aroganta trezire la viață

„tocmai m-am externat de la școală, din oraș și din viața publică
și am apărut aici să-ți mai spun cum azi dimineață la 6.45 când m-am trezit
copacii se umpluseră până la refuz cu sentimente de iarnă impulsivă,
mașinile terifiate se închistaseră în alarmele sonore și vizuale prea puțin sexy
și în frigul din cameră care făcea ceața să se frece la ochi cu niște aburi
mă trezeam probabil, mă lungeam din pat către butonul care face radioul să țipe,
mă deplasam ca un asteroid deviat de la traiectoria mă-sii astăzi și mâine către baie
și conștientizam într-un moment tipi(pi)c al dimineții că începe, lua-o-ar dracii,
o nouă zi și noapte fără iubita mea
și deja cheful față de micul dejun lua poziția de condamnat
cu spatele la peretele septic al băii, tocmai de-aia îmi venea
să mă piș pe toată flora și fauna înco(i)njurătoare…

dormisem cu gândul la tine, e un fel de a spune că am dormit
cred că sunt în epoca în care nevoia de trupul tău și de tine
mă face să mă urc pe pereți, cel puțin trebuia să fiu azi-noapte pe everest
lângă prometeu (figurine expirate în peisaj brumărit de noiembrie, turn back the time,
turn back the clock and everything you are still possessing,
sau șapte mii de ssss în continuare)”

abia acum am pus ghilimelele așa mă exprim eu către tine, vagabond incoerent,
îi plăcea unui gentleman să se inchipuie strivit (verb de plăcerea a treia)
de tăcerea care adormitase în cârciumă…
e timpul să îmi amintesc trezirea o dată cu radioul care anunță în bătaie de joc
că românia a devenit o sexoasă de piață funcțională,
cetățeanul își ia repede pulovărul de lână pe el și ceaiul de mușețel în stomac
și pe la 7.30-lumea în cap spre ambuteiajele din gropile (ca niște femei fără sfârșit)
ale bucureștilor ăstora în care nu mai trebuie să pui recruții și populația civilă
cu buna ei credință spălată în părțile intime să facă tranșee
unde să se ascundă cucii cu cuiburi cu tot și măcar ei să facă dragoste…

ascult jenny și mă gândesc la america sau mai bine la canada
nașul meu mi-a spus la un pahar că acolo sunt și câțiva bine crescuți
cu cacao și biscuiți maro nu doar cu titluri de valoare scontate zilnic ca niște sentimente
bete
la bursele ce v-am reglementat ca să vă pot mirosi la prânz
foame cu pilule de întârziere hibernală

eu mă apropii zilnic de literatură și când sunt beat mort mă îmbăt de literatură
chiar dacă o sting într-o sticlă de vin și pentru asta n-am de ce să fiu modest,
bella donna, poate voi ajunge vreodată astăzi la școală, ce să fac acolo? o pasăre de
sârmă ghimpată
cum sunt toate păsări(ci)le din estul europei
conviețuiesc acolo cu maghiarii și ucrainienii fără amintirea bătăliilor celebre
sau a altor tratate de neproliferare a armelor de distrugere în masă…

ajunge, nimic din ce trăiesc într-o zi nu are de-a face cu faptul că te iubesc
mai bine zis e irelevant pentru asta, drept urmare nu spun nimic,
m-am trezit ca un tânăr de la țară care descinde într-un mare oraș
unde așteaptă la capul patului să-i moară tatăl
pentru asta îi va servi ultimul meniu de restaurant elegant, culmea tandreții,
o ciocolată, muribundul o vrea cu lapte, dar va fi aorgant de amăruie,
ca toate ciocolatele proaste din est, cu toate astea o va mânca
with or without suspiciousness și apoi nu va mai trăi, nu va mai căuta
cu privirea aceea insolentă din scaunul cu rotile, rotocoalele descrise
de fumul țigării pe care o ține omniprezentă
(mai prezentă vreau să zic decât femeile lui) între dinții din marginea speranței

ajunge definitiv, nimic din ce trăiesc într-o zi nu are de-a face cu faptul că te iubesc