Să fiu abstract,
Îmi spuneam strivind o țigară în scrumieră,
De unde forța de a te impotrivi în act
Tentației secrete a vaguității?
Eu cred că-i mai simplu decît pare:
Se ia un fum dintr-un club la intimplare,
Urmat de nimic, la început,
Apoi se scrie ceva din suflet
Asa… sensibil, pentru noi,
Cei cărora le pasă,
I se dă să citească fetei,
Apoi fata devine iubită,
Nu se știe de ce,
Poate din dragoste sau, poate,
Din dragoste de dragoste…
Știu, nu-i adevarat că mai întîi
Iubim ideea de iubire,
Doar nu a auzit chiar toată lumea de Platon
Cu Ideile lui, se poate?
Si apoi, nu-i posibil să fi avut dreptate
Filosoful,
Treaba lui a fost să inventeze idei
Memorabile și intern reproductibile,
Ceva precum alfabetul gîndirii.
A urmat urmarea umătoare după va urma-ul ce a urmat,
Adica, vai, cînd limbile ni se incurcau,
Nu din lipsa de spațiu (!?),
Ci din lipsă de imaginație, mă gîndesc,
Și am trecut imediat la represalii,
Crude precum copiii in gașcă,
Am smuls vraja cu gesturi grăbite,
Să-mi fie rușine, bîlbîii un inceput de scuză,
Știți, uitasem de cît m-am obișnuit
Cu obișnuința.
Toamna și iarna aceea fură mai scurte,
Aproximativ… cu două anotimpuri
Decît durata lor normală,
Dar echilibrul bioclimatic global
N-a fost perturbat,
Ca și cum totul s-ar fi inscris
Într-un tip de normalitate
Iar meteorologii le-ar fi prevăzut…
Credeti că-i normal?