Sorbind din craterele reci
Din munți de vise și speranțe
Din calde amintiri, și vechi
Hambare stoarse de dorințe,

Se-ntrece-n mii și mii de lupte,
Cu ropot fin de goale oase,
Și searbede și lungi cuvinte
Încă un înger care coase…

Și țese, în urma lui lăsând,
Mereu câte o casă
Ce uită să-l lase privind
O umbră ce-i apasă.

Dar știe el să se întoarcă,
Pe-același fir, aceeași umbră,
Și își reia eterna-i slujbă,
Pe cât de veche – atât de sumbră.

Și pare totul că se leagă,
E doar aceeași țesătură
Și par cu toții să-nțeleagă
Că nu-i desparte, ci-i adună….