Citesc în mine cum citesc o carte.
Aprind lămpașe-n bolgii-adânci de lene,
Simt patima ce mi-a pătruns în vene,
Jertfit altar de-mpotriviri deșarte.

Cu râvnă smulg orgolii de sub gene
Și-ntrezăresc pe un ostrov, departe,
Un luminiș înveșmântat aparte,
În strai curat, cu vaporoase trene.


Veghindu-mi pasul fără contenire,
Mă lupt să-nchid sluțenia-n lăcaș,
Ferit de gheara spaimei din privire.

Strunind un arc de ne-nfricat ostaș,
M-arunc în lama clipei cu uimire,
Chip de copil, în suflet de ocnaș.


7 iulie 2004