Vantul ii mangaie frunzele pale
Parca sunt pleoape ce stau sa se-nchida
el neclintit sta acolo in vale
In tarana avida

Si fosnetul lui pare planset,suspin
Caci in el plasmuieste iubirea
In fata acestui copac eu ma-nclin
Ca sa-i ascult povestirea

Vorbeste despre ficele vitejilor daci
De razboaie ce-ntunecau pamantul
De morminte unde acum sunt copaci
De locuri unde nu te poarta nici gandul

Vorbeste despre o neimplinita iubire
Cu ani in urma cand era doar doua crengi
Si depana in amintire
Povestea a doi regi

Doi regi vecini ce se aveau dusmani
Erau puternici,erau bogati
Dar se urau de ani si ani
din tata-n fii din frate-n frati

Se razboiau fara vreun rost
doar pentru ura stramoseasca
pentru-o bucata de doi coti
Pe care-un singur plop voia sa creasca

Unul di ei avea un fiu
Frumos cum numai in povesti
Cu ochi de-un albastru viu
Cum rar astazi mai intalnesti

Iar celalalt avea o fata
Fara pereche de frumoasa
In ochii ei fara de pata
Vedeai a viselor craiasa

Cand sunetul rasunator de corn se auzea
viteazul fiu de rege,semet
In mrejele paduri se-avanta
vanand nebun pe cel mai fioros mistret

Avea tot ce-si putea dori un fiu de imparat
Dar totusi mai lipsea ceva
Era frumos,era viteaz si cumpatat
Dar inimi curajul lui nu-i ajungea

Vazuse el o data in padure
Cand alerga dupa vanat
O fata cu un cosulet de mure
O mie unu ani sa o priveasca ar fi stat

Sa ii priveasca ochii mari de caprioara
si parul negru ce-i cadea in valuri
Sa ii asculte glasul de vioara
ce semana cu marea,izbindu-se de maluri

Statea mereu cu ochi tristi
gandindu-se la chipul ei angelic
--O Dumnezeule daca existi
Arata-mi chipul visator,himeric

O data as mai vrea sa il privesc
Sa-i sarut gura dulce
Nu vreau de vise sa-mandragostesc
De patimi ce nu le pot duce

Si ea-l vazu si inima i se aprinse
Vazu cum o privea de-nflacarat
Si ochii ei de dor,aproape ca se stinse
Cand lacrimi in obrazu-si faceau pat

Stia ca tatal ei si tatal lui
Erau dusmani de moarte
si ar fi vrut sa spuna,dar n-avea cui
Ca fara el sa mai traiasca nu mai poate

Trecura saptamani si luni
si intr-o zi ei se vorbira
Pentru iubirea lor nebuni
de-atata patima fugira

Sa nu mai stie de parinti
De ura lor cea veche
Si se iubeau iesiti din minti
Cum na mai existat pereche

Ea se pierdea in ochi lui albastri
Cum stelele se pierd pe cer
Si amandoi pareau doi astri
Pierduti in efemer

Frumosi erau si se iubeau
Si se fereu de lucruri ce lear fi putut lua iubirea
Caci doar la moarte s-asteptau
Ca sa le curme fericirea

Ai lui parinti ce ii lasa in urma
Trimise-un paj ca sa omoare fata
astfel samanta din dusmani se curma
Si n-o mai creste alta

Si intr-o noapte cand dormeau:
Un span,un paj,un negru suflet
--Sa tai in carne vie si sangele sa-i beau
Sa-i simt in vene al ei umblet

Cand soarele ii mangaie obraji
Deschise ochii si o vazu cum zace fara de suflare
Si blestemand amarnic paji
Ii mangaie chipul de floare

De dorul ei,de plans,de suferinta se stinse el atunci
Viteazul ne-nfricat
Ce pentru ea ar fi sfarmat si stanci
Numai sa fi-nviat

Si blestemati acei parinti
Ce au umbrit iubirea
De ura s-au lasat tintiti
Ca sa alunge fericirea

Prea tineri ,prea nestiutori
Dar dragostea iar fi-nvatat
Ca oameni suntem,muritori
Din tata-n fii din frate-n frati