în fiecare an spun te iubesc altui om
obișnuiam să te iubesc și acum
dacă totul în jur nu s-ar fi prefăcut în scrum
dintr-o dată, o singură mână,
o singură gură cu care spun nimic
și tot adevărul, despre nu te iubesc
despre universul meu mic.

coincid cu gândul meu de acum
dar nu și cu cel ce tocmai a trecut
cum ai trecut și tu, cum a trecut și el
fără un cuvânt, fără un sărut
doar frig și lacrimi și suspine pe care
le suspin încet în mine
fără să mai țin minte de ce obișnuiam.

n-am aflat despre mine decât că nu sunt
sau sunt ceea ce credeam că sunt, non-eu
cu existența inexistentă și nori, abur, umbră
mă mișc înecată, mă întunec luminând
fără să știu ce vreau și de ce fac ce sunt
fără să știu de ce ascult, de ce rostesc
o lume în care nu ma regăsesc... decât plângând.