Ieri, la Cimitirul Eternitatea din Iași, a fost condus pe ultimul drum poetul Cezar Ivănescu. Fusese adus de la București cu mari eforturi din partea cîtorva prieteni, căci apropierea sărbătorii de Paști paralizase toate instituțiile.
Au vorbit, evocîndu-l pe Poet, fostul primar al Iașului Constantin Simirad, actualul primar Gheorghe Nichita, Alexandru Cetățeanu (președintele Societății Scriitorilor Români din Canada), scriitorii Grigore Ilisei, Ion Murgeanu și Valentin Ciucă. De asemenea, actorul Constantin Avădanei a dat citire unei scrisori trimise de Mariana Mănăstireanu de la Paris.
RUȘINE. Poetul Laurian Stănchescu, care urma să vorbească și el, n-a mai fost în stare. „Mi s-a părut o deșertăciune totul. Era ca și cînd m-aș fi evocat pe mine, nu pe Cezar Ivănescu. Am preferat să stau lîngă el și să mi-l evoc în gînd și în suflet”. Convoiul funerar s-a îndreptat apoi spre Cimitirul Eternitatea, unde cei doi preoți au ținut ultima slujbă de pomenire.
Înmormîntarea a fost cu onoruri militare, căci Cezar Ivănescu fusese decorat, de fostul președinte al României, Emil Constantinescu, cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Comandor...
A rămas în aer, ca un remember trist, o frază din discursul lui Ion Murgeanu: „Este o rușine națională că asociația din București a Uniunii Scriitorilor a fost absentă”.
PREVIZIUNE. În luna februarie, cînd Cezar Ivănescu intra pentru ultima oară în greva foamei, un cititor, pe forum, lansa următorul semnal: „Scriitori români din țară și de pretutindeni, e bine să vă uniți pentru dreptatea confratelui dumneavoastră, poetul Cezar Ivănescu! Lăsați micile neînțelegeri deoparte! Acum e o situație majoră. Gîndiți că fiecare dintre dumneavoastră ar putea fi în aceeași situație, fără să aveți vinovăție de acuzațiile ce vi se pot aduce oricînd. Cezar Ivănescu nu a fost membru al PCR niciodată și nici al altui partid din aceste vremuri tulburi. Sănătatea lui e sub semnul întrebării. Deja, cu două zile înainte de începerea grevei foamei, nu a putut mînca. Cineva o să răspundă dacă viața îi va fi în pericol. Știți foarte bine ce au făcut așa-zișii mineri în capitală. Cezar Ivănescu se număra printre numeroșii intelectuali care au fost maltratați de către aceștia. Dacă ar fi fost informator la Securitate, ar fi fost și protejat de mineri și nu ar fi avut parte de nenumăratele nenorociri venite din partea sistemului comunisto-securist, cu prelungiri în democrație. Dumnezeu să-l ocrotească!". Îngrijorarea acelui cititor a fost fioros de îndreptățită. Cezar Ivănescu nu mai este. Dumnezeu să-l odihnească!
MINERIADA. Am avut privilegiul de a-i fi discipol celui pe care Petru Creția îl numea Poeta Magnus. Am fost alături de el atunci cînd a încercat să refacă vechea Societate a Scriitorilor Români, înlocuită de regimul stalinist cu Uniunea Scriitorilor. Tentativă eșuată, căci Eduard Victor Gugui a încercat să „remorcheze” revoluționara idee la revista „Baricada”, iar adversarii lui Cezar Ivănescu au sabotat din toate puterile restaurarea vechii structuri. Þin minte că, la un moment dat, disperat de neputința de a găsi un sediu pentru societate, am declarat greva foamei în incinta Primăriei Capitalei. Fusese decizia mea. După o oră m-am pomenit cu Cezar Ivănescu intrînd val-vîrtej în primărie și venind glonț la mine: „Încetează! Știi tu ce înseamnă greva foamei? Vrei să mori?”. Vorbea tocmai el, care făcuse de trei ori greva foamei, în plin comunism (o dată în anii ’60, pentru că a fost exmatriculat din facultate și exclus din Cenaclul Facultății de Filologie, a doua oară în 1983, ca protest împotriva cenzurii comuniste care îi interzisese volumul „Doina”, și a treia oară în 1986, cînd i s-a interzis cenaclul „Numele Poetului”). „Nu-ți dau voie să faci greva foamei – mi-a mai spus. Nu vreau să te am pe conștiință pentru o nebunie care este a mea, nu a ta”. M-a certat și m-a convins să renunț. Am avut, de asemenea, privilegiul de a împărți cu el loviturile de bîtă ale minerilor, pe 14 iunie 1990. El, cu țeasta spartă, eu cu două coaste rupte. Îmi vine să fac gluma amară că loviturile au fost distribuite, cumva, direct proporțional cu rangul valoric... În timp ce îl loveau, Cezar Ivănescu rîdea și asta îi înfuria și mai tare pe agresori. De ce veniseră peste noi, acolo, la etajul trei al imobilului de pe Nicolae Bălcescu 23? Fiindcă Cezar ieșise pe balcon și răcnise la ei, pentru că omorau în bătaie un bătrîn. L-am întrebat după aceea de ce rîdea. „Pentru că simțeam – mi-a răspuns - , cum ultimele picături de prostie se scurg din mine o dată cu sîngele. Eu credeam că se poate dialoga cu ăștia... Cu alde Iliescu. Nu se poate”.
CUNUNA CU SPINI. Ei, bine, acest Cezar Ivănescu a fost acuzat de colaborare cu Securitatea. Ciudat și nedrept (monstruos de nedrept!) este că presa a preluat în ferpare formula „decizia CNSAS de colaborare cu Securitatea”, cînd, în realitate, n-a fost nici o decizie, ci doar o afirmație iresponsabilă a lui Mircea Dinescu. S-a propagat aceasta, nu declarația clară a lui Cazimir Ionescu, făcută pe un post Tv: "Nu există nicio decizie! Cine a vrut să-i facă rău lui Cezar Ivănescu, i-a făcut!"
CNSAS-ul nu mai există. Dar nici Cezar Ivănescu nu mai există. A rămas, pe de o parte, un zvon murdar, la pachet cu autorul lui, iar pe de altă parte o operă uriașă și grea, purtînd semnătura lui Cezar Ivănescu. „Poetul a murit, nu atît grav bolnav - spune prietenul său, scriitorul Ion Murgeanu - , cît mai ales și de fapt, în urma atacurilor nedemne venite din toate părțile, pentru a-l elimina din viața publică, ca și pe Eminescu, ca și pe Labiș, la timpul lor. Astfel, se încununează cu spini, în loc de binemeritații lauri, triada tragică a poeților de geniu veniți din Moldova ca să moară la București”.
Faptele petrecute nu se mai pot anula. Și totuși, cel care ne învață cum să ne gestionăm regretele este tot Cezar Ivănescu: “nu-l mai plîngeți pe acela/ care vecinic singur nu-i,/ plîngeți-l pe cel ce n-are/ Moartea și Moldova lui”.

TÎNGÃ
“! mă dor mînile de scris/ de la stînga înspre dreapta,/ chinu-mi-s, alinu-mi-s,/ numai scrisu-mi este Fapta (...)/ mă dor mînile de scris/ cum pe prunc îl doare tînga/ mă-sii-n mumă-sa închis,/ scriu cu dreapta și cu stînga...” (Cezar Ivănescu)

INVESTITURÃ
“! deci voi muri, - și alții au murit,/ deci nu mi-a fost de-nvățătură,/ o voi sfîrși și eu într-un sfîrșit/ deci tot cu sufletul la gură (...)/ ! de frații mei lovit, lovit cumplit/ și-ntîmpinat cu nouă ură,/ cu groaza și cu foamea prigonit/ te-am purtat, suflete, pe gură (...)/ ! ca un Copil Bătrîn și fericit/ acuma plec spre altă-nvestitură,/ acolo unde sunt ținut uimit/ de Domnul tot cu sufletul la gură...” (Cezar Ivănescu)

SFÎȘIETOR
„De aceea vom zice, astăzi și mereu, că ne aflăm în timpul bun și sfînt și vechi cît noi al poeziei românești. Și că ne mai aflăm, spre bucuria și cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri și mai sfîșietori reprezentanți ai poeziei românești, Poeta Magnus”. (Petru Creția)

JURNALUL NAÞIONAL, 30 aprilie 2008