Scoica nemuritoare
Pentru că nu uită perla
Indispensabilă homosapului
Întru a-și orna botul hidos!

Râul zeu locului acestuia
Pentru că știe nu numai
Că seceta este meritată
De ticăloșitul om, ci și potopul!

Copacul desfrunzindu-se cu silă
De rumorile gloatei
Surde la liedul filomelei,
Atentă doar la arbitru și trăsnet!

Muntele atrăgând către sine
Codrii, de care se rușinează
Aleșii că ne văzură cu putregaiuri
Și licurici canibali fericiți!

Umbra tuturor lucrurilor
Într-o lume orbită
De atât întuneric întuneric
Crezut lumina luminilor!

Ulciorul cu lacrimi
Adunate zi de zi
La dispoziția călăilor cu telecamere,
Născuți fără de ochi!

Scâncetul copilului
Care nu mai vrea să fie
Conceput într-o comunitate
De pururi veseli degenerați!

Lumânarea topită
Fără flacără la căpătâiul
Celui mai căpătuit
Dintre toți căpătuiții!

Vântul fluierând a pagubă
De îndată ce o lume
Fără păstor, fără fluier,
Fără nuntă, a fost creată!

Pasărea certitudinii planând
Deasupra mizeriei omenești,
În noaptea noastră cea de toate zilele,
Înălțându-se cu colivie cu tot!