poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-22 | |
Kosovo și jocul la câștig pentru România
(pilde despre clasa politică românească înainte de summitul NATO 2008 de la București) În anii de după 1990, deși am așteptat minuni de la ei, politicienii români ne-au obișnuit cu strategia (anormală) a lipsei de strategie: nu tu strategie energetică, nu tu strategii economice, nu tu strategii de mediu, dar mai ales nici un fel de strategie în politica externă. Lipsa de strategie românească a fost dublată, în schimb, de multă isterie, așa încât întotdeauna lipsa de idei și de creativitate în politica externă au fost acoperite la noi de discursul populist, naționalist de microfon (dar numai declarativ, pentru că neînsoțit de fapte pe măsură), ieftin patriotard. Căci, în fond, dacă e să alegem enunțuri majore, țara așteaptă fapte și loialitate, iar nu vorbe și discursuri de artificii. Aceste două defecte majore ale politicienilor noștri au umplut din nou România de agitație, imediat după declararea unilaterală a independenței de către kosovari. Mai mult decât atât, declarațiile de presă ale politicienilor au inflamat și încins spiritele, dar asta nu din cauză că ne-ar paște vreun pericol real, ci pentru că așa își imaginează ei că trebuie condus discursul public într-un an electoral: cu benzină, vitriol, paie pe foc și praf de pușcă. Acum, hai să stăm nițel liniștiți și să judecăm cum se cade. Din 29 martie 2004, România face parte din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (pe scurt NATO, sau OTAN la francezi), care este una militară, iară nu o școală de canto și balet. De ce și-a dorit România să adere la NATO? Pentru că, țară mică și slabă, s-a aflat timp de 50 de ani sub tutela partidului stat sovietic bolșevic, care a adus-o la sapă de lemn și a decerebrat-o. Iar în ultimii ani, noul președinte al Federației Ruse duce o politică extrem de agresivă împotriva vecinilor, inclusiv a celor din vest. Ce are Moscova și nu are Bucureștiul? O strategie externă. Dură, demențială. Ce au USA sau UE, fiecare în parte și împreună, și nu are Bucureștiul? O strategie externă. Dură, agresivă, pe măsura re-amorsării inamicilor lor tradiționali. Ce are Bucureștiul și nu au deloc partenerii săi? Bucureștiul are lipsă de viziune, impotență, inconsecvență, incompetența de a genera proiecte de politică externă pe care să le aplice cu seriozitate și în interesul statului român. Această lipsă majoră de clarviziune și creativitate în construirea cu tact prin politică externă a intereselor naționale ne aduce mari prejudicii, iar ca popor numai handicapuri. Astfel, în fața oricărui gest de afirmare a vreunei strategii a statelor cu care avem relații, politicienii noștri nu fac decât să devină un fel de maidanezi care latră când trece caravana sau care pleoscăie fericiți când prind osul. Ei sunt simpli spectatori, ca la meci, și scuipă semințe pe gazonul unde alții, mai curajoși, joacă în forță. Așa s-a întâmplat și cu recenta pățanie politică din Kosovo. Aici se joacă pe arma minorităților, care este un amorsor cu autoaprindere pe termen lung al războaielor locale. Isteria a cuprins, ulterior, România prin intermediul declarațiilor liderilor noștri de partid și de presă, iar acest lucru se datorește faptului că majoritatea dintre ei provin de fapt din școlile de partid și de presă ale PCR și sunt obișnuiți să gândească maniheist, să considere că biciul sovietic e ceva bun, în timp ce capitaliștii ăia de americani ne vor rade de pe suprafața pământului. Wrong number, evident, în această logică perdantă! Pe de altă parte, câtă prostie și cât umor tragic e în faptul de a fi, în sfârșit, partener al americanilor și occidentalilor, de dragul regăsirii bunăstării poporului tău cel ros de cancer, diabet, exil și demență, dar de a cânta în strună tot rușilor, de a le cumpăra cu umilință și la preț maximal petrolul, de a asista la politica de deznaționalizare pe care Moscova o aplică asupra teritoriilor strămoșești, de a aștepta cu frică să cadă tot drobul de sare al lui Putin pe capul copiilor tăi ce putrezesc fără viitor în damful de votcă. Ceea ce s-a întâmplat zilele acestea în Kosovo face parte din masa de joc pe care americanii, rușii și familia UE vor muta câteva piese geostrategice în curând, la summit-ul NATO de la București ce va avea loc la începutul lunii aprilie. Fiind niște jucători adevărați, partenerii noștri de alianță și-au pregătit tabla, regii, reginele, nebunii, turele, caii și, mai ales, pionii. Pentru a putea negocia, ei s-au asigurat de câteva mutări de încălzire: conform uzanțelor, americanii se joacă cu scuturile și au aruncat și un chibrit în Kosovo peste combustibilul vulnerabil al chestiunii minorităților, rușii deja minaseră și șantajaseră toate spațiile europene cu bomba energetică. ...Încă din 1937, Nicolae Titulescu avertizase, în chestiunea minorităților, care este o armă redutabilă în războaiele regionale actuale (dar și o armă tăcută, care operează asupra psihologiei și a sentimentelor combatanților cu forța unui cancer moral și sufletesc): „Minoritățile reprezintă o problemă vitală pentru România, mai periculoasă chiar decât revizuirea.[…] S-ar putea spune că revizuirea este o chestiune ridicată numai în mod excepțional, în timp ce minoritățile reprezintă o chestiune de fiecare zi.[...] Revizionismul unește națiunea română într-un front comun împotriva inamicului; chestiunea minorităților poate dezintegra națiunea română, deoarece forurile internaționale sunt chemate să alcătuiască legea minorităților și astfel legea minorităților poate precumpăni asupra legii majorităților.[...]Chestiunea minorităților poate, de asemenea, dezintegra națiunea română, pentru că toate minoritățile, cu numai câteva excepții, acționează sub îndrumarea statelor de care sunt unite prin legături rasiale.” Așadar, după sceneta „Foc de paie în Kosovo”, nu de sentimente antiamericane și antieuropene e nevoie în România, ci dimpotrivă, de susținerea partenerilor noștri NATO ale căror ambasade sunt luate cu asalt. Însă clasa noastră politică emite mesaje aberante, de simpatie cu inamicii alianței militare din care facem parte. De bucurie pentru așa o gafă mioritică, însuși Putin a felicitat România, fapt ieșit din comun dacă ne gândim că România este totuși țara care la ora actuală plătește colosului rus cel mai mare preț la gaz pentru a încălzi oasele bătrâne ale unui popor ajuns la sapă de lemn, România este țara invadată numai de mărfuri asiatice ieftine, România este țara ce se învecinează în zonă cu o lume ce revine la evul mediu prin decizia de a coboarî din nou vălul islamic peste chipul femeilor la universitate. Conchizând, așadar, într-o mai bună lectură a istoriei prezentului, clasa politică românească și mass-media trebuie să se pregătească pentru un summit NATO first class, să extragă maximum de profit pentru țară și pentru apărarea ei din evenimentul ce va ridica importanța României la cote maxime. Măcar în al disprezecelea ceas, clasa politică românească ar trebui să ofere reparații pentru bâjbâielile lamentabile cu care ne-a făcut de râs pe plan internațional în zilele scandalului Kosovo. Nimeni în fond nu amenință mai mult România decât sentimentul tragic al izolării și al autocondamnării ei la un destin de mediocritate de către o clasă politică perdantă. Învățați să jucați la câștig pentru România, nu numai pentru sine, domnilor politicieni! 21 februarie 2008 Angela Furtună Scriitoare, publicistă Membră a Uniunii Scriitorilor din România angela.furtună@gmail.com http://laurencejth.over-blog.net/ |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate