O URSITOARE A SFÂNTULUI SCAUN

Intru în biserică. Să dau o pomenire. Acolo, stupoare. Biserica – goală. Numai preotul, cam abătut, cu chelie. Pe chelie, o lumină galbenă. Cu o damă. Dama – mare. Și neagră. Cu cipilică. Ca un ghiocel negru, pe cap. Mă apropii. Aștept în picioare. La un metru de cucoană. Între preot și damă, mai puțin de un metru pătrat. Când colo, dameza avea ceva de reclamat:

Dama: - Știți, părinte (înțepat) eu am un dar, o putere divină, și toate persoanele pe care le pomenesc eu ajung mari....
Preotul:... cam plouat...
Dama: - Eu m-am rugat și pentru mitropoliți și episcopi, pe când erau niște amărâți de oameni, și ei au ajuns mari, le-am dat și iconițe, și ei... Părinte, nu am cuvinte... Puteți să mă verificați, darul ăsta trebuie analizat, am dovezi, eu am darul ăsta, am Duhul Sfânt, este cu mine, ascultă de mine...
Preotul(abătut rău): Știu eu, stimată doamnă, ar trebui verificat, dar nu știu... cum....
Cucoana: Să știi, părinte, că așa nu se mai poate, adică ei să ajungă mari pe pomenirile mele, și eu, și eu... să știți... (...am să reclam...? ...)...
Preotul: Doamnă, mă puneți în încurcătură... Sunt preot... Predau chiar Teologia...Dar așa ceva nu am mai auzit...este ceva ieșit din... normal...De fapt, nu înțeleg, ce doriți ...dumneavoastră...?
Dama (iar): Eu am un dar, am pe Duhul Sfânt, Dumnezeu mă ascultă pe mine, dar nu e drept, nu sunt de acord, știți, ei toți, mari, și eu, care mă rog pentru toți, am pomenirile (...în geantă...dă să arate pomenirile...?)...
Aici, sireacu popa’, cam îndoit, ridică ochii din pământ, mă zări, și se agăță de mine, ca de un liman, cu un zâmbet tâmp de fericire:
- Dumneavoastră, domnule...ce doriți?
Eu: Eu, ca să zic așa (îmi dau seama că o iau, ca formă, și fond verbal, pe urmele damei, mai trag în minte un “Doamne, Iisuse...”), dar să nu vă deranjez, aș dori să îl pomeniți, dacă se poate, pe părintele Cleopa Ilie, deși ne este teamă să nu vă muncim...prea mult...dacă se poate...
Preotul: Dar l-ați mai pomenit...
Eu: (grobian... și ce dacă...e amețit rău popa ăsta... și muncit...de la cucoană...nici că are nevoie de vreo caznă...săracul...mare minunăție și cu credința asta prost înțeleasă...curat prostie...înțelegeți... dumneavoastră...)
Preotul: Îl știu...
Dama: Și eu îl știu...
Preotul: Am fost la mormântul lui...
Dama: Și eu am fost la mormântul lui...la Sihăstria...
Eu: Eu nu am fost la mormântul lui...
Preotul: Eu cred chiar că este un Sfânt. Nu mă îndoiesc de faptul că poate face și minuni...
Eu: Aaa...atunci, părinte, mă scuzati, dar am ascultat-o și eu, fără să vreau, pe doamna... dacă îmi dați voie,hîm...ideea...în loc să pomenească niște oameni nerecunoscători, mă rog, ce știu eu, de ce nu îl pomenește doamna pe părintele Cleopa Ilie, pentru că sunt sigur că, având doamna darul acesta, părintele Cleopa Ilie va fi musai avansat în grad pe tărâmul celălalt?
Preotul, tace. Cucoana nici nu mă bagă în seamă. O ia de la cap.
Dama: - Știți, eu am un dar, am pe Duhul Sfânt, toți episcopii, și patriarhii (... mai mulți?...), și mitropoliții au ajuns ce sunt prin rugăciunile mele...
Am ieșit afară. Săracul preot. O singură credincioasă în toată parohia la slujba de vineri, și o întreagă ierarhie, mă rog, bisericească, nerecunoscătoare. Ba, credința toată mai era și revendicată. De o damă. Ce să mai vorbim, a cui era ascultarea...

Pentru cei doritori de înalte și sfinte scaune, și, prin urmare, interesați de serviciile cucoanei, mai ales în agitația electorală de astăzi, era să uit un amănunt dintre cele mai firești, pentru originea Duhului Sfânt la iubei: cucoana este din Băilești...

17 februarie 2004