Creierul-moară macină materia depusă
Pe structura ontologică într-o mișcare rotundă,
Creează monade ce învelesc corpul ca o husă,
Toată iarba hirsută de paraziți cu briciul gândirii încearcă să tundă.

O așteptare grea ca o stâncă demolează catedrale,
Rămâne doar clopotul sub care mă strecor
Și o mireasmă de tămâie urcă prin bolta secționată în purități astrale,
Din ruine așteptarea își face decor.

O voce mieunată de femeie dăruită neputinței
Intersectează câmpul lăuntric în care sunt învăluit,
Femeie - paradigmă senzuală oferită științei
Să dezbată misterul neînțelegerii dintre sexe, de experiențe eșuate uluit.