansării în sus din silozul de la colțul cotiturii, urmă un fel de fosforescență pe canal, cât din ceafă până în călcâie îi crescură porcului cu vederi liberale niște uriașe aripi din piele ca de liliac de peșteră sau ca de Icar de labirint, impresionând ca un nou Dracula prin solzii lui verde gelatinoși, cadaverici, precum și prin facilitatea unei înfiorătoare tra-geri eventuale a glugii de piele jegoasă peste cap, ca la un fel de șopârlă filmabilă drept iluzie jurasică de dinozaur ce intimidează pe toți dușmanii care vor să se hră-nească de foame cu dânsa.
Și până să zică cei doi colocatari nebunule, stai la un loc în ghena mă-tii de intelectual !, din rotundă, gura de canal deveni octogonală și, utilizându-și jegul ca pe un lubrifiant perfect, savantul român țâșni în sus pe turelă ca o rachetă sol-aer, navigând apoi pe traiectorii circulare cu raza de acțiune treptat mărită, până la periferiile municipiului sinistrat de oleocrați.
Plutea în zvâcnete fine și lipsite de zgomot, ca o meduză, neagră din considerente de camuflaj, fiindcă și cerul era negru. Cu nări dilatate sălbatic, înghițea mult a-er care chiar dacă nu era tocmai curat, era măcar rece și bun la gust, era ca și cum după o beție la praznic la țară, te arde pe beregăți, ieși în curte, cazi ca un prunc și sorbi cu nesaț din troaca de la rațe, al cărei unguent în întuneric, mâl natal cu proprietăți terapeutice, e benefic ca pansament stomacal pentru toate formele de ulcer…
Uita astfel de unde plecase, dezlipindu-se de contextul său ca dintr-un suc propriu, manifestându-și năzuința de a termina-o cu concretul pentru a se contopi cu universalitatea. Și tocmai de aceea, el nu se prăbușea în somnu-i liniar peste natura prietenă, câtă mai era în oraș ,ci se îndepărta în infinitul universal, până și la golurile de aer dând dovadă de un suiș continuu ca o cădere în sus, de care doar fiin-țele în ebuliție de idei au parte.
“Introduce-1 în șiștarul mă-sii !” mârâi plictisit magicianul către poetul ce urmărea zborul savantului ținându-și mâna pistruiată strea-șină la ochi. Adăugând cu un zâmbet interior : “Poate cade de-acolo !” “De ce, mă, să cază ?.. Slobozi-m-aș între dinții tăi ăia galbenii !… C-a-șa vrei tu ?” protestă prompt Gujghil, care mânca pe pâine actele eroice, când rareori aveau loc. El era sincer mișcat, până la șoc, de încercarea lui Picior-de-Porc de a se înălța el la firmament, dacă după repetate rugăciuni, cereri, reclamații și sesizări, intervenții și reveniri nici un zeu nu catadicsise a coborî în canal, ca să vadă la fața locului situația intelectualilor noștri.
“Mi-e că tot înălțându-se, mărturisi cu un fel de glicerină în glas Dințișor, să nu dispară și ăsta, lăsându-ne definitiv cu găoaza în bal-tă pe toți cei care, din ce în ce mai puțini, ne străduim să elucidăm pe la colțuri de cotituri enigma de nedezlegat a punctului atomic...” “Tu chiar crezi că acest punct atomic a existat în stare operativă?”





păli de îngrijorare pură Gujghil. "Eeeu, apăsă cu mândrie firavul Dințișor pe acest poate cel mai personal pronume, am făcut ștatele de plată ale colectivului lor de la institut vreme îndelungată, eu am avizat în momente de criză unele refinanțări secrete de natură extrabugetară și tot eu am preluat asupra mea o parte din munca strict contrainformativă pe care o impune în orice țară un obiectiv atât de important, vital nu numai prin beneficiile scontate din aplicații, ci și prin prisma unei strategii globale în care zona noastră se autopreconiza să joace un rol mai activ decât până atunci. Vii-tor nu de aur, cum spuneați până deunăzi voi marii noștri poeți ai condeiului, oprindu--vă la un nivel mendeleeviano-lomonosovian de cunoaștere abia chimică a unei materii inepuizabile în tainele ei, ci un viitor din particule de mare energie, bazat pe quarkuri subcuantice aproape complet lipsite de nu-clee și deci de ADN, are țara, și tocmai prin această simplitate clasică, elină, dar și de sorginte limpede, clonată de la Bizamț, implementându-se într-un coti-dian de o amploare transcendentală deziluzionantă reforma tranziției de pe planul fizic, al materiei golașe de până acum, pe planul astral, unde spi-ritualitatea ca scop nobil este la mare cinste, mie mi se pare o mare certitudine și de aceea se spune despre mine cu deplin temei că sunt un incurabil optimist."
"Băi, băi Ratoane, du-te, băi, d' acilea și te pișe în contra crivățului, mânca-mi-ai conturatorul de buze cu toată familia ! se enervă imberbul poet. Unde mă vezi mai tânăr și necitit, ce-ai zis tu : ah, mânca-i-aș extinctorul lui, ăsta e un pisoi cu urdori pe ochi, ia să-1 iau eu mai homeopatic puțin ! Eu te-ntreb pe tine cu candoare dacă punc-tul atomic era operativ când și-a întors Dumnezeu fața către români, și tu îmi dai mie lecții de poezie, îmi zici ca Jdanov și ca Chișinevschi că viitorul nu mai e de aur, e de particule mai intime, ca și cum eu nu aș avea fantezie înaripată să închipui și un viitor de căcat, chiar dacă de la nivel subcuantic e greu de prevăzut capodopera macromoleculară originală și efec-tul ei la mirosire... Ca si cum n-aș avea nici o presiune la cap încât să-mi pâlpâie și mie acolo cât de cât o candelă albăstruie de perspicacitate, faci întâi vorbire de cineva care s-a interesat la altcineva dacă în hărmă-laie fugarii nu cumva au uitat cifrul de la punctul atomic, și pe urmă, reținând lipsa de reacție a savantului Picior-de-Porc, schimbi emisiunea omagială pe una despre ulei și economia dirijată, cu față prietenoasă, umană ! Este evident pentru oricine, băi, că dacă trădătorul Picior-de-Porc aștepta atunci pe autostrada București-Pitești, cu punctul ato-mic în portbagajul Daciei gri metalizat cu număr de Argeș, nimeni altul decât el însuși cu vocea lui aia pițigăiată nu putea să avertizeze cu atâta precizie agentura străină, deja infiltrată-n C.C., că lipsind cifrul, această modalitate cu refugierea în punctul atomic, de a scăpa România de rușinea de a-și împușca condu-cătorii, cade complet. Și trebuie jucat alt scenariu, încât s-a ajuns la varianta cu elicopterul aterizat prematur la Serdanu spre Boteni și cu transbordările din Dacie în Da-cie, care au sfârșit deplorabil în binecunoscuta parodie de proces, poate de ani de zile prefabricată ca să ne compromită imaginea în lume !"
"Ca întotdeauna, își aprinse liniștit țigara de foi cu fum înecăcios pentru alții Dințișor, ce pare simplu e de fapt nu chiar simplu. E ade-vărat că eu trag dialectic de limbă pe savant, nu neg. 0 fac însă din patriotism, fiindcă dacă porcul mai știe să facă punctul atomic, atunci viitorul patriei mele scumpe e asigurat pe mul-tă vreme, indiferent dacă reforma reușește sau eșuează și indiferent dacă Occidentul ne mai sabotează băgând strâmbe ca până acum sau stă în banca lui. Totodată, scumpul meu Gujghil, reține că ne este în chipul acesta asigurat și nouă, la toți trei fără vreo discriminare viitorul ca intelectuali activi : tu să scrii versuri mereu mai multe, mai rimate și mai cantabile, eu să mă concentrez până voi deveni un incandes-cent și fără dimensiuni fizice punct de plasmă spirituală, iar amicul nostru Picior-de-Porc să-și continue în serenitate astrală negocierile pe care de atâta vreme le poartă cu diferite divinități, atrăgându-le atenția că trebuie să se hotărască să tragă concluziile de rigoare din faptul că punctul atomic energetic al planetei se află pe acest meleag geto - -dac, în Bucegii noștri dragi, pe partea dinspre Þara Bârsei, exact pe axa perpendiculară pe vârful Omul, la baza ei !"
"Chiar ? tresări de emoție Gujghil. Eu totdeauna am crezut că această axă cade din cer perpendicular aici pe colțul cotiturii, adică tocmai în gaura de la canalul nostru, care devine astfel o adevărată potențială gură de rai !" "E ceva energie și pe-aici, aprobă condescendent slăbănogul econo-mist, e chiar mai multă decât in întregul sector al municipiului, dar cu instrumente laser de mare finețe, adecvate competiției mondiale pentru supraviețuire, chiar cel mai tâmpit cititor de ziar interesat de această pro-blemă se poate convinge că nu degeaba strămoșii noștri au numit cum au numit somptuosul vârf din Bucegi, pentru că într-adevăr, salvarea oa-menilor ca specie de la acest munte de Om va veni și nu din altă parte !"
"Zău ? tresări încă o dată răvășitul de-atâtea revelații tânăr poet. Și dacă Ceaușescu, în loc să se întoarcă din drum ca să intre la Centrul de Protecția Plantelor, insista puțin, punând în paranteză calitatea de stăpân al unui popor vegetal ce se confunda în natură cu plantele, și ajungea lângă Turnul Chindiei, unde se prea poate… e-xact pe la chindie, nu ?… să se fi planificat ultima transbordare tot într-o Dacie gri metalizat, cea de-a doua, nu-i așa, Dințișoare, că sub formă de punct atomic tot pe vârful Omul l-ai fi depozitat până s-ar fi întors destul de repede vremea 1ui ?"
"Ba da, admise Dințișor cu seninătate ipotezele prietenului său mai tânăr, fără să le conteste cu nimic. Consemnul era să urc spre platou pe la Pucioasa, prin Moroieni, până la Padina și Peștera, apoi pe jos, dar nu pe lângă Babele și unitatea aia nesigură de pe vârful Coștila, de la releu, ci de-a dreptul pe la obârșia Ialomiței până la sfântul sanctuar geto-dac de lângă unde e cabana Omul… Numai eu și cu Picior-de-Porc cunoaștem locul cu precizia necesară,care este de câțiva centimetri !
În bezna de sus, unde se diluase Picior-de-Porc, parcă prezența umană devenise facultativă. Nu se mai auzeau decât câinii Capitalei certându-se pe potol, pe parcele, pe cățele sau pe algoritmul însuși de împărțire a acestor resurse.
Pentru prima oară, după ani de schimnicie, poetul putea vedea tovarășului său de exerciții spirituale adevărata sa față de om serios, îngrijorat, chinuit de între-bări dureroase nu doar în plan personal, ci și istoric, adică enigmatic.
"Așa de mic e punctul atomic, frate Ratoane, încât încape într-un simplu rucsac ?“ se miră el cu ochii în patru la gândul că experimentatul agent ar putea merge cu dezvăluirile sale până la capăt numai ca să verifice niște reacții de surpriză, pentru ca odată treaba făcu-tă și concluziile pentru raport trase, să scoată frumușel din mânecă un pistol Carpați și să-1 curețe, lăsându-l cu opera într-un stadiu echivalent cu ce se realizase pe platoul Mănăstirii Văcărești ca alt obiectiv până-n obsedantul decembrie.
"Punctul atomic, dădu o descriere de sinteză economistul colectivului pluridisciplinar de cercetare condus de savantul Picior-de-Porc, arată ca o hotă gri metalizată care ab-soarbe aburul de la bucătăriile de bloc. E ca o pâlnie piramidală patrulateră regulată din tablă galvanizată de 2 – 3 mm, având la partea opusă ajutajului o biluță ce conține piesa principală, adică o gaură neagră, un mic black hole local, o singularitate spațiotemporală de tip Picior-de-Porc. Bagi căciula sub fusta ei, apoi ia-o de unde nu-i, mânca-ți-aș, c-ai rămas cu capul gol !… Dar mai interesant pentru munca operativă e că o pui unui obiectiv dat în urmărire pe tot mapamondul, tichia asta pe cap și de îndată îl vezi cum se topește din picioare sub ea, până dispare argintiu de tot. Þi-l iei astfel ca pe răsad de la Paris și își scrie frumușel la penitenciarul Rahova jurnalul sub uluiala teleportării, cu o sinceritate exemplară, ți se face părul măciucă de ce e omul, spune tot, ce experiență a acumulat în Occident, pe cine a mai văzut, ce atitudine are fiecare, cum poate fi influențat pozitiv să ia atitudine în momentul electoral… Mă rog, mă rog , astea-s rutină…
Ce nu-mi iese mie din cap, prietene drag, când analizez geniul lui Picior-de-Porc este particularitatea că, și iarăși n-am nici o explicație de ce-i așa, ca întotdeauna la noi, ideea e preexistentă în bogatul nostru folclor ! De la popor a preluat humuleșteanul Ion Creangă principiul punctului atomic și i-a dat o particularizare fantezistă în nuvela Ivan Turbincă,, de la care s-au inspirat apoi și oamenii noștri de știință, dintre care, cum-necum, Râtanul e deocamdată ceva ce ne onorează c-am conviețuit cu el atâta amar de, era să zic jeg de vreme !
Dar, precum vezi, Gujghile tată, aplicațiile fiind de o mare gravitate, conducerea a decis intensificarea măsurilor contrainformative, utilizarea de cifruri indescifrabile și de dedublări nedefalcabile și indecidabile, inconfundabile totuși, dar numai pentru o singură persoană.
Or acea persoană nu mai este !
S-a creat un vid de putere… Poate și un vid de competențe, dar eu am dedus că pe mine m-au trimis s-aștept la intrarea la com-plexul muzeal Biserica Domnească-Cetatea Voievodală-Turnul Chindiei, doar la derută, cu o pâlnie piramidală ordinară, din aia de împărțit rația de ulei când se dădea vărsat, pusă sub niște staniol antiradar în portbagajul Daciei mele gri metalizat, cu nu-măr de... Dâmbovița, fiindcă adevăratul punct atomic, prototipul unic și care a costat miliarde de dolari, din cauza căruia am plătit zece ani datorie externă, se afla nu în spațiul târgoviștean, ci lângă Pitești, cum s-a deconspirat și la televizor, gata oricând să fie pus în funcțiune de orice posesor al cifrului care ar fi scotocit în portbagajul agentului acoperit… cu hârtii… Gujghil !!!"
"Care portbagajul lui Gujghil, mă creatură spectrală ? îi sări soda caustică din laringe lui Orfeu de la canal. De ce mă vâri tu și pe mine în afacerea as-ta încâlcită, când poate că nici nu eram născut bine pe atunci, măcar din punct
de vedere pur spiritual !"
"Pardon, frate de schimnicie, nu te supăra ! La Picior-de-Porc mă refeream, își ceru scuze cu o dezarmantă simplitate de cugetător domnul magician Dințișor. Cineva foarte sus pus a trădat atunci în felul următor : președintele țării a fost îndreptat spre Târgoviște, a-dică spre Turnul Chindiei la mine, deși eu nu aveam punctul atomic veritabil, prototipul, în portbaga-jul de la Dacie, cum am mai declarat, ci doar o simplă pâlnie piramidală patrulateră din tablă galvanizată de la vreo alimentară, de scos ulei din butoi… Îți dai, dom’ le seama, în ce situație penibilă voiau trădătorii să mă pună după ce au basculat ? Puțin a lipsit să ajungă, săracii la mine, fugarii, hăituiții, proscrișii, martirii, eu să mă laud că pot să-i fac să dispară până va reveni vremea lor și poporul se va trezi din efectul de aurolac al manipulării… Apoi să pun vreunuia din ei tinicheaua aia cleioasă pe cap fără să se întâmple din punct de vedere ca Big Crunch nimic !... N-aș fi făcut eu infarct cardiac de ruși-ne ? N-aș fi murit eu pe loc ? Iar în cazul contrar, nu mi-aș fi tras eu într-o fulgurație de puritate morală niponă un glonț în cap, în semn de sepuku ? Și nu m-ar fi bocit mămicuța mea bătrână pă peste tot, nevenindu-i să creadă că mi-am dat până și viața ?" "Nu mai plânge pentru atâta lucru, frate Ratoane ! îl cercetă bărbătește și îl mângâie mămos Gujghil, ămprumutându-i batistă împarfumată de unică folosință să se șteargă de lacrimi. Iar faci pe fetița? Nu vezi, băi, ce complicată poate fi viața asta ?… Abia acum îmi dau seama și eu ce mare trădare s-a produs în această țară, că nici Picior-de-Porc, din moment ce zici că se interesa la tovarășul Luca Săracul dacă a luat președintele cheia de la cifru la el când a plecat, deși avea prototipul de la punctul atomic autentic, inclusiv biluța cu gaură neagră, tot nu 1-ar fi putut folosi, fiindcă nu avea combinația care amorsa micul Big Crunch din vârful piramidei. Cădea astfel și varianta salvării punctului atomic conținând prețioasa încărcătură, cu a-jutorul unui avion care ar fi aterizat și decolat din preajma automobilului lui Picior-de-Porc, pe pista improvizată prin lărgirea autostrăzii încă din proiect, de unde se vede și ce mari specialiști prevăzători am avut noi până la izgonirea lor prin persecutarea cercetării încă din obsedantul decembrie, conform unui scenariu de o mare fantezie creatoare, la cărui fir roșu trece invariabil pe la trezorerii." "Aia e ! se smiorcăi năprasnic Dințișor, totul a mers ca dracu. Parcă au scăpat toți dracii de la Ivan Turbincă și au ocupat punctul atomic al lui Picior-de-Porc înainte să intre în dispozitiv marile unități îndreptate asupra sa, pe râul mitic Argeș, la obstacol, de către Televiziunea Română Liberă… Iar avionul de care se făcuse atâta vâlvă n-a fost trimis decât peste câteva zile și a fost și doborât de către unii care giniseră ei ceva, dar nu tot, credeau poate că nu se duce spre Picior-de-Porc, ci vine cu punctul atomic la bord, incident care probează în gradul cel mai înalt intersectarea și încâlcirea a nenumărate interese divergente în spațiul nostru aerian carpato-pontic-danubian.
Totuși, retrospectiv vorbind, Gujghile, culmea suspansului a fost, și atunci a înnebunit de fapt Picior-de--Porc de nu se mai spală, și îl înțeleg de ce, când cineva de la microfon a deconspirat pe post, în audiență mondială cu analiști comentatori, nu doar că țara noastră, atenție ! considerată comunistă pe atunci ca lagăr, este în posesia unui punct atomic, ci a și balizat cu precizie criminală poziția momentană a acestuia, putându-ne trezi atunci cu lovituri nucleare preventive din partea tuturor supraputerilor, riva-le-rivale, dar coalizabile de îndată ce un al treilea ar fi cutezat să le con-teste hegemonia zonală sau globală... Bietul Râtan, aoleu bietul Râtan, ce sudori reci or fi fost pe el săracul când ascultând la radioul de la bord că omul așteptat e hăituit spre Târgo-viște, și-a închipuit că toate șoselele sunt deja barate înapoi spre Pitești și mai mult ca sigur, orice rută spre Scornicești sau spre Petrești, așa că ce se face el dacă e oprit, că orice agent acoperit în agent de circulație s-ar uita mai întâi în portba-gaj, chit că nu se dăduse încă drumul la teroriști. Ce e, bă, ăsta ? Taci, ai ? Nu cumva e punctul atomic ?... Pentru ca în scurtă vre-me să i se dea marelui nostru colocatar lovitura de grație, atunci când într-un limbaj destul de trans-parent i s-a transmis codat tot prin intermediul televiziunii preluate pe radio, că a intrat armata. pe fir că, citez, o coloană blindată mo-torizată se îndreaptă spre Pitești pentru a ocupa punctul atomic, rafi-năria, rezervoarele de cianură, barajul de la Curtea de Argeș, am înche-iat citatul, Te prinzi ?... Era precizat pentru specialiști în acest mesaj codat până și locul unde se afla Picior-de--Porc cu Dacia sa gri metalizat : pe autostradă, între rafinăria care e un reper arhicunoscut de toți și grandioasele noastre rezer-voare de cianură, care încep din grija Partidului de pe plaja Argeșului, unde a făcut celebrul Nicolae Dobrin primii pași în jocul cu balonul rotund, trec pe sub la-cul de acumulare care se vede și de pe pod din tren și se continuă pe sub pământ pentru a se disimula printre uriașele rezervoare de vin ale cramelor de la podgoria Ștefănești, unde chefuia pe vremuri alde Ionel Brătianu cu una Florica, mama poetului Ion Pillat, de care zici că-l ai tu în topul personal."
"Stai că nu m-am dumirit ! îl privi țintă Gujghil ca pe un agent despletit care de -acum că a deconspirat prea multe, poate oricând regreta și scoate pistolul lichidator. De la acest anunț panicard, zici tu, Ratoane, că începe amnezia lui Picior-de-Porc ?" "Cine, mă ? râse interlocutorul. Picior-de-Porc să intre în panică până la amnezie ? Poate eu să mă fi pișat pe mine când auzeam că toată Muntenia vine spre mine la Târgoviște și, cum eu sunt de principiu că mai bine să plângă mă-sa decât să plângă mama, eram decis să aspir atâta populație nevinovată în punctul atomic, pe care îl credeam operațional… Băi Gujghile tată, aici se cunoaște, băi, că ești cu mațele printre stele, unde nu poți anticipa comportamentul cuiva doar pe baza unui mic dosar, fie și unul doar pe suport de propria ta memorie din cap… De-aia ai și comis imprudența s-o lași azi pe Agripina expusă șoferilor, puteam să-ți spun eu dinainte rezultatele acestui test absurd. Nu, iubitule, tu nu 1-ai cunoscut încă pe acest om. Om și savant ! Nu 1-ai păscut în urmărire informativă câți ani 1-am avut eu în co-limator , sub monoclu. Un bandit ca ăsta n-are frică de nimic, e bun de cosmonaut, nu intră nici în panică, nici în amnezie, nici în punctul atomic al mă-sii ! Singurul lui ne-caz este că a fost tras la evenimentele din obsedantul decembrie în piept : i s-a dat punctul atomic în mașina de Argeș, cel inventat în cea mai mare parte chiar de el, dar pro-totipul avea și un cifru în lipsa căruia nu-i demara gaura neagră și, vezi, Râtanul a avut inspirația să probeze ce are în portbagaj și a știut la fix ce să ceară de la C. C. , numai că a nimerit prea târziu, deja dând peste ăla, peste tovarășul Luca Săracul, un fel de cetățean turmentat, cu care n-a putut încheia nici un dialog !
"Stai că tot nu te înțeleg ! îl privi fix Gujghil ca un cotoi pe o șobolăniță grasă. Ce mă interesează pe mine ce-a fost atunci ? De ce îmi spui mie toate astea ? Adevărul este treaba istoricilor de peste un secol de acum încolo, poate nici măcar români pe meleag. Iar prioritatea momentului actual nu e morții, ci cum stăm cu rația, cum ai studiat și tu, ce modalitate, cum ieșim din căcat în dosarul oleaginos. Deci, Ratoane, stai demn și nu te uita în altă parte ! Eu înainte de a mă face aurolac și poet, am fost băiat simplu de pe valea Călmățuiului, așa că nu face cu mine ca cu alții ! Cu mine trebuie să mergi cu cărțile pe față, spune clar ce mă-ta vrei de fapt ! Să-1 trag și eu de limbă pe Picior-de-Porc poate aflăm până la apocalips unde a ascuns punctul a-tomic ? Sau măcar să mă asigur că dacă va folosi prototipul ca pe o Arcă a lui Noe, ne va considera și pe noi doi printre speciile de valoare ?…
“Nu știu, dom’ le, rânji cu răceală magicianul ascet, am momente când nici eu nu mai pot verbaliza ce vreau. Și ce e mai rău în ultimul timp e că cu cât mă concentrez mai mult asupra sfârșitului lumii, cu atât, în loc să scadă, îndoielile îmi cresc și luându-mă după astfel de semne optimiste, renaște în mine fostul contabil, mă obsedează utilizarea pașnică a punctului atomic… Ce-ai zice de o companie cât Microsoftul, Macrosorb să-i zicem, care să dezvolte pe toate cele șapte continente aspiratoare depoluante uriașe, o rețea imensă de singularități spațiotemporale de tip Picior-de-Porc, perfect ecologice și încălcând revoluționar legea conservării masei și principiul otrăvirii planetei că orice fecală se duce undeva ?
"Cât n-avem cifrul, murmură cu ochii strălucitori poetul cel bălai, putem folosi această minigaură neagră tot atât cât se poate sluji de ea și Picior-de-Porc ! Nici măcar de miniveceu de necesități sau de plăceri nu e bună !” “Și atunci ?" cântă euristic Dințișor. “Și atunci, ne căcăm în el de punct atomic !” hotărî poetul să încheie trăncăneala începută sub semnul dezbaterilor televizate.
“ Și atunci, păli magicianul dar nu-și pierdu ținta din vizor, și atunci, fă și tu ca mine, frate Gujghile ! Și ca… EL !!! Nu doar poezie, cum nici eu și el nu facem doar concentrare sau rugăciune de înluminare. Ci și o tenace și nesfârșită explorare de cifruri !... Căci gaura nea-gră a punctului nostru atomic se deschide telepatic, la activarea prin evocarea mintală a cifrului și începe să țiuie, ceea ce ne-ar dezvălui imediat unde a ascuns Picior-de-Porc dispozitivul, existând pe urmă două cazuri : ori ne folosim toți trei în cea mai bună înțelegere de uzufructul brevetului și licențelor, ori numai noi doi, eu și cu tine, Gujghile, dacă îi dăm una în cap ca ciobanului mioritic..."
"Hm ! Treaba asta cu reducerea numărului proprietarilor nu îmi displace având în vedere și miza, dar mă tem că nu ține decât da-că cifrul îi vine în minte unuia din noi doi, medită cu putere poetul. Ce fel de cifru este, mânca-ți-aș ? Unul fix sau unul de fiecare dată reprogramabil ?” “Da’ eu de unde să știu ? Zău că habar n-am !” dădu din umeri economistul cam îngrijorat de seriozitatea implicării poetului în afacerea propusă.
"Eu cred că, cel puțin la început, continuă ca bun manager aurolacul, până învățăm bine cum se întrebuințează punctul atomic, până ne dumirim care sunt căile de acces la el, o cooperare largă cu domnul Picior-de-Porc se impune de la sine, Ratoane ! Ba chiar mă gân-desc, anticipând profituri foarte mari pentru firma noastră Macrosorb, că nici nu prea are sens o lăco-mie exclusivistă. Adică putem trăi noi trei în actualele condiții de tranziție și oare ne-am plic-tisi în lux cerând încă și mai mult lux ? Eu nu cred !” “Ba eu cred, Gujghile, cred pentru că senzația crește aritmetic pe când excitația, ca s-o simți ca omul, trebuie amplificată geometric !” răspunse cu o resemnată mizantropie economistul, cu un rictus tăios ce dez-vălui nai înalt decât deobicei minunații săi dinți galbeni și uleioși ca chihlimbarul, buni de decor pentru mesaje promoționale pentru diferite periuțe.
Ca și păsărica după o anumită oră a dimineții, Gujghil tăcu de parcă n-ar fi vorbit niciodată în a lui viață. Se întinse pe spinare și își lăsă un degețel să-1 spele firicelul de apă din rigolă ca o speranță palpabilă că se face ceva, că ceva se mișcă și se rezolvă, iese din stagnare.
În firida cu Geee de 1ut umed sub o piramidă din carton de bax de țigări euroatlantice, făcute pe insula Lesbos poate, Dințișor puse un șobolan mort, pe care îl avea mai demult și se mai frăgezise între timp. Focaliză cu îndârjire ochișo-rii săi ca niște pastile de cărbune medicinal anibalonare adupra micului cadavru și îl obligă să scoată un fel de abur și să-și accelereze procesul de deshidratare, performanță care-1 relaxa, destressa și încredea în el în-suși, ajutându- l să filtreze mizeria ambientală.
Așa îi găsi, îngerași aproape adormiți, neîncântat de treaba asta, Picior-de--Porc la întoarcerea din căderea sa în sus ca de bolid invers. Mormăind printre dinții negri de carii și de tartru niște înjurături uzuale doar în mediul elicopteriștilor, el își trase cu năduf romantica sa pelerină și o aruncă neglijent dar precis drept în firida cu Geee, de unde mai ieșea abur, ridicând local un norișor de colb cenușiu și catifelat, fosforescent selenar.
Dințișor, deși dus într-o transă profundă, care îi asigura clarviziunea de comori ascunse și dacă ar fi ieșit la colțul cotiturii la o oră de vârf, s-ar fi complăcut într-o situație estivală ca de adevărată senzație de nudism stradal amețitor, luă notă imediat de agresiune ,zicând : “Ce-ai, bă, Râtișor ?… Te-am supărat eu ca ceva vreodată ?”
Zburătorul luă la rândul său notă de șiretenia binevoitoare a magicianului, reținu ca un optimist de principiu doar amabilitatea, nu și bezna de dincolo de ea și hotărî să-și arate un ideal sociabil prin recur-sul la văitat : “Frați români, devie el de la un liberalism sălbatic la unul dirijist, oligofrenii ăștia de la guvernare nici nu trebuie luați în serios că vor să rezolve cu uleiul !”
"Introdus de Aron Punmul în marele context al istoriei naționale, prinse tocmai atunci a comenta Gujghil, pe care îl va căuta la mică Romă de la Blaj, în folclor și în deveni-rea infinită, apoi prietenia ipoteșteanului cu humuleșteanul Ion Creangă a dat poetu-lui nepereche și creației sale optimism, robustețe, flux perpetuu, cutreierând pădurile pentru a-și căuta și chiar găsindu-și obârșia în lumea mirifică a copilăriei mirabile, în fluxul basmului națio-nal, în hronicul rezistenței neamului românesc, ca o troiță maramure-șeană înmănunchind armonios : 1) copilul; 2) Călin; 3) Mircea, cele trei proiecții lirice ortogonale care susțin fluxul nostru perpetuu în plan genial-cult…”
"Socoteala din apartament nu se potrivește cu cea din comerț !" oftă cu năduf călugărul din vechiul schit, trăgând cam fără vlagă de tureatca cizmei. ''Lăsa-mi-aș zațul în gâtul lor de angrosiști, de privatizați, de monarhiști, de talibani, de dușmani ai poporului ! îi ieși amabil în întâmpinare intelectuală de idei Dințișor, cum simte unul că e dispus guvernul să mai arunce de la etaj o coajă de pâine, se și reped să o smulgă de la gura amărâtului ! Dare-ar toți dracii lui Ivan turbincă-n pielea lor !”
“Am umblet pă peste tot ! gemu ca la tăiere Picior-de-Porc, așezându-se deprimat pe marginea patului și umplându-și tacticos pipa stalinistă cu tutun englezesc. E criiiză de ulei, ce mai ! Ai curățat cartofii, ai luat tigaia, constați că nu mai e ulei în sticlă și te dai jos la complex sau la privatizați, dar acolo în rafturi ei au ce vrei și ce nu vrei, doar aiureli aiurite și aurite, de păcălit copiii de la școalâ când iese sau se duce, numai ce-ți trebuie ție nu găsești ! Aveți, dom' le, ulei ? N-avem, zice, nu-mi convine pentru ca să mai aduc dacă e să-1 vând cu prețul plafonat c-așa vrea actuala coaliție… Peste tot, același răspuns, confirmându-se ce-am zis eu c-aș facedacă m-ar pune ministru, aș lăsa să guverneze piața cu legea ei. Cui îi convine, cumpără, cui nu, îl bag în punctul atomic !” “Și cu toate acestea, se deconcentră complet Dințișor, deși fa-bricile aud că prelucrează în sensul rafinării, winterizării și îmbutelierii a mii de tone din rezerva națio-nală, depozitele, mai toate, am informații de pe relația cu șobolănițele că sunt goale. Cum oare s-ar putea descoperi adevărul asupra dosarului acestui paradox ?” “Da, da, da ! Acolo trebuie cău-tat punctul atomic !” sări cu gura Gujghil și rămase îndelung cu ea căscată, consternat de cât de copilărește se demascase și mai pusese și pe Dințișor într-o situație dintre cele mai delicate, de numai ce-și rodea, palid, pumnul și nu putea reacționa de nici un fel.
“He-he-he-he ! zise Picior-de Porc. N-am mai râs atâta de când a murit mama. Punctul atomic, ai ?... Tu-ți trâmbița mă-tii de pișonier mucos, nu e nici un punct a-tomic, mă tâmpitule, care să-l comanzi să înghită ulei și să i se deranjeze pe urmă ca de ricin gaura neagră ! Nu e nici un punct atomic, tovarășe Ceaușescu, e doar populația, care când apucă, se și pune conștiincios la coadă bolșevică și cumpără cât o țin banii, face cică provizii !... Dare-ar Dumnezeu să se plinească revelația pe care am avut-o eu 1a colțul nostru de cotitură l”
“Aia cu cutremurul, revelația ?” aprinse niște lumânări galbene în ochii săi că-prii inspiratul de poet.
“He-he-he-he ! zise Picior-de-Porc. N-am mai râs atâta de când mi-au murit copilul și nevasta din naștere. Doar cutremurul, îîîî ?…” Tu-ți smoala mă-tii de novice cufurit ! Auzi la el ! Pentru cât de păcătoși suntem, de împușcăm președinți de Crăciun, că ce mai conta la o mie de morți încă două-trei sute, omida asta păroasă se gândește doar la cutremur !” “Dar la ce să se mai gândească ?” protestă răgușit și totuși feminin Dințișor. “Fiecare, se mai domoli călugărul, să-și măsoare cu spirit critic și fără a fi bulangiu, dacă viața sa e chiar corectă, să-și spună sincer către îngerașul său de câte ori a luat mai mult ulei decât îi trebuia și pe urmă să cumpănească de fiecare litru în exces pedeapsa cuvenită, iar în final să evalueze efectul sinergic al păcatului colectiv comis și va recunoaște cu oroare că ce merităm noi într-un referențial absolut sare cu mult de un cutremur !!!
Gujghil n-avea nici un chef să se caute de păcate. Dimpotrivă, era predispus la a le mai mări indexul de la contor : îi era dor de Agripina, încât imagina diferite retorici care să-i convingă pe ceilalți doi intelectuali să reia experimentul întrupării din cuvânt, nu pentru rochie, desuuri și tamponașe, ci pentru fata însăși.
Economistul slab Dințișor medita însă pe bune la păcat și la o babă și la ulei.
Uleiul era galben ca mierea și în sticle de plastic la un litru cu căpăcele verzi. Mai înainte de a fi scos el la piață, fusese dublu ra-finat și winterizat. Baba era încă frumoasă cu ten alb și dulce, lăptos, ca al doamnei inginer Dovlecel, și avea ochi albaștri mai deloc zbârciți pe la pleoape, iradiind semnalele fericirii depline : vreun zeu o trezise să facă pipi și îi indusese gând bun, să se scoale țărănește la bloc odată cu găinile, să meargă la coadă și să apuce vreo treisprezece sticle la prețul nescumpit, și se mai zice că e număr cu ghinion ! O fi, pentru cine nu e vrednic și nu se preocupă, ba mai e și mână-spartă, nechibzuit ! O sticlă o ducea în mână iar celelalte douăsprezece le avea strâns unite ca într-un monolit chihlimbariu într-o folie de plastic mai rezistentă.
Ea se uita din jos în sus, că nu era mare de stat, la filiformul economist ce mergea să-și ridice, înalt croit, dividendele de la o fundație și parcă îl întreba că după părerea lui de om practic, e mai bine să le ducă în propriul lor bax acasă ori să le scoată una câte una și să le bage în două sacoșe roșii ca rochița cu bretele a Agripinei.
Ay, mușca-te-aș neabătut de unde știu eu, gândea el în specialitate, prețul uleiului se va stabiliza între nivelul cât vrea guvernul de răspunde în fața parlamentului ales și nivelul cât a hotărât comitetul de stat al planificării la sugestia guvernului celuilalt, care nu răspunde decât la apocalips. Deci adorabila mea doamnă a făcut o investiție pe termen lung, prețul propriului ei ulei crescând în timp mai mult decât dacă ar fi depus bănișorii la o bancă. Și pe seama cui ?... Că e un joc cu sumă nulă ! Pe seama amărâtului care n-a avut bani să-și facă și el provi-zie tot acum !… Că când o avea și el cu ce să ia, o să ia mai scump, culmea fiind că din jocul schimburilor, o parte din banii lui intră astfel și la baba chibzuită ! 0 Balzac ! 0 Marx ! 0 Rugină ! O, ce economiști au mai fost sau mai sunt ! Atunci, întreb eu, se poate ieși vreo-dată din căcat ? Se poate măcar teoretic ajunge la o soluție de compromis, ca-re să satisfacă pe toți, și pe sărac, și pe bogat ?
“Nu există nici o soluție, îi ghici ca deobicei gândurile, cu o lucire sadică în jegul verde de pe obraji, Picior-de-Porc. Tot ce puteai face pe această galeră, era să-i cari de hamal, că nu ești altceva, cetățenei baxul acasă, să-i accepți invitația de a lua prânzul împreună, iar după cină ne-ai fi adus și nouă vreo trei-patru sticle de ulei, foarte necesare, că v-am avertizat de-atâtea ori că nu mai pot să mă ajung de la o lună la alta cu un singur salariu !!!”
“Băăăăi, stați așa ! zise Gujghil ca să nu uite, i-am urcat ieri sus niște ulei și mi-a lă-sat vorbă doamna inginer Dovlecel, să meargă unul din noi în week-end pe la ea, cât e bărbatul plecat la convenția națională a partidu-lui, nu știu pe unde mama dracu... La Rovine... La Podul Înalt... La Tapae... Nu mai mi-aduc bine a-minte unde !” “La Bobâlna !”,interveni Picior-de-Porc cu vocea sa de so-pran peste aceea de bas patetic a poetului. Se întoarse brusc spre fi-ride și adăugă rugător parcă : “Du-te tu, Ratoane, lustrui-ți-ai incisivii pe polizorul meu, că eu dacă mă prezint, știi că mă obligă să-mi fac baie și când mă întorc pierd o grămadă de timp, că trebuie să-mi reiau ab initio viața spirituală, și jegul nu e ca un smag să te ungi la oglindă cu el !” “Dar Gujghil ce--are ? se enervă regele rozătoarelor. E mai franj ?” “Nu e mai franj, negă cu imperturbabil calm de om dorobanț care stă neclintit pe pod alchimistul. Dar el are agenda încărcată zilele astea, că dacă îi face plăcere, poate s-o plângă și s-o jelească și s-o pomenească acuma pe Agripina, fiindcă adineauri, când veneam din târg văzui că a intrat eu taxiul în pasaj la Lu-jerului, venind spre noi dinspre Piața Alexandru Moghioroș, după ce au staționat o grămadă pe Ho Și Min. Și am mai observat cu mare atenție, că n-au mai ieșit pe partea ailaltă la Uverturii, unde o ia mașina 178 spre Apusului, ca și cum ar fi nimerit Dacia argintie cu șoferul, cu fata, cu, angrosistul și cu badi-gardul lui într-un...”
“Știu ! îi reteză metafora cu înlăcrimată resemnare palidul Gujghil. Au nimerit chiar într-un punct atomic…”
Zise și se puse pe un tremurat reflex pentru propria-i viață.
“Vedeți că se anunță către comandamentele locale împotriva catastrofelor, că anul ăsta iarna e mai timpurie față de normal !” mai zise cu răceală Picior-de-Porc, căutând să prindă privirea ascetului.
Dințișor era prin Nepal, tremura și el contemplând piscurile veșnic diamantine ale Himalayei.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!