Să citești despre un bărbat la cratiță
Leopold Bloom prăjindu-și rinichiul
monitorizat de o pisică de cuvinte
care s-ar putea întoarce-n tigaie
conform unei vechi stratageme
din sforăriile curților și și și…
să-ți dai seama că salivezi râvnești
într-un mod inacceptabil, canibalic,
ajungând un om sumbru că nu te mai recunoști


Aspră e marea și grea ca mercurul
strălucitoare înspre viitor cum visul
pe care trebuie să-l ascunzi cel mai bine
spre a nu fi șantajat nici de soare,
nici de lună și nici de proprii tăi ciobani
că îl ai, dacă-l mai ai și n-ai orbit
tu însuți de atâta luminozitate ideală
cât omul nici nu o merită, zeii dând în el


Așa și cu teleelectoratul și întoarcerea
veșnică la o insulă a unui arhipelag
care poate că nici nu se vede din prepeleac
a fi arhipelag și ce anume al cui arhipelag
bună fiind liniștea simplicității maxime
iar singura cale de a ocoli elegiacul
este a nu te complica a ști viitorul deci să trăiți
repetând o singură zi pe o insulă, dar a noastră