Ninge iarăși mult în fiecare seară,
unii intră-n case alții stau afară,
se văd prin perdele razele de soare,
trei umbre, fără școală, dorm în canale.

Un anonim ilogic se-apucă de vorbit,
frazele lui fac un striptease infinit,
un apus al soartei strigă că este iarnă,
paharele-s golite, nimeni nu mai toarnă.

Un dezbrăcat pune un sărut pe un val,
dar mii de buze aplaudă electoral;
unul moare cu banii între minciuni
și altul scapă cu două rugăciuni.

Mă ia un psihiatru cu două femei
să mă despartă de bezmetice idei
și îmi căutau prin nori o evadare
cu un vis cimitirizat care mă doare.

Anotimpul e un liliac rătăcitor,
fulgii-mi par operă de artă în decor,
am luat de la en-gros iluzii în vară
și le pun pe gânduri fără tencuială.