inca se va scurge seva
din muschii artificiali ai
apusului...
m-as fi zbatut fara zambet
sub aceleasi masti ranjite
cu degetele proclamate rebele
cersindu-si firimituri de os
sub pleoapele inchise ale vietii...
da-mi mana
sa prindem acelasi inceput...
de dincolo de cortina bantuita
cu forme de halloween itindu-se vag printre pereti,
ei ne (imi) condamna nemurirea in doi...
acolo inca se scurge seva,
dar sentinta-mi pare absurda,
eu ma lichefiez in noi
si doar noi rasarim cerul si valurile si nisipul.
...si ce daca ei zbiara
cat timp arunc oasele in versurile mastilor lor,
sa te pot imbratisa?