Þâșnește sângele ce-acum e mort în vene,
O mare rană mi-ai făcut din nou și doare,
Scriu versuri, parc-ar fi bacoviene,
Iar sufletul mă doare, din ce în ce mai tare.

Am lacrimi ce nu le-am avut vreodată,
Atât de trist e sufletul în mine,
Nu am crezut în veci că tu odata,
Vei crede într-o alta care vine...

Mi-e trupul greu, de plumb, fără trăire,
Inertă sunt la tot din jurul meu,
Cavou mi-e sufletul prin cimitire,
Dar tu rămâi același Prinț al meu!