poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-09 | | Un poet ce-ndrăgea vânătoarea de kitsch-surogat-pe site naviga. Croindu-și cu greu printre falsuri cărarea, cânta în poeme și lumii zicea: - Veniți să vânăm printre pagini-ascuns- kitsch-ul cu colț ascuțit, fioros ce zilnic în artă și-n toate-a pătruns cu copita-i, carcasa și luciul sticlos. - Maestre, zicea masterwebu-n slogan: produsul acesta nu-ncape pe–aici. Mai bine ai scrie de roți, de volan, un best-seller ce are la public lipici… Dar poetul trecea ca o rază prin nori, privea printre rânduri atent la cuvinte, lăsând să se nască poemul cuminte, metafora-vers în mii de culori. De pe pagini dădea poleiala-ntr-o parte: - Priviți cum ne sfâșie valorile noastre kitsch-ul cu colț ascuțit, ca de moarte veniți să-l lovim în cuvinte măiastre! - Maestre, ’s reclamele prinse în ramă , zicea masterwebul cu-obraji ca doi maci. Dar el răspundea întorcându-se: -Taci… Și kitsch-ul sclipea ca un ochi de reclamă. Poetul zorea risipitele rânduri: - Priviți cum ne-ngroapă și scurmă în noi kitsch-ul cu colți fioroși, ce în gânduri nonvaloare aduce și fals și noroi… - Maestre, e doar trafic intens pe rețea, zicea masterwebul din gură dibaci. Dar el răspundea întorcându-se: -Taci… Si kitschu-alte pagini de site-nghițea… Sufocant, surogatu-l împinge spre creste: - Priviți cum înghite aproape-orice loc kitsch-ul cu colți fioroși! timp mai este, copii, să renaștem al nostru noroc! - Maestre, aceasta nu-i timp s-o mai faci, zicea masterwebul zâmbind a dispreț. Dar el răspundea întorcându-se: -Taci… Si kitsch-ul rânjea într-un colț de mistreț. Dar vai! visător în brațele sorții, Cum sta peste pagini, pe vers aplecat, Veni-ca o forța-stupidul cu colții, Să-ngroape poetul în etern surogat. - Ce fiară enormă mă-neacă în sânge, lovind în cuvântul poemului meu? Ce-mi zdrențuie arta și-o face a plânge? Ce-mi sfâșie gândul și versul mereu ? -Maestre, e kitsch-ul cu colți de mistreț, chiar el te-a-ncolțit, grohăind prin rețea. Ascultă cum fiara te-neacă–n dispreț… Dar poetul răspunse-ntorcându-se: -Da… Mai bine poemul pe-a mea melodie, Îl cânt până mor, cu versul senin, Căci fiara mă-ngroapă sub ea pe vecie… Și poemul se-aude, însă tot mai puțin… Poezia parodiata: Mistretul cu colti de argint de Stefan Augustin Doinas Un print din Levant indragind vanatoarea prin inima neagra de codru trecea. Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea, canta dintr-un flaut de os si zicea: -Veniti să vanam în paduri nepatrunse mistretul cu colti de argint, fioros, ce zilnic isi schimba în scorburi ascunse copita si blana si ochiul sticlos... -Stapane, ziceau servitorii cu goarne, mistretul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vanatul cu coarne, ori vulpile rosii, ori iepurii mici ... Dar printul trecea zambitor inainte privea printre arbori atent la culori, lasand în culcus caprioara cuminte si linxul ce rade cu ochi sclipitori. Sub fagi el dadea buruiana-ntr-o parte: -Priviti cum se-nvarte facandu-ne semn mistretul cu colti de argint, nu departe: veniti să-l lovim cu sageata de lemn!... -Stapane, e apa jucand sub copaci, zicea servitorul privindu-l istet. Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci... Si apa sclipea ca un colt de mistret. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: -Priviti cum pufneste si scurma stingher, mistretul cu colti de argint, peste plaiuri: veniti să-l lovim cu sageata de fier!... -Stapane, e iarba fosnind sub copaci, zicea servitorul zambind indraznet. Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci... Si iarba sclipea ca un colt de mistret. Sub brazi, el striga indemnandu-i spre creste: -Priviti unde-si afla odihna si loc mistretul cu colti de argint, din poveste: veniti să-l lovim cu sageata de foc!... -Stapane, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul razand cu dispret. Dar el raspunde intorcandu-se: -Taci... Si luna sclipea ca un colt de mistret. Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii cum sta în amurg, la izvor aplecat, veni un mistret urias, si cu coltii il trase salbatic prin colbul roscat. -Ce fiara ciudata mă umple de sange, oprind vanatoarea mistretului meu? Ce pasare neagra sta-n luna si plange? Ce vesteda frunza mă bate mereu?... -Stapane, mistretul cu colti ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohaind, sub copaci. Asculta cum latra copoii gonindu-l... Dar printul raspunse-ntorcadu-se.-Taci. Mai bine ia cornul si suna intruna. Să suni pana mor, catre cerul senin... Atunci asfinti dupa crestete luna si cornul suna, insa foarte putin. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate