În zbaterea genei se scaldă
Toamna, ca o femeie prea cochetă,
Trimite-o ultimă suflare caldă,
O adiere de parfum, discretă.

În trup frigul îmi încolțește,
E vreme multă pân` s-o risipi.
Dar nu mă plâng că toamna mă iubește,
De-aș ști și eu ce-nseamnă a iubi!

Iar dacă pleacă pe neașteptate
Ce-mi mai rămâne mie de făcut?
Să cad în somn cum aș cădea în moarte,
Să mă trezești la primăvară c-un sărut!