N.N.Negulescu: Dragă domnule academician Constantin Bălăceanu – Stolnici, dorim să înțelegem viziunea domniei voastre despre sfera cercetării știintifice. Ce condiții ar trebui oferite în sprijinul personalităților creative?

C. Bălăceanu Stolnici: Cercetarea științifică este pe cale să devie extrem de dificilă și de complexă și mai ales foarte costisitoare. De asemenea, cu excepția unor domenii ca cel de ex. al matematicii, apare clar că cercetarea trebuie să fie de echipă și numai poate fi strict individuală. De asemenea, numărul informațiilor existente este copleșitor, așa că memoria umană începe să fie depășită. Rolul personalităților este destul de dificil. Trebuie însă să se schimbe radical modul de selecție și de promovare care să se bazeze exclusiv pe merite. Apoi, trebuie o susținere logistică adecvată și creerea unor condiții de remunerare care să asigure cercetătorilor o bună calitate a vieții.

N.N.Negulescu: Prin bogăția de conținut opera d-voastra este de proporții enciclopedice. Aș vrea să ne oprim putin în patrimoniul de idei. Definiți intensitatea spiritului de sinteză.

C. Bălăceanu Stolnici: Destinul a vrut ca să parcurg mai multe domenii de cercetare, neurofiziologie, neurologie clinică,cibernetică,geriatrie și antropologie. Toate însă, au fost centrate pe om și în mod special pe activitatea sa neuropsihologică, analizată la toate nivelele structurale și funcționale,în condiții normale și patologice, ținând seama de aspectele evolutive și de diversitățile tipologice. Desigur că, cea mai bună formă de a exprima firul ei conducător a fost vechiul adagiu al lui Parmenide:”anthropos,panton metron”(omul este măsura tuturor lucrurilor).

N.N.Negulescu: Caut o detectare a nivelurilor de certitudine logică în titlul “Prăbușire a intelectului” din tratatul “Structura liricii moderne”, scris de Hugo Friedrich (Editura Pentru Literatura Universală, București, 1969). Prin substanța termenilor folosiți s-a fondat o teorie solidă?

C. Bălăceanu Stolnici: Logica este instrumentul principal al gândirii cognitive umane și stă la baza întregii cercetări științifice mai ales în forma ei aristoteliană. Tot edificiul cunoașterii umane se reazămă pe credința că logica este infaibilă. Existența antinomiilor ca și alte elemente au generat un oarecare pesimism care introduce(mai ales școala lui Carnap) o oarecare îndoială asupra fiabilității sale desăvârșite. De asemenea, structura probabilistă a lumii,existența determinismului haotic, precum și aceea a algebrelor(și logicilor)vagi)fuzzy)conferă cunoașterii umane un anumit grad de aproximare și unele limite.

N.N.Negulescu: Din capitolul “Marile probleme” - vol. I al “Istoriei filosofiei” – lucrare coordonată de Jacqueline Russ (Editura Univers Enciclopedic, București, 2000) citez: “Găndirea filosofică, în căutarea rațiunii de a fi a lucrurilor, formulează chestiunea originii și a cauzei tuturor lucrurilor în forma lui arche, termen căruia Aristotel îi va da mai târziu sensul special de principiu: principiul este atât ceea ce este prim, punctul de plecare sau materia prima, cât si elementul fondator al explicației cauzale”. Aveți o teză personală? O antiteză?

C. Bălăceanu Stolnici: Originea tuturor lucrurilor, cosmogonia ca și rațiunea existenței Universului sunt realități prea complicate pentru posibilitățile actuale ale cunoașterii umane, care nu oferă decât modele provizorii, ce se modifică odată cu fiecare nouă descoperire (mai ales cele din domeniul cosmologiei și al structurii cuantice a materiei). Este greu de formulat o teorie certă și, după mine, singura valabilă astăzi(până cănd ??)este cea a Bigbangului cu modificările aduse recent. Dacă părăsim gândirea științifică și adoptăm pe cea magică, lucrurile devin în aparență mai inteligibile dar necesită adoptarea ipotezei exstenței transcendentului și a proceselor denumite supranaturale.

N.N.Negulescu: Editura Univers Enciclopedic, București, 1997-2000, a dat curs unui sens modern la două dicționare: “Dicționar de Psihanaliză” – sub direcția lui Roland Chemama și “Dicționar de Psihologie” sub îndrumarea lui Norbert Sillamy. Ce ați remarcat la o examinare atentă? Vorbea odată Aristotel despre “o gândire a gândirii”…

C. Bălăceanu Stolnici: Nu am consultat aceste dicționare,dar este evident că a gândi despre gândire nu este o noutate și oricum este mult mai veche decât tezele lui Aristotel.

N.N.Negulescu: Interpretați-ne pe scurt pitagoreismul. Cu adevărat, sfera muzicii a fost atinsă printr-o speculație pitagoreică?

C. Bălăceanu Stolnici: Pitagoreismul nu este o doctrină științifică ci una filosoficoreligioasă în care elementele gândirii magice sunt prezente pretutindeni, chiar când interpretează date experimentale ca cele legate de vibrația coardelor lirei grecești. S-a și spus că Pitagora continuă gândirea vechilor șamani ai Greciei iraționale. Contribuția lui Pitagora în muzică este pur teoretică și nu a avut ca preocupare muzica artistică ci, doar structura sunetelor și modul cum ele se combina armonic sau melodic.

N.N.Negulescu: “Temelia fundamentală a tuturor fenomenelor din lume este, pentru Schopenhauer, voința. Este o nazuință veșnică și oarbă de a exista. Ea nu conține rațiune. În timp ce Hegel considera rațiunea conștientă de sine, spiritul ca temelie a lumii, iar în rațiunea umană vedea numai o realizare individuală a rațiunii generale a lumii, Shopenhauer admite rațiunea numai ca produs al creierului, ca o bașică de săpun, care se naște la urmă de tot, după ce năzuința întunecată, irațională, voința a creat tot restul” (Enigmele filosofiei, Rudolf Steiner, Editura Triada, Cluj-Napoca, 2004). Dați-ne o stare de echilibru.

C. Bălăceanu Stolnici: Eu nu m-am preocupat foarte mult cu realizarea unei corespondențe între modelele filosofice și cele oferite de științele zise exacte. Lumea accesibilă metodelor de cercetare ale științei este evident lumea materială a fizicienilor,biologilor, psihologilor etc. în care, termeni ca voință sau rațiune nu își găsesc locul. Cred că cea mai grea problemă a cunoașterii este să stabilească locul conștiinței(sau conștienței)în structura Universului. Nu avem nici un indiciu științific valabil care să ne explice emergența conștiinței din evenimentele ce au loc la nivelul creierului. În ceeace privește modelele lui R Steiner ele sunt valabile pentru istoria culturii, dar nu au nici o relevanță pentru științifică

N.N.Negulescu: “Dacă spiritul nu este condus de necesitate în toate actele sale, dacă scapă dominației și nu este redus la pasivitate totală, această se întamplă din cauza acelei ușoare devieri (clinamen) a atomilor într-un loc și într-un timp pe care nimic nu le determină” (Lucrețius II, 289-293). Cum să privim aceste reprezentări? Ca o “deschidere a multiplicității

nașterilor gândirii?” Operați trecerea.

N.N.Negulescu: Avem raporturi de complementaritate între Noica si Cioran?

C. Bălăceanu Stolnici: LA ACESTE DOUÃ INTREBÃRI NU POT SÃ VÃ DAU NICI UN RÃSPUNS

N.N.Negulescu: Avem o luptă cu cuvântul? Avem o suferință metafizică?

C. Bălăceanu Stolnici: Nu știu bine ce înseamnă lupta cu cuvântul. Cred că fără cuvinte,fără limbaj, condiția umană nu ar exista. Limbajul apărut ca rezultat al evoluției speciilor prin structurarea unui mecanism neuronal bine cunoscut este cel mai mare dar pe care animalitatea l-a căpătat odată cu trecerea de la Australopiteci la Homo habilis. Evident că limbajul are foarte multe imperfecțiuni și este foarte departe de un sistem perfect de comunicare. Nu avem însă ceva mai bun.

N.N.Negulescu: Încă o întrebare. “Omul este mereu același în estența lui sufletească?”

C. Bălăceanu Stolnici: Una din cele mai importante constatări este enorma plasticitate neurofiziologică a sistemului nervos care, are la bază o mulțime de modificări la nivel microscopic și molecular, grație cărora printre altele sunt posibile memoria și învățarea. Totodată trecerea timpului produce modificări structurale și funcționale în sistemul nervos care definesc îmbătrânirea creierului. Toate acestea antrenează și modificări la nivelul comportamentului activității cognitive și emoționale.

Dacă adoptăm pentru termenul de suflet o definiție nonmaterială, lucrurile capătă un alt aspect mult mai subtil. E vorba de permanența unei entități metafizice care aparține unei alte lumi decât aceea a științelor și nu poate fi analizată decât speculativ.

Mai trebuie făcută o precizare antropologică. Creierul uman și mecanismele sale funcționale nu au evoluat în cele 200000 de ani de când specia noastră(Homo sapiens sapiens)a apărut. Capacitățile noastre mentale sunt aceleași. Ceea ce s-a schimbat se află în domeniul culturii și tehnologiei.

N.N.Negulescu: Vă mulțumesc.

Interviu realizat de

N.N.NEGULESCU