poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-07 | |
gest inutil
femeia își făcuse o canapea din spinarea moale a bărbatului cu o mână mângâia coapsele lui, cu cealaltă își aprindea o țigară în lună, în acea seară ea fusese sclava învingătoare, el parfumul efemer epuizat cu capul înfundat în pământ ca între niște sâni erau versurile de ieri ciocănind cu ciocurile în umăr ca niște pui de acvilă -hei, pe noi ai uitat să ne hrănești, gura ei este acum plină de semințe, însă noi încă mai suferim de un dor de carne fragedă- făt-frumos scoase paloșul și își tăie pulpele -gest inutil, nici noi nu te vom duce pe tărâmul celălalt- îi arătară cu ciocurile cârciuma din fața casei, acolo aceeași femeie arunca sticle zvelte după câțiva inși care abia își mai trăgeau în sine pantalonii unica femeie făcuse pace cu ea însăși și nu se grăbea, somnul bărbatului urma să fie atât de lung ca falusul pe care îl visase ea într-o noapte, își strânse genunchii în fața acestei amintiri și se aplecă puțin din șolduri, i se păru că este ceva pe spinarea moale care o taie la coate și începu să pipăie, descoperi rupând tricoul de mușchi verzi că lui îi ieșeau șerpii prin piele; femeia zâmbi, mai trase o dată din țigare și începu să ardă ușor fiii șarpeluicurvă prinși în pielea bărbatului care nu se trezea…femeia se supără, își arsese țigara ucigând inutil mulții fii ai șarpelui, nimeni nu avea să-i mai dea alta la rând și pe lângă asta își găurise bărbatul, se vedeau pe partea cealaltă norii hoinărind liberi în cer, de nervoasă ce era îi arse o palmă, dar bărbatul nu… pe pământ a mai rămas o singură femeie care să-și ridice într-o zi vălul și o droaie de bărbați care să înceapă să are cu ea câmpiile patriei să redresăm hora de anul acesta, să refacem amintirile fecioarei, când a venit și ultima îmbrățișare mi-am imaginat pământul năpădind pe coapsele tale, pe sânii tăi, invadând cu tot ce e în el, tot ce zace în femeie cu toate astea mâinile nu se vor opri, un dans nesfârșit între mâinile mele și trupul tău, șoldul meu face muzica, coapsele mele se strâng în ale tale și nu vei scăpa, în fața răsăritului vreau să scrii în versuri toată noaptea pe care ai primit-o în tine, să faci versuri roșii, nu-ți voi da hârtie, am să-ți las întinsă pe garduri verzi pielea mea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate