am să-mi mut patul la marginea câmpiei
unde plouă mereu și toate lucrurile se-neacă,
hai, să ne mutăm la marginea câmpiei cu toții,
ca și când acolo ar fi un fragment de autobuz,
singurul petic de lumină în care să ne-nghesuim
ca-ntr-o fereastră pe care și-o doresc
toate respirațiile și toate privirile bete din încăpere,
să nu avem însă nici un cuvânt de spus
în goana cailor la marginea câmpiei, armăsarii
de apă galopând intens vor strivi sub loviturile
goanei și iarba și cerul, și noi ne vom amesteca
într-un răpăit de ploaie și vânt toată noaptea;
tuturor păsărilor li se va face frig, se vor atârna
vinete în corzile groase și lungi în parul meu,
tuturor păsărilor li se va face frică de câte ori
aterizează ploaia și pe câmp nu e nimic altceva
decât părul meu albastru și lung în care se ascund,
numai tu îți vei întinde mâinile în țara aceasta
învinețită la fiecare strop, sărutată la fiecare strop,
numai tu te vei întinde cu mine în goana
cailor la marginea câmpiei să ne amestecăm
puțin privirile-repirațiile.