Te fac vinovat de toate aripile frânte,
în zadar pescarul își caută chipul printre scoici
nu, nu e aici
a rămas pironit pe coapsa-mi orfană...

Mă fac vinovată
că i-am dat voie ierbii să crească
atât de rece și de vulgară
peste ochii tăi mirosind a ploaie.

Atâta culpă pentru o vorbă irosită
la o ceașcă de cafea banală
pelerinaj de îngeri și chipuri
la mormintele cuvintelor ce nasc iubirea.

Atâta culpă, Doamne!
și atâtea cimitire...