poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-07 | |
Relația omului cu Dumnezeu
Pe Dumnezeu Îl consideră toți bun, uituc și prost. Cei mai mulți Îl cred bun printr-o judecată mecanică, alții preferă să-L considere cumsecade, numai din pricina fricii. Despre cei care Îl cred a fi și uituc, și prost nu e treaba noastră să ne pronunțăm. Nu-i putem anunța pe acești gânditori decât că Dumnezeu este de o gelozie absolută. A enunțat asta suficient de mult pentru a nu mai exista dubii în interpretări personale și nu se ferește deloc de impresia pe care o lasă o astfel de atitudine. În plus, majoritatea sfinților și drepților Săi au ținut să ne avertizeze în acest sens, nu că i-ar fi pus cineva, erau deplin convinși de asta, respectiva deplinătate le furniza continuu sfințenia. În fond, gelozia este una dintre laturile bunătății Sale, Dumnezeu având toate datele și toate argumentele să fie așa. În El este sensul omului. Ca și Creator al lui nici nu are de ales..., dacă ni se permite această destindere. Dumnezeu te poate lăsa, dacă ții neapărat, să te duci în gol "ajutându-te" de lume, această lume dată nouă pentru stăpânire, mijloc de încercare și, totodată, de găsire a Sa, pentru ameliorare și înțelepțire. El are multă răbdare cu omul, dumnezeiește de multă răbdare. Având necontenită cunoaștere asupra fiecărui demers, la El fiind întreg timpul, neîmpărțit și neuitat, îi dă mâna să aibă răbdare, numai din iubire. Vede totul nu doar "de sus", cum și-a închipuit primitiv și, în același timp, smerit omul, coștientizându-și neajunsurile, ci din toate părțile, dinăuntru și din eternitate. Fiind proprietar de drept și de fapt al timpului, vede totul așa cum își dorește, voința Sa nefiindu-I niciodată împotriva propriilor posibilități. Dumnezeu așteaptă să-ți moară toate speranțele legate de lume, de oameni, de situații, de noroc, adică să înțelegi pe pielea ta, dacă nu crezi teoria, că toate sunt pieire. Mai îngăduitor vorbind, toate sunt supuse perisabilității, adică lumea nu este scop, ci mijloc pe care trebuie să-l dominăm și să-l depășim ca aspirație. Aceasta e chemarea, adevărata aplicabilitate a spiritului omenesc pe realitate. Dumnezeu știe, are siguranța că, în toată această zbatere a ta, nu ți se poate întâmpla nimic care să-L depășească, nimic imprevizibil pentru El și care să te doboare în așa fel încât să nu-l mai poți chema, să nu-l mai poți ajunge prin chemare. În fond, tot ce întâlnești vei putea depăși, cu propriile posibilități și cu ajutorul Său. Cu cât ești convins că puterea ta este mai redusă, cu atât intervine puterea lui Dumnezeu pentru compensație. Poți să ajungi până la limită doar pentru a-ți însuși limita, pentru a o avea în vedere, în conștiința clădită pe cunoașterea experimentală. Iar când acestea se înțeleg și cu inima, atunci nu mai poți să fii robit de limită, pentru că inima în care s-a întors Dumnezeu este o inimă infinită. Nici măcar o dată nu se întâmplă nimic peste puterile tale! Înțelegi și te bucuri, lumea este martora întâlnirii tale cu El. Nu trebuie să confundăm limitele lumii cu limitele noastre, ar fi o întristare pentru Dumnezeu. Limita, pe care o poți găsi în demersurile vieții, ți se înfățișează într-un fel atât de particular, încât crezi că ea este numai a ta, specifică ție, la care ai ajuns printr-un traseu propriu și datorită unor cauze particulare. Nu trebuie să pierzi din vedere că toate acesta țin de umanitatea noastră, de limitele ei uniform distribuite. În realitate, ca om, exiști din și în Dumnezeu, adică ești nelimitat. Trebuind să faci cele ale nelimitării... Chiar așa! În cazul în care optezi pentru nelimitare... Ia încercați un astfel de exercițiu și veți înțelege altfel aspectele vieții și lumea, în toate prefacerile ei istorice, ideologice și de proiect. Împovărarea poate să fie mare, depinde și ține de prea multe lucruri pentru a o mărturisi aici. În schimb, numai tu alegi dacă ți-a fost sau nu de folos. Dumnezeu te ține așa până înțelegi în toate viscerele, nu doar în câte un gând pierit la primele atingeri ale lumii. Din partea Lui, poți să ajungi la aceste idei când dorești. Dacă vrei, te ajută, fiind foarte atent la profilul tău psihologic, un "profil" cunoscut din toate direcțiile. Lui Dumnezeu Îi găsim trăsături pe care, dacă le-am afla lângă noi, la un semen, le-am putea considera, fără nici un efort, pe cunoașterea noastră, de bună creștere: respectă fiecăruia libertatea în toate aspectele ei; este distins și sigur pe Sine, bucuros să-și vadă cununa creației întoarsă la Creator, prin iubire și liber arbitru. Așteaptă să moară speranțele deșarte, laicizate și să învieze în noi nădejdea în El. Dacă Dumnezeu este stăpân absolut peste tot ce există, e logic să fie gelos când rătăcește omul fără sens, ieșind din dragostea Lui. {i trist. Tot ce este înafara Sa este lipsit de sens... Cu cât râvna căutării tale întru El este mai mare, cu atât te iubește mai mult și-i pleacă de la Sine întristarea. Pentru această lucrare și-a trimis Fiul la calvarul dinăuntrul oamenilor. L-a coborât în neputințele oamenilor pentru a-i ridica pe ei la putințele lui Dumnezeu, pentru a-i împărtăși cu revelație, Cuvânt, sfințenie, sânge și trup. Cutremurător în tot universul cum Dumnezeu a murit ca om, pentru ca omul să vadă că Dumnezeu există fizic! Omul, pentru a se convinge de asta, trebuia să-L vadă pe Dumnezeu murind... Să-L vadă că este de același fel cu el. De aici încolo, omul nu are decât să creadă în repetata înviere, pentru că Hristos este în noi. Dumnezeu este obligatoriu pentru mine, eu cred că Dumnezeu a înviat, atunci cred obligatoriu în propria înviere. Întru bucurie sau spre osândă, asta mai vedem. Pentru ca noi să fim lângă El în veșnicie, și-a făcut locuire omenească în timpul subiectiv. De atunci, oamenii și-au regăsit puterea asupra naturii, a lumii. S-a putut împlini porunca din Geneză. În acest sens, înțelesul stăpânirii lumii are o consistență deplină. Nouă ne place să ne credem liberi, independenți, "pe picioarele noastre", ne părem astfel nouă înșine mai inteligenți, mai reușiți și mai puternici. Uităm pentru moment(citește întreaga viață) că picioarele noastre nu se sprijină pe altceva decât pe însăși creația lui Dumnezeu. Dacă așa stau lucrurile din punct de vedere material, cu atât mai mult ne sprijinim în Dumnezeu, spiritual vorbind. Ne-ar conveni ca El să fie, pe de o parte, justificarea îndepărtată a unor înțelesuri nedobândite, scuza și înlocuitorul propriilor înfrângeri, vina pe care nu o înțelegem, iar pe de altă parte, o slugă credincioasă, fără simbrie și mereu de veghe prostiei noastre. Nu există condițiile pentru înființarea unei astfel de realități. La Adevăr, fie el și adevăr, omul se răzvrătește, așa are el o pornire atunci când i se strică socotelile pe care și le-a făcut cu abordarea lumii. Dumnezeu așteaptă să dai cu fruntea de pământ, dacă nu se poate altfel, să-ți curgă sângele, iar tu doar să vrei să privești, adică să-ți ridici fruntea și să zâmbești cât se poate de curat, de golit de patimi, pentru a-ți face o poză în veșnicie. Nu este om care să nu se regăsească în cele rostite de către Dumnezeu în Biblie, nu există probleme particulare, în toată diversitatea lor, care să nu-și aibă sensul de rezolvare și de împlinire în diversitatea și în dumnezeirea înțelesurilor lăsate nouă. Cuvântul lui Dumnezeu este particular fiecărui individ creat. Din respectiva particularitate ne-a fost dat acest acces la Dumnezeu. Observația omenească se formează și se bazează numai pe particularitățiile realității familiare. E de bun simț să te gândești că nu e de ajuns. Nici măcar această realitate nu este dintr-o singură bucată. Astfel, ca să spunem mai repede ce avem de spus, beneficiind de răbdarea domniilor voastre, pe care să vi-o considerați ca un dar divin, capacitatea de cunoaștere a omului, ca ființă rămasă în rațional, este rostuită de mediul său de viață, supusă cauzelor și efectelor acestuia. Când omul începe să mai trăiască și în Dumnezeu, nu doar în lume, problemele se mai schimbă la față, uneori se schimbă chiar și între ele... De asta ar fi bine să fii și tu om. Om, după modelul lui Hristos Dumnezeu. Să ți se mai schimbe puțin din probleme. Gorjul de azi, nr.14, 26 martie 2004 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate