Exodul medicilor (I)



Intre 10 si 20 la suta din medicii romani pina in 35 de ani pleaca din tara in fiecare an. Directia dominanta este SUA. De citiva ani, ei au patruns masiv si in Franta si Germania, tari care si-au deschis clinicile din cauza lipsei de specialisti indigeni. Statistica nu este oficiala, insa este sustinuta de date ale Colegiului Medicilor din Romania (CMR). “E o drama si e o alarma nationala”, opineaza profesorul Mircea Cinteza, presedintele CMR. Dupa ani de munca si de umilinte, medicii romani au ajuns sa se miste dezinvolt in marile spitale ale lumii. Cum au reusit? Ce-au lasat in urma? I-am rugat pe citiva sa-si spuna chiar ei povestea. Astazi cititi despre un chirurg roman de la New York si despre un medic de anatomie patologica din Paris. In
episodul urmator, despre alti medici romani si despre experienta lor de peste hotare.

Paul Doru Mugur, 34 de ani, nascut in Constanta, crescut la Bucuresti, profeseaza medicina la New York din 1996.
Este seful Departamentului de Oncologie - Hematologie Medicala dintr-un spital de stat. A plecat din Romania in Franta in 1991, in anul al IV-lea de studentie, cu o bursa “Tempus” a Comunitatii Europene. Ultimul an de facultate l-a facut la Paris. “Am avut ocazia sa cunosc indeaproape trei sisteme medicale: romanesc (un sistem tribal - trafic de influenta, ciubucuri, medicul roman este un mic Dumnezeu), francez (un sistem birocratic - administratie rigida, medicul este un functionar) si american (un sistem de business - pacientul nostru, clientul nostru, medicul este un om de afaceri).

In general, in Statele Unite, contractele intre medic si spital se fac pe un an. Salariul este fix. Un medic in pregatire (intern, rezident, fellow) cistiga intre 2.200 si 2.500 dolari dupa plata taxelor. Salariile medicilor specialisti incep de la 6.000 dolari. In sapte ani am avansat pe toate treptele specializarii medicale: intern - rezident - fellow - medic specialist - sef de sectie. Pentru mine este foarte important sa-mi pot trata pacientii indiferent de posibilitatile lor financiare. Este unul dintre motivele pentru care am preferat un spital de stat unuia privat”.

Timpul liber - cel mai scump lucru in SUA

Americanii sint foarte severi cu erorile medicale. Avocatii abia asteapta sa faca un ban de pe urma neglijentei medicilor. Culpele medicale se pedepsesc in raport cu consecintele lor, mergind pina la interzicerea practicarii medicinii sau la inchisoare. O asigurare medicala obisnuita pentru un medic specialist este de aproximativ 10.000 de dolari pe an. In cazul unei erori medicale dovedite, pacientul primeste pina la 3 milioane de dolari. Ginecologii au asigurari mult mai mari, unii dintre ei platind anual mai mult de 100.000 de dolari. Problema principala a medicilor este cvasi-inexistenta timpului liber, cel mai scump lucru din SUA. “Pacientii si colegii te pot suna pe pager la orice ora din zi si din noapte”. Paul Mugur se fereste de judecati generale despre medicii din Romania, dar ne descrie impresiile despre cei pe care i-a cunoscut. “Am fost socat de incompetenta citorva medici pe care i-am intilnit. Sistemul medical romanesc e unul tribal! Seful, masculul alfa, este temut si respectat. Urletul
sefului de trib este lege, indiferent de aberatiile pe care le striga. In al doilea rind, linguseala. Maimutele mai tinere il cauta pe sef de pureci si incearca cu orice chip sa-i intre in gratii. In al treilea rind, maimutareala.
Fiecare gest al sefului este imitat cu fidelitate. Urmariti un grup de medici dintr-o institutie publica din Romania”. Incercind sa-i ajute pe romanii de acasa, Paul Doru Mugur a creat un site de consultatii gratuite pe Internet, http://revistarespiro.com/ Cabinet Medical/index2000.html”

“Ucigasi cu licenta”

“Ceea ce reprosez in primul rind medicilor care profeseaza in Romania, ma refer doar la cei cu care am avut neplacerea sa interactionez, este lipsa de omenie. Intr-o tara in care medicamentele sint un lux pentru pensionari, unii medici sint, pur si simplu, ucigasi cu licenta. Acum citiva ani am vizitat cabinetul particular al unui ilustru chirurg oncolog din Bucuresti care cistiga foarte bine raportat la standardul salariilor din Romania. Chirurgul administra si chimioterapie si, cind i-am spus ca acesta este domeniul meu de expertiza si ca m-ar interesa sa colaborez cu el, poate chiar sa lucrez citeva luni pe an in Romania, mi-a taiat-o scurt. Mi-a spus ca si el se pricepe la fel de bine ca un specialist oncolog sa prescrie chimioterapie si m-a sfatuit “prieteneste” sa nu revin in tara sa practic medicina. M-a privit cu compatimire si mi-a mai spus ca intoarcerea mea in Romania ar fi o “imensa greseala”. Cu alta ocazie, acelasi chirurg a refuzat sa admita ca o pacienta, careia ii diagnosticasem pe o tomografie facuta la New York recidiva unui cancer ovarian, ar fi avut leziuni pe ficat (ce stiu ei, americanii astia?). Pina cind n-am venit pina in Romania si i-am incercuit cu un creion rosu direct pe film locul in care se aflau nodulii cancerosi, chirurgul a continuat sa sustina cu vehementa ca tomografia este in “limite normale”.
La insistenta familiei si a mea, pacienta a fost operata, si metastazele hepatice indepartate. Dupa doi ani insa a reinceput sa aiba dureri abdominale si l-a vizitat din nou
pe ilustrul chirurg de la Fundeni, in care avea o incredere oarba. Acesta i-a facut o tomografie abdominala si i-a spus sa nu-si faca griji pentru ca rezultatele sint in
“limite normale”. Dupa trei saptamini de dureri atroce, sarmana femeie a murit. Cu citeva zile inainte de deces i s-a facut o investigatie la care s-a constatat prezenta de leziuni multiple abdominale, cea mai mare dintre ele masurind 10 cm!”

“Dam si noi la aia care mai au o sansa”

“Cu alta ocazie, mama unui bun prieten din copilarie, doamna M., m-a rugat sa ma uit peste analizele ei si sa-i dau un sfat privind cancerul ganglionar (limfom non-Hodgkin) de care suferea. Medicul ei oncolog ii spusese ca este vindecata, in schimb o trimisese la un dentist care ii scosese toti dintii. Doamna M. se plingea de dureri in zona cervicala si, examinind-o, am constatat elemente multiple care indicau prezenta cancerului. M-am dus sa discut cu medicul oncolog care o tratase. Acesta mi-a spus ca acceptase sa o trateze “numai din mila”, avind in vedere ca femeia era saraca. Acum insa boala avansase si, dupa cum sustinea, nu mai avea nici un fel de chimioterapie disponibila. “Dam si noi la aia care mai au o sansa”. In lipsa de alte resurse, pentru a-i mentine moralul, o anuntase pe doamna M. ca boala ei se vindecase si o trimisese la un dentist sa-i scoata toti dintii, procedura menita, in opinia lui, sa reduca riscul infectiilor. I-am atras atentia ca este impotriva oricaror legi ale eticii sa dezinformeze un pacient asupra bolii sale. In plus, scoaterea dintilor, avind in vedere ca pacienta mai avea doar citeva luni de trait, era o incalificabila cruzime. Doctorul a sarit ca ars si a inceput sa-mi spuna pe un ton rastit si dusmanos ca medicina din Romania este complet diferita de cea din Statele Unite.A adaugat ca, daca am sa-i spun doamnei M. ca boala ei nu este vindecata, el va refuza sa o mai trateze. Ne-am despartit fara sa ne privim, fara sa ne salutam. Dupa trei luni, Doamna M. a murit”.

Doctor Paul Doru Mugur, oncolog la New York:

"Nu atit numarul plecarilor conteaza. Important e cine pleaca! Dintre cei care au terminat medicina in primii 50, majoritatea (90%) sint plecati: seful nostru de promotie,
Mircea Ivan, e la Harvard. Si din clasa mea din liceu (matematica-fizica nr. 1 din Bucuresti) cei mai buni la invatatura au plecat in strainatate. Pe cei mai slabi pregatiti nu ii vrea nimeni."

Cristi Marin, 35 de ani, din Alexandria, judetul Teleorman. A terminat Facultatea de Medicina la Bucuresti in 1993.
Casatorit cu Mariana, medic pediatru. Ne-am acomodat profesional repede, pe principiul ca esti aruncat in apa si inveti sa inoti. Nu am auzit de un roman care sa nu fi facut fata cerintelor.

La serviciu in Romania, trei ore pe zi

“In 1993-1994 am fost medic stagiar in Bucuresti, timp in care nu am facut mare lucru, mai mult ne uitam la medicii din sectie cum consultau. In Romania, ca rezident,nu esti lasat sa pui mina pe bolnav pentru ca apoi nu mai stie pacientul cui sa dea plicul. Sistemul acesta cretin de plata a medicilor din Romania a fost primul lucru care m-a indemnat sa plec din tara. In 1994 am dat rezidentiatul in Romania si am ales ca specialitate anatomia patologica. Mariana a ales pediatria. Eu mergeam la serviciu pe la ora 9.00, citeam ziarele, lucram putinul care mi se dadea si la 12.00 plecam. Eram considerat printre cei mai silitori. Am hotarit impreuna cu sotia sa dam examenul organizat de ambasadele Frantei in tarile care recunosteau diploma DIS (Diplome Interuniversitaire de Specialisation). Ni se oferea ocazia sa ne specializam timp de patru-cinci ani, dar fara drept de lucru in Franta. Credeam ca in cinci ani lucrurile se vor schimba in bine in medicina din Romania si ca o sa ne
intoarcem acasa.”

La serviciu in Franta - zece ore pe zi

Am reusit la examen, in aceleasi specialitati, dar eu a trebuit sa merg la Strasbourg, iar Mariana la Paris. Timp de sase ani ne-am vazut un weekend la doua saptamini si in cele cinci saptamini de concediu pe care le are oricine lucreaza in Franta. Ne-am acomodat profesional repede, pe principiul ca esti aruncat in apa si inveti sa inoti. Am constatat ca aveam o buna pregatire teoretica, dar ne lipseau indeminarea si rapiditatea francezilor. Cind am ajuns eu la Strasbourg, in 1995, erau zece romani DIS. Pina in 1999 erau in Alsacia cam 40 de medici romani, majoritatea DIS. Nu am auzit de un roman care sa nu fi facut fata cerintelor. Cind am ajuns am
fost platit cu 950 euro pe luna, plus o camera in caminul spitalului si masa de prinz de un euro pe zi. Salariul DIS-ilor (romani, libanezi, algerieni etc.) era cam cu 25a
mai mic decit al omologilor francezi, desi aveam aceeasi munca. Beneficiam de aceleasi asigurari de sanatate ca si francezii si de aceleasi plati pentru pensii. Cei care
aveau copii au putut sa-i scolarizeze fara nici o taxa. In afara acestei diferente de salariu nu au fost discriminari din partea profesorilor sau colegilor. Munca dura pina
dupa ora 19.00, dar sotia statea si pina la 21.00 la serviciu, zi de zi.

Si medic, si student

In 1999 am terminat specializarea DIS la Strasbourg si am decis sa nu ne intoarcem acasa. In domeniul meu este o intirziere de 20 de ani in tehnicile folosite sau mijloacele de diagnostic fata de ceea ce se practica aici. Chiar daca exista si in Romania medici foarte bine pregatiti si locuri unde poti beneficia de o medicina de virf, acestea sint exceptii, accesibile celor “initiati”, si nu tuturor platitorilor de asigurari medicale din tara”. Pentru a fi recunoscuti ca medici cu drepturi depline in spatiul francez, Mariana si Cristi Marin au trebuit sa faca din nou facultatea de medicina la Paris, trecind examene in trei ani cit altii in sase. “In toamna lui '99 am devenit medecin attache (medic asistent) la Strasbourg, cu un salariu de 1.600 euro pe luna. Am venit in 2001 la Paris, am reusit sa trec de anul intii la Facultatea de Medicina de la Creteil (Paris XII) si sint acum in anul VI. In acelasi timp lucrez trei zile pe satamina ca medecin attache in laboratorul de anatomie patologica de la H™pital Henri Mondor din Creteil. Tot aici sint si student. Ma chinuiesc cu pregatirea examenului de internat pentru iunie 2004. Daca il iau, intru “in spirala” medicului francez, daca nu, o sa ramin medecin attache cu timp plin. Am preferat sa alegem si eu, si sotia calea intortocheata a echivalarii diplomei de medic in Franta, decit sa infruntam situatia actuala din medicina romaneasca.”

Medici umiliti la intoarcerea in tara

“Ca noi sint foarte multi medici romani; multi au copii sau doar o singura persoana din cuplu care sa lucreze. Unii au reusit sa-si echivaleze diploma de medic generalist printr-un examen special organizat pentru strainii aflati de mult timp in Franta, dar care nu se mai da dupa 2002. Ei lucreaza ca medecin attache si asteapta bunavointa comisiilor de calificare pentru a obtine echivalarea diplomei de medic specialist. Cu toate dificultatile, nu aud pe nimeni ca ar vrea sa se intoarca in tara. Citiva au fost
in Romania sa-si obtina diploma de medic specialist in urma unui concurs organizat conform intelegerilor semnate de Ministerul roman al Sanatatii. Toti povestesc ca au avut o experienta foarte proasta, au fost jigniti si desconsiderati profesional si uman de catre profesorii din comisiile de examinare.” Au avut si bucurii sotii Marin. Au reusit sa cunoasca si o alta cultura, sa practice in conditii profesionale foarte bune, sa viziteze locuri din lume care-ar fi ramas doar iluzii de carti postale daca ar fi lucrat in Romania. Regreta insa ca ritmul de munca nu le-a permis sa aiba un copil. In Romania mergeau mai des la spectacole. N-au reusit sa ajunga nici la aniversarea a 10 ani de la sfirsitul liceului si nici la cea de 10 ani de la terminarea facultatii. Mai mult de jumatate din colegii lor de serie de la facultate sint in strainatate.

In Romania, sotii Marinnu s-ar mai intoarce

Mariana si Cristi locuiesc intr-un apartament de doua camere de 40 de metri patrati, cu incalzire centrala, la marginea Parisului, intr-o zona considerata “calma”, la 30
de minute cu metroul de centrul orasului. Chiria, intretinerea, lumina si gazele ii costa 650 euro pe luna. “In Franta, un salariu de 1.500 euro este considerat bun, iar o familie cu un venit de peste 3.000 pe luna nu are dificultati sa obtina un credit de la o banca pentru un apartament. Aici cartile sint cumparate din banii spitalului, fiecare sectie are biblioteca ei. Sint foarte putini francezi care-si cumpara carti de medicina, dar si atunci pot sa-si deduca suma din impozitele globale. Ei stau la serviciu pina isi termina treaba, inclusiv lectura, iar acasa se ocupa doar de viata personala. De mult ori weekend-urile le folosim pentru “recuperare”, adica dormim
pur si simplu”, marturiseste Cristi Marin. Sotii Marin spun ca nu s-ar mai intoarce in Romania. Doar aparitia unui sistem medical privat concurential cu cel de stat, care sa depaseasca 50 la suta din activitate, i-ar face sa se gindesca la intoarcere.


In editia de miine a ziarului vom scrie despre alti medici romani si despre experienta lor de peste hotare. Scrieti-ne, pentru ca ne intereseaza, in aceeasi masura, si alte experiente ale medicilor romani care si-au gasit implinirea profesionala departe de tara de bastina.


Simona Popa
Remus Radu

Copyright © 1996-2003 Evenimentul Zilei Online.