poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Auto-denunÈ› ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-05 | |
Lacul e așa cum îl știai;
doar noi nu mai suntem... Atât de mulți oameni, și atât de pustiu ca după sfârșitul lumii, sau o nouă debarcare în Normandia. Copacii pe țărm veghează ca o armată de cruci într-o lume virtuală. Doamne, cât de mulți eram noi doi! Curând nu voi mai fi nici eu aici. Încă mai rătacesc fantomă a unui batrân rege Lear. Am să plec. Umbrele clipelor se adună, îmi strâng sufletul în cleștele lor ca pe o măsea stricată. S-ar zice că ar vrea să-l extirpe, deschizându-mă ca pe o cutie de conserve. Un suflet - cămașă neîncăpătoare. Oglinda lacului mă privește speriată uneori de o adiere de vânt iar amintirile se pierd între firele ierbii purtate de vântul de toamnă...
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate