E noapte,
e miezul de noapte
iar ploaia-si zdrobeste
uitatele soapte
de-asfaltul cel rece.

Copilul zambeste,
durerea din suflet
incearca a-ntelege,
iar zambetul palid,
incet increteste
obrazul cel neted;
nu,nu intelege!

E miezul de noapte
iar ploaia-mi doineste.

Tristetea cuprinde stingherul meu gand
si-as vrea a mai spune un ultim cuvant
dar vocea-mi lipseste.
Incerc ca sa urlu,
dar urletu-mi pare mai mult a oftat;
eu gura deschid spre cer disperat
iar ploaia ma umple,
ma umple de ea
si simt iar ruptura
din inma mea.

Privesc drept in ochi
copilul ce rade;
o lacrima-ncet incepe a se scurge.
O lacrima,atat.
Durerea-i prea mare;
el nu poate plange!!!