poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-19 | |
Emmy Herzog și-a publicat acum la editura Aschendorff din Münster cel de-al doilea Roman: „Bunte Zeiten” (Timpuri pestrițe). Acțiunea cărții se desfășoară între cele două războaia mondiale și are un pronunțat caracter autobiografic, scrie ziarul DIE WELT (27 octombrie 2006). Nimic deosebit în scena literară germană, am putea spune, dacă autoarea n-ar fi împlinit onorabila vârstă de 103 ani. Doamna Herzog a debutat cu primul ei roman când avea 97 de ani. + + + + + + Niciodată nu e prea târziu.
Scriitorul german Burkhard Spinnen (*1956) și-a făcut în DIE WELT (31 octombrie 2006) gânduri despre „locul autorului în discursul politic”, pornind cu precizarea că „ceea ce urmează nu este un manifest”, ci doar o sinteză scurtă a propriilor convingeri. 1.) Trebuie să se termine cu schizofrenia. Reputația câștigată prin publicarea unor opere literare n-ar trebui să mai fie transformată în competență politică. 2.) Un scriitor poate să fie un autor politic în măsura în care acceptă să discute aspectele cu caracter politic din opera sa. 3.) Pentru a realiza acest lucru, autorul nu are nevoie de prieteni de partid, de „amigos” – adică susținători care trag foloase din angajamentele lor pentru cineva, sau chiar grupuri de interese meschine, ci îi trebuie sprijinul unor „mediatori de cultură care au curajul să înțeleagă prin critică destilarea temelor politice și sociale din operele literare”. 4.) „Central rămâne întotdeuna limba. Literatura nu este locul unde se rezolvă problemele secretarilor de stat; aici se face în primul rând proba de exprimare (Sagbarkeit) a acestor probleme.” Spinnen folosește expresia „Sagbarkeit” și vrea să spună că nu orice problemă politică poate să fie expicată cu ajutorul limbii pe înțelesul tuturor. Concluzia finală: „Literatura nu dă indicații concrete și nu creează sisteme abstracte, ci livrează exemple concrete – prin faptul că povestește despre ele.” + + + + + + Citind eseul lui Burkhard Spinnen mi-a zburat gândul involuntar la „boierismul agonisian”. La München, în templul muzicii Gasteig, a fost deschisă cea de-a 47-a expoziție de carte. Acest târg de carte este cunoscut și ca sora mai mică a târgului de la Frankfurt. După New York, la München există cele mai multe edituri din lume. Anul acesta 300 de edituri prezintă 20.000 de apariții noi din toate sferele de interese. Expoziția – organizatorii nu folosesc denumirea de târg, ci vorbesc de Bücherschau, adică afișare, expunere, expoziție de cărți – poate fi vizitată până la 3 decembrie 2006, de la ora 8.00 până la ora 23.30. Da, da, până aproape de miezul nopții. Intrarea este gratuită. Bineînțeles că și de data aceasta au loc multe serate literare cu autori mai mult sau mai puțin cunoscuți. De exemplu, luni 27 noiembrie 2006 va avea loc discuția pe tema „Căutarea după mijlocul scufundat al Europei”. Vor participa cunoscuții oameni de litere Karl-Markus Gauß, Martin Pollak și Richard Swartz. + + + + + + Europa va rămâne și în continuare o temă îndrăgită la diferitele festivități culturale. Nu cred că în Germania a existat săptămâna trecută o pagină de cultură care să nu-l fi amintit pe Wolf Biermann. La 15 noiembrie 2006 acest „spirit incomod” a împlinit vârsta de 70 de ani. Tatăl său a fost omorât de naziști la Auschwitz. Frate spiritual cu Brecht, a fost convins de superioritatea socială a socialismului și s-a stabilit în 1953 în RDG. Dar atitudinea sa critică față de politica socialiștilor germani l-a transformat – cel puțin în ochii nomenclaturii redegiste – într-un dizident periculos. Zece ani după venirea sa în RDG autoritățile i-au închis teatrul, pe care îl inființase cu doi ani în urmă, și l-au exclus din Partidul Socialist Unit German. După ce i-a apărut în 1965 la editura vestberlineză Wagenbach volumul de poezii „Die Drahtharfe” (Harpa de sârmă) poetului și cântărețului folc – nemții vorbesc de Liedermacher, adică creator de cântece - i s-a retras dreptul de a mai publica și a ține serate muzical-literare. La 13 noiembrie 1976 Biermann a cântat într-un concert legendar la Köln „Balada despre Ikarusul prusiac”. Ecoul acestei balade a fost auzit chiar și în capitala RDG-ului: „Și dacă vrei să pleci trebuie să mergi, am văzut deja pe mulți plecând din jumătatea noastră de țară.” Trei zile mai târziu Comitetul Politic din Berlinul de Est i-a retras dreptul de reîntoarcere în țară. Rezultatul a fost un lanț de reacții critice din rândul intelectualității redegiste. Renumiți scriitori și actori ca Christa Wolf, Stefan Heym, Jurek Becker, Günther Kunert, Manfred Krug, Armin Mueller-Stahl ș.m.a. au semnat o petiție de protest împotriva acestei măsuri administrativ-politice. „Retragerea cetățeniei lui Rolf Biermann este astăzi considerată ca fiind începutul sfârșitului erei guvernului real-socialist din Berlinul de Est”, a scris DONAUKURIER din Ingolstadt. + + + + + + Un poet la originea unor schimbări epocale – poate cel mai mare elogiu care poate fi adus literaturii. Michael Rediske este membru în organizația Reporter fără Granițe. Revista METALL, organul de presă al sindicatului IG Metall, îl citează pe specialistul în problemele drepturilor omului și în special a libertății de exprimare cu următoarele afirmații: „Fără împărțirea puterii nu există o libertate a presei. Atunci statul își va exercita întotdeauna influența asupra mass-mediei. [...] Privit pe perioade mai lungi, vor eșua și chinejii cu controlul Internetului.” + + + + + + Se pare că, cel puțin în lumea virtuală, libertatea tinde spre o cucerire totală a globului. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate