poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-18 | |
Am ajuns să mă tem de propria-mi casă
o prind uneori rânjind în secret atunci coada ochiului mi se alungește ca un elastic îndelung întins. dar capetele ni le vom ridica mereu, mereu! (una din frazele pe care le citim de mici în cărțile cu poze și le șoptim apoi tuturor) Ne vom ține sus privirea și vom păși apăsat ne vom înălța un călcâi și vom pocni din degete numai sângele nostru dansează într-adevăr. Pe pereți, pe podele, pe resturile mesei de prânz, pe geamuri: slove, slove nescrise din toți anii în care am privit la crinii câmpului. Dar azi ne vom ridica mândri capetele și vom dansa toate cuvintele nerostite vreodată! Vom avea spatele drept umerii și brațele ne vor îngâna pulsul numai sângele nostru dansează într-adevăr. am ajuns să mă tem de propria-mi casă o simt tresărind, dușmănoasă și mă mustru când îi ating carnea cu palmele și tălpile mele. dar noi vom avea mereu spatele drept prin iarbă vom alerga desculți (chiar de ne vom mânji până la genunchi de gunoiul aruncat verile trecute) ne vom cățăra pe toate stâncile și vom sorbi aer rece din dosul stelelor de carton vopsit. am ajuns să mă tem de propria-mi casă are mii de umbre în inimi. dar noi vom pendula mereu de pe vârf pe călcâi și invers ne vom prinde și desprinde unii de alții ceva semănând a șarpe, ceva semănând a horă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate