Pe la anul al 18-lea al domniei mele
Când cei mai mulți citeau în stele,
Întrebau morții și pe Nostradamus
Cum ne vor fi sorții
În acest final de istorie
Și stress,
Mi se părea că ocup un tron
Fără glorie.
De aceea am dres
Templul inimii, loc în care
Ca-ntr-un bazar din Orient
Se-ngrămădeau care de care
Principii de viață
Sub colb de tradiții,
Nobile intenții în paianjeni
De vicii și idoli mărunți.
Și clipe furate...
Lumina cernută prin ferestre murdare
Îmi revelă o Carte
Căzută-n uitare
Între un dulap de confuzii
Și-un zid de nepăsare.
Citind îmi amorțeau genunchii
Și inima de regrete,
Dar renăștea speranța
Într-un altfel de final de istorie
Cu un alt Împărat
Pe tronul inimii mele
Umplând-o de sens
Și de glorie.