Donez suflet, preț negociabil

Disperați din cauza sărăcei și mizeriei, românii se vând bucată cu bucată. Sunt din ce în ce mai mulți oameni care recurg la gesturi extreme, scoțându-și la vânzare organele interne prin intermediul anunțurilor de mică publicitate. Paginile web sunt pline de mesaje de genul: “Vând rinichi tânăr 18 ani. Doresc să vând un rinichi din cauza datoriilor pe care le am și numai așa pot scăpa de acele datorii. Rog seriozitate, preț 180.000 EURO” sau “Donez pentru cei nevoiași diferite organe: măduvă, ficat, rinichi, eventual și țesuturi, musculare și cornee. Cei interesați sunt rugați să îmi trimită prin mail un număr de telefon pentru a-i putea contacta”. Mesaje ce au un miros pestilențial de disperare umană. Vânzările de rinichi on-line au devenit deja celebre. Am auzit că, nu de mult, un tânăr muzician român și-a vândut unul din rinichi pentru a-și cumpăra un saxofon. Visase la el încă din copilărie. Sărăcia și mizeria a cuprins cu gheare ascuțite inimile românilor. Nu mai credem în nimeni și în nimc. Am devenit atei ai plaiurilor mioritice și ne-am transformat într-un popor de oameni reci și goi pe dinăuntru. Ascultăm deznădăjuiți cu inima strânsă la vânzătorii de iluzii din fruntea statului. Banii puțini și bolile mizeriei, care pândesc în umbră la tot pasul ca un dușman nevăzut al tenebrelor, ne determină să ne vindem pe o chită de bani organele. Înglodați în datorii de milioane la întreținere ne întrebăm dacă există dreptate în această lume. În lume o fi, dar la noi în țară nu mai există de mult, cu siguranță. Au transformat-o demult în disperare hoții de speranțe, de vise… Ne uităm în portofelulul golit de mult de conținut și ne amintim că din nou s-au terminat banii pentru rețeta de medicamente – zice-se compensată – a părinților sau a bunicilor… Cerem împrumuturi pe la bănci, dar câștigăm prea puțin că se ni se acorde vreun credit, vecinii s-au săturat să ne tot împrumute, iar alocația copilului s-a terminat de mult... Se naște apoi în minte un gând salvator. Aruncăm o privire rece lucrurilor din casă. Ne facem procese de conștiință. “Televizorul l-am amanetat, video – ul l-am vândut de mult, viața nu mai pot s-o dau la schimb că nu o vrea nimeni…” Deschidem Internetul sau găsim prin apartament vreun ziar vechi și completăm talonul de anunțuri. Așa ajungem să ne donăm rinichiul, plămânul sau orice alceva pentru a căpăta o punguță de bani care se duc până să se vindece operația. Durerea de la operația de rinichi rămâne... iar banii i-am cheltuit de mult pe medicamente pentru mama ori pentru calmante care ne ajută pentru ameliorarea dureilor de după intervenția chirurgicală. După ce ne-am dat organele ca la troc, pe o sumă de nimic ne vindem și plămânul în speranța că poate facem rost de bani să ne cumpăram la loc rinichiul. Dar nu se mai poate pentru că, deși probabil am mai rămas cu ceva bani, cei la care am apelat să ne doneze un organ nu îl mai au demult, ei și poate mii de români. Sunt zeci dacă nu sute de mesaje pe Internet care au în conținut vânzarea de organe. După ce ne vindem toate organele nobile din trup scoatem la licitație și pe el (trupul) că și așa nu mai valorează o ceapă degerată golit de conținut. Nu îl cumpără însă nimeni pe motiv că cerem ori prea mult ori prea puțin pe el. Sunt multe povești despre cei care dintr-un motiv sau altul au fost nevoiți să-și vândă organele interne. Cel mai grav lucru este că rețele de crimă organizată au început să profite pe urma disperării celor care cu orice preț, cu orice risc sunt dispuși să se vândă bucățică cu bucățică. Astfel “vânătorii de organe” s-au reorientat către țările sărace precum: România, Modova, Ucraina, și Bulgaria. Aici pot fi găsiți cu ușurință donatori, care pentru sume relativ mici sunt dispuși să-și vândă organele. Acum ceva timp în urmă am trimis un e – mail la o adresă unuia dintre “vânzătorii” de organe. A. R. de 25 ani din Rm.Vâlcea, a trimis pe Internet un anunț prin care adresa rugămintea celor care au nevoie urgent de un rinichi să-l contacteze. Eu am fost prima care am făcut acest lucru. I-am scris în mail că sunt interesată să port o discuție pe această temă cu el. A acceptat-o pe nerăsuflate. Bărbatul mi-a spus printre altele că îi este teamă, nu de operația în sine, ci de faptul că poate cândva el va fi cel care va căuta un donator de rinichi. A.R. a cerut un preț fix: 20 de mii Euro, nici un eurocent în minus. Am acceptat fără prea multe negocieri. Printre altele l-am întrebat care este motivul care l-a determinat să recurgă la un asemenea gest. Răspunsul său m-a stupefiat. A spus că fetița lui de numai 10 ani este bolnavă de ceva timp de leucemie. Doctorii din România nu i-au mai dat prea multe șanse de supraviețuire. Ar mai exista însă una, spun medicii, un transplant de măduvă care se efectuează pe bani grei în străinătate. Bani de care familia micuței nu dispune. Tânărul mi-a mărturisit că s-a gândit în fel și chip cum să facă rost de bani. Nu a găsit nici o portiță de ieșire. Singurul lucru pe care putea să-l vândă pentru a obține suma de care avea nevoie, era unul din organele sale. Problema e că din cauza neajunsurilor și grijilor, rinichiul este singurul care i-a mai rămas sănătos în organism. Așa ar fi trebuit să-și vândă bărbatul rinichichiul pentru mult prea prețioasa măduvă atât de necesară fiicei lui. Însă românii deznădăjduiți mai au ca ultimă soluție un anuț de dat: Vând suflet! Preț avantajos! Și astepți să-l vinzi ca să îți cumperi un rinichi și un plămân. Au rămas acolo în locul organelor doar găuri care te dor…