Imaginați-vă un autobuz clasa lux ce merge zilnic, din sfert în sfert de oră pe un drum foarte bun cu pensionari ce se plimbă, copii ce vin și pleacă la școală și o curățenie ca într-o farmacie.
Aceste imagini nu sunt de la noi din țară, ci din alta, mai precis, Germania.
Din nou vă scriu, arătându-vă gradul de civilizație din vest, cu gândul la cele câteva luni care au mai rămas până la integrarea noastră în Uniunea Europeană.
Dar să revin la acea fază care mi-a amintit de ceva de la noi de acasă. Locația: România- Râmncu -Vâlcea, mijlocul anului 2002. Mă aflam într-un autobuz ce făcea naveta între orașul nostru și comunele din apropiere. La una dintre stații urcă un bătrân, cu un baston în mână, care, cu un pic de ajutor din partea călătorilor, abia dacă a reușit să pună piciorul în mijlocul de transport în comun, că șoferul, grăbit, ca de obicei a plecat cu o hotărâre atât de mare, încât bietul om și-a pierdut echilibrul și s-a răsturnat peste cei din apropierea lui.
Ca totul să fie "bine", șoferul a adăugat: " Tataie, de ce nu te ții pe picioare? Crezi că ești cumva acasă pe fotoliu sau ai luat ceva mai mult la bord?"
Comentariile sunt de prisos, având în vedere că acum, aflându-mă într-un mijloc de transport în comun din Germania, aceeași întâmplare, dar cu alt final, am avut parte să văd.
Autobuzul oprește, se urcă un bătrân cu un baston în mână, ce căuta din priviri un loc să se așeze.
Erau locuri, dar la mijlocul autobuzului. Șoferul care nu l-a scăpat din priviri nici un moment, a așteptat să se așeze confortabil, după care și-a continuat drumul... Cât despre coborâre, ce să mai spun? Dacă la noi bietul bătrân, aproape că a fost aruncat din autobuz, aici șoferul s-a oferit personal să-l ajute să coboare- (la capătul liniei)-
Concluzia? Aș putea spune, concluziile, dar vă las pe dumneavoastră să le trageți, având în vedere că la noi, am ajuns cu jumătate de oră întârziere la destinație, cu un șofer grăbit, iar în Germania, la fix.