BÃ, ROMÂNII MEI

Ne-a dat Dumnezeu o Românie mică pentru a încăpea în inima noastră...
Sunteți poporul căruia lașitatea, hoția și trădarea îi curg prin vene, amestecate cu sânge. Nu aveți nici un fel de atitudine, totul se reduce la bodogăneală și bârfă. Și acestea - numai din invidie.
Aproape nu ne-a rămas conducător netrădat, nu ne-a rămas orientare politică pe care să nu o înșelăm fără pic de regret. Nu mai amintesc mulțimea de bărbați ai istoriei care au murit în astfel de condiții. Ne-am lepădat de marea democrație europeană dintre războaie, i-am trădat pe nemți umilindu-ne rușilor, a urmat inevitabil despărțirea de comuniști, pe care îi ridiculizăm acum și ne ploconim altora cu zâmbete tâmpe, că poate ne-om mai “lipi” de cineva pentru a primi niște resturi.
Poziția istorică a românului este în genunchi, cu capul în țărână (fără conotația și consecințele religioase) și firesc, cu fundul în sus, iar mâncarea preferată cu care am crescut ca națiune poartă enigmaticul nume de lături.
Împlinirile noastre istorice au fost doar niște miracole.
Din toate acestea nu am învățat nimic, ne-a rămas doar vocația căpătării. Dacă vă este greu să acceptați la modul general această judecată, urmăriți atent cum sunt lucrurile la nivel individual.
Acest popor nu are nici un fel de proiect, strigă doar de foame (niciodată pentru ceva spiritual} și asta numai când i se lipește burta de spate!
Este poporul care mănâncă din palma oricui, o linge cu multă pasiune, iar dacă i se potrivește întâmplător altă mâna, o mușcă grabnic pe cea dintâi!
Patriotismul nostru este o mare minciună, nu se vede în nimic, cu cât este mai absent în faptă, cu atât se declamă mai tare. Toate manifestările de acest gen sunt urmările unor complexe și ale unor frustrări. Cele trei culori dominante folosesc ca hârtie sanitară acelui fund ridicat “peste vremuri”.
Toți patrioții (cu voce sau fără voce, cu mâinile în aer) cântă într-o singură stare - beția! Nu am văzut pe nimeni care să cânte treaz , în afară de cei care cântă pentru bani, aceasta fiindu-le meseria. Iar cântecele noastre patriotice sunt belicoase și răzbunătoare , tot așa cum le au africanii războinici, și ei foarte buni prieteni cu codrul, dar cu specificația că acolo se numește junglă și este, inevitabil, mai mare...
Din pricina acestora toate, România rămâne o țară mică pentru a încăpea în inimile noastre, iar românii trăiesc în continuare cu vocația ratării într-o țară cu proiecte ratate, adaptate mereu unor condiții total exterioare lor (nouă).
S-a descoperit de curând că pe teritoriul actual al României chiar și celebrii și fioroșii dinozauri, în variantă autohtonă, nu măsurau mai mult de un metru, mergeau împleticit și-și rupeau picioarele prin gropi...

Gazeta de Gorj - Nr.2 - 9-15 Februarie 2001