cu cât mai adânc nebunia-mi îngrop
in soare și-n stele și-n pietrele moi
aud viitoare vârtejuri cum curg
sub criptele vechi ale zeilor noi
și lespede surdă și sură mă fac
in anul prelung al uitării de sine
cu sunete albe și sparte de ploi
demult prăvălite și-uscate pe mine
crepuscul născut din lumini și noroi
cu zestre de zgură-n veșminte
mă doare de moarte a vieții culoare
mă dor nerostite cuvinte
neclar în desene din umbre de lună
copilul ce-am fost nu razbate
din aripi taiate ce vor să mai zboare
alunecă sfera seminței uscate
dezastrul iubirii nu vrea să coboare
in hora de ape sub cer si pamânt
și rumegă-alene rugina în suflet
și lumea ma doare-ntr-un singur cuvânt