In palatul de aur… peste treptele reci
Inchisa in sine… in turn sta domnita
Astazi e ziua ei, zi de an doua zeci,
De frig sufla-n palme si-si pune dorinta.

Pe patul de fildes tacuta se pleaca
Si orele-i cad din tavan peste umbra,
Vantul de afara in par i se joaca:
-Nu plange Domnita de-i lumea ta stramba!

Pe trupul firav smerita-si intinde…
Marama de doliu si de tristete,
Noaptea in parul de foc i se prinde:
-Nu plange Domnita!...nu-i semn de noblete.


La curte s-aseaza azi mese bogate…
Domnita se-nchide-n camera-i rece,
In sine ascunde amar si pacate:
-Nu plange Domnita!...timpul tot trece.

Azi e ziua ei… ziua cea mare…
Sunt ani, doua zeci, ce s-au scurs fara rost,
Habar n-au supusii ca domnita lor moare...
Si-n loc de ospete azi vor tine doar post.