Un om pășește cu corpul ușor de idealuri pe cerul
Cu plămâni albaștri și pielea albă pe care și-o pierde
În migrații de nori spre țara cu oameni de aer, cu esoterul
Lăuntric ce se dilată sau se contractă într-o umoare albastru-verde.

Un om absoarbe monadele – toxine eliberate de toți
Prin porii neputințelor – zgură scursă din lacrimi cerebrale,
Și dobândește greutatea planetei pe care o vinde la hoți
Sub formă de prafuri de heroină amestecate cu esențe umane imorale.

Un om se trezește într-o dimineață singur
Călătorind într-o sferă de cristal pe o planetă sub formă de inel cu irizații carmine,
Oamenii îi descoperă dansând sub coasta unui gând pur :
Acel om sunt eu, iar planeta orbitează în jurul sinelui liric, creată de mine.