Nu reusi sa adoarma si dupa un timp plictisindu-se de atata stat, se ridica cu gandul ca un lapte cald cu siguranta avea sa-i aduca somnul. Cu mult timp in urma, cand avea insomnii, doctorul il sfatuise ca inainte de culcare sa bea o cana de lapte cald, dar niciodata nu luase cu adevarat in serios vorbele lui. Si la urma urmei de ce ar face-o? Stia el mai bine ce-i trebuie lui inainte de culcare? Asa ca se scula greoi de pe canapea si merse agale spre bucatarie. Frigiderul era plin de lapte. Se ridica speriat si se uita in jur, la ferestrele intunecate si bucataria schimbata complet din momentul in care isi scosese nasul din frigider. “Sau poate asa era de cand am ajuns aici, dar nu am realizat!” gandi el. Era oare posibil, sa nu-si fi dat seama cand a adormit? Se uita insistent pe geam si incerca sa strapunga intunericul, dar nu se intampla nimic. Inchise ochii si-si imagina soarele stralucind puternic pe cer, un lac ce nu se zarea prea bine din cauza copacilor si a tufelor... Deschise ochii si “Ia te uita ce sa vezi” spuse el zeflemitor.
-Frumos, facu o voce in spatele lui, dar parca ii lipseste ceva.
-Mie nu mi se pare! Zise Sam incruntandu-se la peisajul din fata lui pentru a verifica daca totul era asa cum ar fi trebuit sa fie.
-Nu ti se pare cam liniste aici? Ii dadu Jo un indiciu.
Sam se lumina la fata. Stia ce nu era in regula, si intr-o clipa, din departare se auzi un susur de apa ca un fel de cascada sau un paraias, pasarile incepura sa cante iar vantul fosnea frunzele copacilor.
-Perfect, nici eu n-as fi putut s-o fac mai bine. Se vede ca ai stil, ii spuse din nou femeie in bataie de joc, dar el paru sa nu sesizeze ironia din vorbele ei. A venit timpul sa iti incerci talentele si in bucatarie.
-Nu mi-e foame, spuse el uitandu-se in continuare la peisajul care desi nu avea nici un cusur, parca nu era tocmai natural. “Prea e perfect” gandi el.
-Nu ma intereseaza. Continua ea amenintator. Foame sau nefoame, trebuie sa te executi. Ai vreo preferinta? Iti place sa gatesti ceva anume?
-Nu, facu el fara sa se oboseasca sa-si ascunda supararea fata de constrangerea la care era supus! Auzi, el sa gateasca. In cel mai bun caz ar fi facut un sandwich, dar sa gateasca? Nu pusese mana in viata lui pe o cratita!
-Nici nu e nevoie, ii citi ea gandurile. Doar pune-ti imaginatia la incercare.
Sam se incorda si incerca sa-si aminteasca ultima carte de retete pe care o vazuse, sau macar ceva pe la televizor… sau macar intr-un restaurant?! Nici un fel de mancare nu-i venea in minte. La televizor nu se mai uitase de o vesnicie, cartile nu erau punctual lui forte, iar in restaurant era prea zgarcit sa mearga. Apoi amintirea salvatoare ii aparu pe neasteptate in cap. Vazuse odata un fel de mancare, dar nu putea spune cu certitudiene ce era. O adunatura de legume neidentificabile, un sos alb consistent si ceva verdeata pe deasupra. Inchise ochii si se concentra asupra acelui fel de mancare pe care din fericire nu avusese ocazia sa il si guste.
-Ia vezi, e buna! Spuse Jo mieros, dar cu un glas ce nu admitea contradictii.
Sam se indrepta cu scaraba spre mancare. O furculita de argint ii aparu in mana iar el lua putin… cat de putin putu din mancarea aspectuasa dar al carui gust nu il cunostea. In ultima clipa ii veni ideea si inchise din nou ochii, dupa care se apleca putin deasupra mesei si gusta.
-Nu e rea, e chiar buna.
Jo stramba din nas, dar nu mai zise nimic.
-Are gust de unt de arahide.
Minunat, gandi ea. Atata munca iar tembelul reusi sa gateasca o mancare ce nu era tocmai sigura ca s-ar fi gasit in vreun restaurant, nici macar intr-unul de specialitate chinezeasca, cu gust de unt de arahide! Ei bine, asta e. Daca atat il ducea pe el cpul, ce putea sa-i ceara mai mult!
-Putem sa trecem la lucruri mai serioase? Intreba Sam plictisit in timp ce dintr-o unduire a maninii vasele disparura. As vrea sa…
-Nu e nevoie sa spui mai mult. Stiu ce vrei. Hai du-te, facu Jo indemnandu-l sa iasa din bucararie.
Cu pasi repezi se duse in sufragerie, si se uita la trupul tolanit pe canapea.
-E ciudat sa ma privesc dormind spuse Sam cu vocea tremuranda. Sa fie oare posibil?
-Asa se pare, ii raspunse Jo intinzand mana spre reportofon sa-l inchida. N-o sa te ajute cu nimic.
-Dar m-as simti mai bine daca l-ai lasa.
-Nu vezi ca e stricat? Intreba ea dorind cu orice pret sa-l convinga.
-Mie nu mi se pare. Reportofonul merge foarte bine. Pare singurul lucru real de aici!
-Imi place asta la tine… faptul ca nu te dai batut! Bine, o sa-ti fac pe plac.
-Ma bucur, spuse Sam, dar in vocea lui se simtea orice altceva in afara de bucurie. Apoi se indrapta spre dormitorul sotiei lui si odata ajuns in fata usii, stia ca pentru nimic in lume nu ar fi dat inapoi. Asa ca puse mana pe clanta, cu o miscare sigura.
-Eu nu as face asta in locul tau. Nu acum, cel putin.
-Nu te mai inteleg? Incerci sa ma opresti sau incerci sa ma faci sa intru, sa nu dau inapoi? Oricum fac ce vreau, spuse el apasand pe clanta.
Lumina din hol cazu exact pe patul in care dormea Jessi nemiscata. Se uita o clipa atent incercand ca-si dea seama daca respira sau nu. Dori sa se apropie de ea, sa vada mai bine. Un singur pas fu suficient si totul in jurul lui se topi. Nu, nu era mana lui aici, gandi el speriat.