Cu pasul ce-adaugă marea distanță,
rotirea de fier,
macazul ce-ndreaptă destinul in spațiu;
oh! Viață!
Un renghi,o durere
sa stai tot de față
la timpul iubirii,
ce-atunci te cuprinde
dar piere...

Ochi magic,albastru,
ce-aprinde speranța,
ramîi!
Nu fi rece, mai stai o clipită!

Hipnotică-i raza ce-aruncă cu aur,
scîntei de iubire, cristale de faur.
O!...pure șiraguri rămîneți în forma
sclipirilor verzi și albastre.
Da!...forme de glastre
ce-amenință timpul!

Ochi magic ce-ntreabă, și-aruncă răspunsuri de-o viață,
tăcere himerică-n noaptea cu ceață,
hipnotică-i raza, cea care în față,
iți cade cu puteri zdrobitoare,
și sfarămă trupul in mii de grăunțe...

În urmă rămîne doar vîntul.
Da! Vîntul năpraznic ce-mprăștie lutul
format prin iubire.

Și lutul...
se pierde...
se uită...
Dar vine o vreme cînd el se adună
și tace!
Nu strigă decît în vremi de furtună...

16.07.1986