e ultima noapte în care este întuneric am să îmi înfig în ochi litera y
dincolo de ea nu va mai fi decât tăcere născută din lipsa simbolurilor
dar mai rămâne z mă lovești peste tâmple eu nu am crezut niciodată
în zeii empirici împărtășește-mă apoi du-te în lumea de unde-ai venit

(cerșetorii cântă „ameno” iar icoanei îi cad ochii printre aripi de lut)

fiecare zi îmi crește în carne ca niște unghii negre strivite de prunc
al cui e răsăritul acesta din dreptul inimii colorând orologiul adânc

(te rog adună secundele cu urechea mă tem că am să pierd cuvinte)